Dor de Costel

Am descoperit azi, în arhiva mea, această fotografie frumoasă în care eu (în stânga) și Costel (în dreapta) ne odihneam în pridvorul bisericii de lemn din Bucea. Era, cred, prin 1996. Îmi plăcea tare mult să cercetez și să fotografiez astfel de biserici, iar Costel avea multă răbdare cu mine.

biserica de lemn din bucea

Copodopere în capodopere

După subiectul Picturi după filme/Filme după picturi vă propun: picturi regăsite prin filme. Filme de excepție, cum este și Vozvrashchenie/The Return/Întoarcerea (Leul de Aur, Veneţia, 2003) în regia lui Andrei Zviagînţev. Surprinzătoarea trimitere la cunoscuta Plângere a lui Hristos pictată de Andrea Mantegna pe la 1480 – îmbogățită cu detalii admirabil redate (a se vedea puful alb de pe pernă) -, ți se împlântă pentru totdeauna în minte.

Mantegna_Andrea_Dead_Christ
The-Return

Scena amintită are un caracter profetic, la fel ca secvența din debutul filmului în care un grup de copii-adolescenţi, din care fac parte și cei doi fraţi protagoniști, se aruncă pe rând de pe un fel de turn destul de înalt în apă. Andrei, fratele mai mare se aruncă. Îi spune și fratelui mai mic să o facă, să nu se facă de râs în fața celorlalți. Ivan refuză provocarea.
În plan real, cu puţin înainte de premiera filmului, actorul Vladimir Garin, interpretul lui Andrei, fiind într-o barcă cu un prieten, s-a aruncat în lac (unde s-a și filmat). A murit înecat la doar 16 ani.

Aștept, cu emoție, cel mai recent film al rusului Andrei Zviagînţev – LEVIATHAN („a new Russian masterpiece” – The Guardian). Va fi proiectat la Bucureşti, pe 24 octombrie, în deschiderea celei de-a V-a ediţii a Les Films de Cannes a Bucarest.

Preview Apostolia 78, septembrie 2014

web-apostolia-nr-78-septembrie-2014-cover1-RO
web-Apostolia-78_sept_coperta2-Paris

Picturi după filme / Filme după picturi

Picturi după filme? Da. Se știe că există. După filme, după fotografii… Pictura contemporană este, în general,  foarte influențată de … ecran.

Filme după picturi? Da. Nu se prea știe că există. Și e păcat, pentru că rezultatele pot fi spectaculoase, cel puțin din punct de vedere estetic. Vă propun două „modelaje” foarte picturale, ca să vă convingeți.

 

THE MILL AND THE CROSS (2011)
Director: Lech Majewski
92 min – Drama | History – 18 March 2011 (Poland)

The Mill and the Cross e o coproducție polonezo-suedeză fascinantă. Regizorul Lech Majewski însuflețește tabloul Calvarul, realizat de Pieter Bruegel cel Bătrân (c. 1525-1569) în 1564, traducând limbajul picturii în cel cinematografic cu inspiraţia și talentul unui artist școlit îndelung în atelierele marilor maeștri din evul mediu.

 

 

SHIRLEY: VISIONS OF REALITY (2013)
Director: Gustav Deutsch
92 min – 26 December 2013 (South Korea)

Shirley: Visions of Reality este o pictură vie, o încântare atât pentru iubitorii artelor plastice, cât și pentru cinefili.
Un număr de 13 lucrări ale pictorului american Edward Hopper (1882-1967) prind viață pentru a spune povestea unei femei care nu poate să se identifice cu modelul tradițional de soție, care nu acceptă realitatea Marii Crize Economice a celui de-al Doilea Război Mondial, care nu …
Eclerajul și cromatica te amuțesc!

 

SHOEting Stars

- Tati, tati, o pereche de pantofi cu toc îți poate schimba viața?
- De unde ai învățat tu asta?
- Din Cenușăreasa! O pereche de pantofi cu toc i-a schimbat viața. Nu?!

Pe unde am fost, vara asta, am avut parte de tot felul de surprize estetice. Nu le-am căutat, ne-au ieșit în cale. Pe unele le-am fotografiat. Cele mai trăznite sunt legate de încălțări. Iată câteva exemple, care l-ar intriga chiar și pe excentricul Rege Ludovic al XIV-lea al Franței – care purta platforme înalte de 12 centimetri, decorate cu scene de luptă! –, cel care decretase că pantofii cu toc înalt, de culoare roșie, puteau fi purtați doar de către nobili.

