Archive for August 2011

 
 

Rilke – pentru noi, urlătorii

Noi nu suntem ca Sfântul Ioan Botezătorul

Acum 15 ani, in 1996, de Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul eram la Manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus. Asa cum era obiceiul, Parintele Teofil tinea cuvantul de invatatura la Sfanta Liturghie. Am avut reportofonul la mine, asa ca am inregistrat totul. A fost una dintre cele mai zguduitoare predici rostite de Parintele Teofil. Tin minte mai ales cuvintele de incheiere:

„Luati aminte la Sfantul Ioan Botezatorul care a stat impotriva faradelegii! In loc sa stea in pustie, acolo unde ii era locul si acolo unde-i era rostul, s-a dus la regele Irod si i-a spus: traiesti in nelegiuire, nu faci bine! Noi nu putem face ceea ce a facut Sfantul Ioan Botezatorul. Nici pentru cei din apropierea noastra, pentru cei din familia noastra. De multe ori lasam sa se intimple niste lucruri pe care stim sigur ca nu le binecuvanteaza Dumnezeu.

Ar trebui sa ne intristam ca noi nu am fost ca Sfantul Ioan Botezatorul care a spus cuvant hotarat in fata nelegiuirii. Sa ne intristam ca toleram nelegiuirile, sa ne intristam ca ne facem partasi la nelegiuirile din jurul nostru, sa ne intristam ca n-avem curajul sa stam impotriva raului, sa ne intristam ca n-avem curajul sa-i spunem raului pe nume ci, ca sa ne mearga noua bine, ca sa n-avem vorba, ca sa n-avem confruntari, tacem. Si tacem cu pacat, pentru ca lasam sa se inmulteasca pacatele in jurul nostru.

Sfantul Ioan Botezatorul n-a facut asa. Si daca il sarbatorim cu adevarat la Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul, la aceasta sarbatoare trista si la aceasta sarbatoare care-i si de bucurie, daca-l sarbatorim cu adevarat, apoi, la tristetea ca i s-a taiat capul, ar trebui sa adaugam mai mult tristetea ca noua nu ni se taie capul pentru ca pactam, pentru ca suntem de acord cu nelegiuirile din jurul nostru numai sa nu ni se taie capul.

Sa ne rugam Bunului Dumnezeu sa ne dea tarie sufleteasca sa putem fi impotriva pacatului oriunde si oricind si sa fim urmatori Sfantului Ioan Botezatorul, chiar daca pentru acesta ni s-ar taia capul!”

 

Ripsimia şi Dorel

Se spune că la o mănăstire de maici se cam povestea despre un pomelnic care, în ultima lună, ajungea la altar oridecâteori era Sfânta Liturghie. Pe el scria doar atât: Ripsimia şi Dorel. Toată obştea ştia cine este maica Ripsimia, dar Dorel… ? CINE era Dorel? Desigur, până la urmă s-a aflat. Dorel era motanul maicii Ripsimia.

 

O mamă…

Rodica, mama lui Cici, s-a intors de la servici acasa si a intrebat-o pe fiica ei dacă a fost cuminte si cum s-a jucat. Cici i-a spus că s-a jucat cu copiii ei, i-a hrănit, i-a imbrăcat frumos, i-a pieptănat etc. Mama a corectat-o indată si i-a spus că Cici nu era mamă, că acelea erau doar păpusile ei, nu copiii ei. Dar Cici a replicat: nu, nu, nu! Eu sunt o mamă, pentru că o mamă stă acasă cu copiii ei!

 

Unde aş vrea să fiu mâine, poimâine…

Am aflat doar in dimineata aceasta de un eveniment minunat, cel de-al 22-lea Congres International de Studii Bizantine deschis ieri la Sofia, Bulgaria. Tot ce se intampla acolo va dura doar pana in 27 august!
Ceea ce ma atrage ca un magnet este expozitia intitulata The Brilliance of Byzantium. Greek Illuminated Manuscripts from the Balkans VI –XVIII C (cu piese imprumutate din colectii aflate in orasele Sofia, Plovdiv, Atena, Belgrad, Ohrid, Kalenik si Tirana).
(Nu inteleg de ce informatiile acestea nu circula mai bine)
Va rog sa imi scrieti si sa imi spuneti ca ma luati si pe mine cu masina pana la Sofia, sa vedem impreuna 14 !!! expozitii frumoase organizate cu acest prilej. Programul manifestarilor il gasim aici.

