Din atelierele verii, împreună cu Sara & Nik

DSC_0531w

Vezi mai multe detalii aici.

 

Cumințenia Pământului vs Năroada Pământului

Un mic atelier de creație îndrăgit de Sara & Nik.

IMG_0151-sara
Cumințenia Pământului: Dacă te îmblânzești pe tine, îmblânzești ce e în jurul tău.
Năroada Pământului: Fă totul numai de dragul acestei lumi.
cp-vs-np_sara

- – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – -

IMG_0150-nik
Cumințenia Pământului: Plimbați-vă pe dealuri, ele vă inspiră.
Năroada Pământului: Nu-mi pasă de nimic.
cp-vs-np_nik

Sălciua artcamp, iulie 2016

… cu Sara, Mara & Nichita.
lut din vale + tempera + chef de lucru = distracție + personaje de poveste

 

DSC_0254

DSC_0256 DSC_0257 DSC_0258 DSC_0259 DSC_0260 DSC_0261 DSC_0263 DSC_0264 DSC_0265 DSC_0267 DSC_0269 DSC_0270 DSC_0271 DSC_0272 DSC_0273 DSC_0274

Strigătul lui Salgado

Suntem niște animale foarte feroce. Suntem niște animale înspăimântătoare, noi, oamenii. Fie aici în Europa, fie în Africa, fie în America Latină, fie altundeva, suntem de o violență extremă. Istoria noastră este o istorie a războaielor. Este o istorie fără sfârșit, o istorie de represiuni, o istorie… o istorie nebună. (Sebastiăo Salgado – The Salt Of The Earth, min. 68)

the-salt-of-the-earth

Unul dintre cele mai puternice strigăte pe care l-am auzit în ultimii ani vine din pieptul fotografului Sebastiăo Salgado. L-am întâlnit pentru prima oară la Roma, în expoziția Genesis (15/05 – 22/09/2013, Muzeul Ara Pacis), iar în zilele trecute în documentarul lui Wim Wenders, The Salt Of The Earth (coregizat cu Juliano Ribeiro Salgado, fiul fotografului).

catalog-genesis

Dacă Wim Wenders lăcrima de fiecare dată când privea una dintre fotografiile lui Sebastiăo – portretul unei femei tuarege oarbe – vizionarea acestui film și a sfâșietoarelor imagini cuprinse în el ar trebui să schimbe fața pământului.

Salgado-1

[The opencast mine at Serra Pelada, Brazil, 1986. Photograph: Sebastião Salgado]

Am descoperit această fotografie într-o galerie acum mai bine de 20 de ani. Nu știam cine o făcuse și mi-am zis că trebuie să fie în același timp un mare fotograf și un aventurier. Pe spatele ei avea o ștampilă și o semnătură: Sebastiao Salgado. Am cumpărat exemplarul acela. Galeristul a scos dintr-un sertar alte lucrări ale aceluiași fotograf. Ceea ce am văzut m-a bulversat, în special această imagine: portretul unei femei tuarege oarbe. Îmi storcea mereu o lacrimă, chiar dacă o vedeam aproape în fiecare zi. Era atârnată deasupra biroului meu de scris. Aflasem deja un lucru despre acest Sebastiao Salgado: iubea cu adevărat ființele umane. Pentru mine era foarte important. La urma urmei, oamenii sunt sarea pământului. Am sfârșit prin a ne întâlni și a vorbi despre viața lui, despre opera lui și de unde venea toată aceasta. (Wim Wenders– The Salt Of The Earth, min. 5,42)

Salgado-2

[Blind Woman, Mali (Mujert cierga, Mali), Brazil, 1985. Photograph: Sebastião Salgado]

Privesc cu enormă admirație realizarea importantului cineast german și o recomand din toate puterile. Ce minunată este reverenţa pe care Wim Wenders o face cu delicatețe fotografului brazilian și cât de uluitoare este această odă vizuală dedicată frumuseţii pământului. Emoţionanta relaţie tată-fiu și incredibila susținere și dăruire a soției, Lélia Wanick Salgado, m-au lăsat fără cuvinte!

Și când te gândești că Sebastiăo Salgado era un leneș când era vorba de școală. Iată ce mărturisea tatăl celebrului fotograf: Cât despre studii, dacă nu erau colegii lui, nu le-ar fi terminat niciodată. Tiao (Sebastiao n.n.) era leneș când era vorba de studii. Era o pacoste, dar a reușit să-și ia diploma în economie.

Brâncuși e al meu

Dragi prieteni,
Vă încurajez și eu să participați la subscripția publică pentru achiziția operei „Cumințenia pământului”, realizată de Constantin Brâncuși în anul 1907, și aparținând patrimoniului cultural național, în categoria Tezaur.
Alături de „Sărutul” și „Rugăciunea”, „Cumințenia pământului” marchează cea mai apreciată perioadă de creație a artistului și este emblema primelor sculpturi moderne din lume.
http://www.brancusiealmeu.ro/

certificat-donator

Ţestoasa roşie – Premiul Juriului la Cannes

De văzut în vacanța asta (și nu numai):
LA TORTUE ROUGE
O „robinsonadă fără cuvinte, de o frumuseţe vizuală şi muzicală care îţi taie respiraţia” (Noémie Luciani)
Premiul special al juriului la sectiunea Un Certain Regard, la Cannes 2016.
1h 20min | Animație | Franța-Belgia-Japonia
Director: Michael Dudok de Wit