Să înțeleg că pantofii ăștia verzi – dintr-o vitrină vieneză –, ar putea avea vreo legătură cu decretul amintit, fiind făcuți pentru cei care nu-s nobili?

wp3
wp4
wp6
wp5
wp2
wp1

Expoziția Henri Cartier-Bresson, un record

Ieri, 22 august, a fost pomenirea lui Henri Cartier-Bresson. S-au împlinit 106 ani de la nașterea lui. Cel mai frumos cadou, anul acesta, l-au pregătit vizitatorii expoziției (4.207 pe zi) de la Centre Pompidou (12 februarie – 9 iunie 2014). Cu un total de 425.000 intrări, acesta este un record pentru o expoziție de fotografie în Franța. Curatoriată de Clément Chéroux, expoziția retrospectivă Henri Cartier-Bresson va fi itinerată la Madrid, Roma și în cele din urmă Mexic.

 

Hokusai – o expoziție care va face valuri

HOKUSAI (1760 – 1849)
1 octombrie 2014 – 18 ianuarie 2015
Închisă între 21 – 30 noiembrie 2014
Grand Plais, Galeries Nationales
3, avenue du Général Eisenhower
75008 Paris

În perioada 1 octombrie 2014 – 18 ianuarie 2015, la Grand Palais Paris, vom putea admira o impresionantă retrospectivă Hokusai, prima în afara Japoniei! Mai mult de 500 de piese vor fi prezentate publicului în ordine cronologică, un adevărat potop de capodopere care, pe unii, îi va învălui, copleși sau năuci.

affiche-hokusai

Cu o carieră de peste 7o de ani și aproape 30.000 de desene, celebrul artist japonez Katsushika Hokusai (1760 – 1849) a influențat numeroşi artişti europeni impresioniști și postimpresioniști, în special pe Claude Monet, Paul Gauguin și Van Gogh.

Muzee cu program de supermarket?

La sfârșitul lunii iulie am descoperit, în Budapesta, Hungarian House of Photography. Super locație! Am rămas surprins că instituția era deschisă publicului 7 zile pe săptămână! Uaaau! Cică e o tendință generală ca instituțiile muzeale să aibă acest program.
Ministerul Culturii din Franța a declarat, tot pe la sfârșitul lunii iulie, că va lua în considerare posibilitatea de a deschide șapte zile pe săptămână mari muzee, cum ar fi Louvre, Orsay și Versailles. Unul din scopurile declarate este creșterea veniturilor, pentru a compensa declinul de subvenții de la stat. (Ce nu facem pentru bani?!)
În 2013, numărul vizitatorilor din muzee a crescut. Louvre a primit 9,2 milioane de vizitatori, Palatul de la Versailles 7 milioane, iar Musée d’Orsay 3 milioane.
Ideea a fost preluată de la americani. MoMA din New York a renunțat la ziua liberă pentru a satisface numărul de vizitatori, care s-a dublat de la renovarea din 2004, de la 1,5 la 3 milioane de vizitatori pe an. Chiar și Londra și-a deschis toate colecțiile sale majore publicului, șapte zile pe săptămână. Prado din Madrid face la fel, încă din 2011.
Ei bine, cred că nu tot ce vine de la americani trebuie musai preluat imediat. Pe termen lung, măsura se va lăsa cu cântec. Patrimoniul va avea de suferit. Cercetarea la fel. Alergătura asta după bani nu sună prea cool! În munca de curator am învățat că muzeul este un organism viu care trebuie și să respire, și să se odihnească. „Somnul de frumusețe” este esențial.

O aplicație gratuită, care permite explorarea inedită a operelor lui Van Gogh, a primit Heritage in Motion Award 2014