De-aş avea timp

„Vă scriu în grabă, Pe-o frunză de mărar (presată), Cu un picioruş de furnică, O cărticică foarte mică” (Ana Blandiana)

Sunt îndrăgostit de caligrafie (ea face să danseze corpul literelor), mă preocupă limpezimea scrisului, asadar deschid destul de des sectiunea noutati pe dafont.com sau rasfoiesc cu maaare placere Creative Type: A Sourcebook of Classic and Contemporary Letterforms – Cees W. De Jong, Alston W. Purvis, Friedrich Friedl.
Mi-a venit azi o idee: De-aş avea timp, as crea un font din scrisul Părintelui Petroniu Tănase, Dumnezeu să ne învrednicească de rugaciunile lui. (Se oferă cineva să facă treaba asta?)
Am fotografiat pentru voi un fragment dintr-o mică scrisoare a Părintelui Petroniu, expediată în 10 ianuarie 1996.

 

Ceva buuun, cu ciuperci zâmbitoare…

Mâine e ziua mamei mele. Împlineste 70 de ani. Ce vom găti? Sunt muuulte variante. Printre ele ar trebui sa fie si Pizza Prieteniei conceputa de Razvan, un elev din clasa a 4-a. Sa vedeti ce bine suna!

Aluatul este facut din drojdie iertatoare, faina de incredere, o lingurita de sare cu aroma de iubire.
Aluatul se framanta cu incredere in sine, se intinde cu optimism, iar odata intins se presara branza cu speranta.
Pe aluat se mai adauga sunca inimoara, salam jucaus si ciuperci zambitoare.
Totul se pune la cuptor cu rabdare (pozitiva).
Dupa ce scoateti continutul, obtineti Pizza Prieteniei.
Se pune pe-o farfurie (rozulie) si se mananca cu bucurie.
Poftă bună!

As mai adauga si eu ceva:
un servetel moale, carmin, iar la sfarsit o cupa cu vin. Amin.

Tu ai mamă?

Doua fetite, de 3 si 5 ani, se jucau impreuna langa parintii lor. Cea mare, de 5 anisori, le spunea parintilor pe nume: Gabi si Diana. Cea mica le spunea: mama si tata. Si pe cand cea mica o striga pe mama ei: mama!, mama!, pentru a-i arata ceva, fetita cea mare, uimita, a intrebat-o pe cea mica: Tu ai mamă?!

In incheiere, ingaduiti-mi o intrebare: Voi aveti mamă?

Potolirea furtunii

Prima mea pictura in ulei a avut ca subiect Potolirea furtunii, adica umblarea pe mare si potolirea furtunii de catre Iisus (relatate de Apostolul Matei in capitolul 14, versetele 22-34, si citite la liturghia din Duminica a 9-a dupa Rusalii).
Aveam vreo 9-10 ani. Am luat pensulele, culorile si un carton prelucrat de la sora mea si am inceput sa lucrez avand ca model o cartolina primita in dar de la un vecin. Nu cunosteam cine era autorul originalului, nici acum nu stiu, dar stiu ca m-au impresionat scena, culorile, faldurile fluturande, valurile tremurande…
Am ispravit-o repede si am expus-o in camera de zi, pe dulapul cu vitrina, asa incat oricine venea la noi putea sa o vada usor.
Nu dupa mult timp locul ei a fost luat de o alta pictura in ulei, putin mai reusita. Timp de un an sau doi s-a tot plimbat prin casa: pe dulap, dupa dulap… In cele din urma a ajuns pe balcon, iar de pe balcon a ajuns la gheena de gunoi.
Au trecut mai bine de 15 ani de atunci (eram in ultimul an la UAD) si evident, uitasem cu totul de ea. Era intr-o sambata, ca si astazi, si ma indreptam catre atelier, suparat, descurajat si nemultumit de lucrarea mea de licenta. Imi amintesc ca traversam un parc de joaca pentru copii. In fata mea, la cativa pasi, un barbat ducea o pictura inramata sub brat. Fiind sambata si ora amiezii am tras concluzia ca se inapoia de la piata de vechituri, de la oser, cum spun clujenii.
Am recunoscut imediat culorile, faldurile, valurile. Reintalnirea m-a emotionat pana la lacrimi. Nu-mi venea sa cred ca pictura aruncata la gunoi in urma cu 15 ani supravietuise si ca se afla din nou in fata mea, inramata! Ce lectie!
Ma gandesc si acum cat de delicat a fost Dumnezeu cu mine si cat de frumos mi-a potolit furtuna gandurilor in care eram cuprins.