Pe Michael Dudok de Wit  îl știți: în 2001 a luat Oscarul pentru scurtmetrajul de 9 minute, Père et fille.
Să vă faceți timp și pentru Le moine et le poisson (1994), e o animație adorabilă!

la-tortue-rouge
the-red-turtle-cannes-web
the-red-turtle

Taților, avem de citit în vara asta

Scrisoarea de faţă e declanşată de o întrebare dezarmantă, aproape înduioşătoare, a tatălui, Hermann Kafka: 
„M-ai întrebat odată, acum de curând, de ce susţin că mi-e frică de tine”.
Explicaţia acoperă două vieţi şi reface o complicată relaţie între un tată puternic, extravertit şi un fiu sensibil, interiorizat. Franz preferă să-i înmâneze mamei scrisoarea, dar aceasta, probabil pentru a-i menaja pe amândoi, nu i-o dă destinatarului, care, aşadar, n-o va citi niciodată.

Citiți, taților, citiți! Luciditatea lui Franz Kafka are puterea să vă schimbe viața (de urlători și tirani)!

kafka-scrisoare-catre-tata

Ieșiți din casă! Călătoriți!

Îndemnul de mai sus nu e unul deloc nou și nu e lansat de azi, de ieri.
Îl regăsim în toate imaginile ospitalității lui Avraam, un eveniment petrecut în veacul al XIX-lea î.Hr.

ospitalitatea lui avraam

 

Fiecare din cei trei îngeri poartă în mână un toiag lung şi foarte subţire. Adică fiecare persoană divină este un călător, un pelerin. Numai Verbul s-a făcut trup, dar dacă s-a făcut trup a fost prin puterea şi voinţa Tatălui şi a Duhului. În nici un moment celelalte două persoane nu au fost străine de lucrarea de salvare a Fiului, în nici un moment ele nu au încetat să vină până la noi şi să acţioneze de o manieră invizibilă. Icoana pune în lumină participarea întregii SfinteTreimi la întrupare. Cele trei bastoane constituie o declaraţie şi o promisiune. Ele declară că cei trei au venit deja printre oameni. Ele promit că cei trei vor veni încă. Dumnezeul nostru în trei persoane vine, vine pentru totdeauna.

(Lev Gillet - Semnificaţia spirituală a icoanei Sfânta Treime a lui Andrei Rubliov, fragment)

Cu toții ne simțim uneori invizibili…

Am călătorit împreună cu Sara și Nik aproape un an până să ne mai placă o carte ca cea a lui Luis SepúlvedaPovestea unei pescărușe și a motanului care a învățat-o să zboare. Pe cea de-acum am citit-o toți trei, zilele acestea, în hamace, în pauzele de badminton și e o carte despre puterea prieteniei și a imaginației: Confesiunile unui prieten imaginar. Memoriile lui Jacques Papier – de Michelle Cuevas (Editura Arthur, 2016).
Credeți-ne, nici nu vă puteți imagina ce vă așteaptă!

confesiunile-unui-prieten-imaginar-memoriile-lui-jacques-papier

Uneori e bine să fii înconjurat de semenii tăi. (…) Chiar și frunzele moarte se cuibăresc împreună sub covorul de zăpadă în timpul iernii. Chiar și particulele de întuneric se îngrămădesc una într-alta în zori și se ascund prin colțuri și prin adâncul sertarelor.

Am rămâne mască în fața oricui dacă i-am vedea acele părți din suflet pe care nimeni altcineva n-are ocazie să le vadă. Dacă l-am putea privi în timp ce inventează cântecele sau se strâmbă în fața oglinzii; dacă i-am vedea bătând palma cu o frunză din copac sau oprindu-se să privească un viermișor verde care atârnă în aer pe un fir invizibil, sau dacă ne-am da seama că este cu adevărat diferit sau singur și că plânge uneori noaptea. Dacă ne-am vedea, dacă ne-am vedea într-adevăr unii pe alții, n-am putea să nu credem că oricare și fiecare dintre noi este minunat. (…)

Dar ce am eu special? m-am întrebat. Presupun că nu poți să-ți dai întotdeauna seama de lucrurile astea de unul singur. Poate pentru că ești prea aproape, ca o floare care se uită în jos și crede că e doar o tulpină. Cred că cel mai important este să crezi că ești special. Și că oamenii apropiați văd asta în mult mai multe feluri decât ți-ai putea imagina tu vreodată.

Imaginar sau nu, sunt invizibil doar dacă mă simt invizibil.

X și 0

Pe epidermă
cineva joacă x și zero.
Nimeni nu știe sa joace x si zero.
Doar omul meu invizibil.
Cînd vine nu-l aud.
Ochii erau atenți in zborul care nu-mi depășea fruntea.
Ochii își închid ochii.

Omul mi-a luat epiderma.
Epiderma mea era o hartă.
Toate epidermele sunt hărți.
Și hărțile au fost epiderme.
Pe o bucată de piele se află harta oamenilor,
dar oamenii n-o pot citi.
Oamenii nu pot citi oameni.

(poem scris de Sara, mai 2016)