Aplicația Touch Van Gogh permite utilizatorilor să descopere detalii fascinante în picturile lui Vincent van Gogh (1853-1890). Aplicația a fost acum extinsă cu încă trei lucrări: The Cottage, Seascape near Les Saintes-Maries-de-la-Mer și Garden of the Asylum.
Axel Rüger, directorul Muzeului Van Gogh:
Prin intermediul celei de a doua versiuni a acestei aplicații premiate oamenii pot descoperi acum șase tablouri iconice ale celui mai faimos artist olandez, ajungând să cunoască secretele tehnicii picturii lui Van Gogh și metoda lui de lucru. Aplicația, făcută pentru tabletă, folosește funcțiile multi-touch, astfel încât utilizatorii pot descoperi la domiciliu ceea ce este ascuns în și sub vopsea. Am făcut astfel accesibile unui public larg rezultatele multor ani de de cercetare complexă în metoda de lucru a lui Van Gogh.
De exemplu, puteți descoperi acum că Cottage a fost pictată pe o pânză care Van Gogh a folosit-o anterior pentru a picta un cioban cu turma sa de oi. În Seascape near Les Saintes-Maries-de-la-Mer, o pictură făcută în aer liber (plein air), puteți detecta încă fire de nisip în vopsea. În pictura Garden of the Asylum puteți descoperi toate straturile de pastă tipică, groasă, aplicată de Van Gogh și, printr-o lupă, puteți arunca o privire sub cadru, astfel încât să puteți înțelege efectul de decolorare a pigmentului roșu din vopsea.
Aplicația, în limba engleză, este compatibilă cu iOS 6 și Android și poate fi descărcată gratuit prin intermediul Apple Store și Google Play.
Touch Van Gogh a primit Heritage in Motion Award 2014 – un concurs multimedia organizat bianual, care se concentrează pe promovarea patrimoniului european.

van gogh

Mi-ar plăcea să văd

Romualdas Požerskis
LARGE SCALE
Expoziție de fotografie
13 August – 5 Octombrie 2014
The Lumiere Brothers Center for Photography
119072, Moscow, Bolotnaya embankment

Romualdas Požerskis

The Lumiere Brothers Center for Photography presents a solo exhibition of a famous Lithuanian photographer Romualdas Požerskis. Moscow has not hosted yet such a vast selection of Požerskis oevre. The exhibition LARGE SCALE features over seventy author’s black-and-white prints from seven major series created from 1974 to 2005.

The Lumiere Brothers Center for Photography continues to introduce Muscovites to the Lithuanian school of photography which in the 1950s revolutionized the minds of the soviet photographers by bringing in the fresh Baltic breeze of freedom to the oppressively official soviet photography of the time. Pozerskis’ works are deeply and irreversibly rooted in the Lithuanian school and the basis laid by its founding fathers – presently internationally renowned masters of photography – A. Sutkus, A. Macijauskas, R. Rakauskas, etc. These are the humanistic approach, admiration of the native soil and its people, penetrating lyricism, adherence to the artistic reportage genre originating from Magnum agency’s reports.

Following the major impetus of the Lithuanian photography school, an electrical engineering student of the Kaunas Polytechnic Institute Romualdas Požerskis reveals his individual world view and ambitious striving for the unique style in his very first series Victories and Defeats (1974-1976). Požerskis turns a seemingly youthful motor racing theme in a serious and thoughtful narrative, penetrating into the secret of man’s individual psychological experience of victories and defeats and the way the collective emotion is formed. The combination of reportage with psychological portrait enables the photographer to draw generalization of a greater depth that one may expect from the sports subject. Požerskis focuses not on the motor racing as a physical action with all its drive, but rather on a human (racer and spectator), immersed in a complex lump of diverse feelings and moods.

Romualdas Požerskis thinks in terms of large scale photo projects, each being an aesthetically and documentally integral narration. Employing literary terminology, Požerskis is said to favour “long narrative”, epic stories, large scale generalization. The choice of subject, its deep coverage, the visual language of his documentary prose is virtually epic. His extensive photo cycles, each being continuously photographed for years, claim to be comprehensive stories on the subject with a human as their permanent focus. “Art is an ability to come nearer to a man and not an external effect or uncontrolled self-expression”, – Požerskis says.

In the series Lithuania’s Old Towns (1974-1982) the author sets a highly ambitious goal to show the relations of people and town in the genre of street photography rather rare in Lithuania and Soviet Union of the time. With all due aesthetic precision, impressive foreshortening and accentuated geometry his photographs possess, Požerskis concentrates on the subject matter: “A fact of concrete life is more interesting to me than effective abstract composition”. The series Lithuanian Pilgrimages (1974-1994), censored during the soviet time, addresses in an attentive and sensitive manner the internal – spiritual life of village dwellers. Another aspect of the same subject is observed in the series Memory Gardens (1977–2004).

Romualdas Požerskis 2

Romualdas does not hurry to global visual culture. His photography exists as a kind of counterbalance to the new photographic aesthetics dominated by cool documentary style where human is not the most important object anymore and exists only as an object being photographed. The peculiarity of R. Požerskis’ works is in the special empathy he feels to his heroes: to children populating all his cycles (Children Hospital, 1976–1982); to elderly people in the series The Last Home (1983–1990); to those who are less lucky are unfairly rejected by the society (series Woes and Joys of Little Alphonse, 1992–2005).