Vorbiţi şi cu copiii

Când Sara era de 3 anișori obişnuia uneori să mă mai întrerupă în timp ce slujeam: tati, tati, vorbeşte şi cu mine! Altădată, stând la picioarele mele şi ţinându-mă de veşminte mă întreba în timp ce ţineam cuvântul de învăţătură: Tati, pentru mine spui povestea? Mă opream, desigur, şi îi răspundeam: Da, Sara, pentru tine. Pentru moment se liniştea, însă peste numai 2-3 minute mă întreba: Dar n-ai terminat odată?

 

 

Şi Părintele nostru Teofil Părăian, Dumnezeu să ne învrednicească de rugăciunile lui, mi-a povestit odată că un părinte ţinea o predică şi a cam lungit­o. Un tată ţinea un copil în braţe şi copilul a adormit, după care s-­a trezit şi l­a întrebat pe tată­-său: “N-­a mai terminat o dată?”. Şi tată­-său a zis: “Ba, a terminat, numai că nu se poate opri!”.

[ Am scris cele de mai sus după ce zilele trecute am ascultat pe internet predica unui coleg preot. Linkul către predică suna aşa: “Scurt cuvânt la vecernie”. L-am descărcat, durează exact 27,17 minute. Dacă un cuvânt scurt este de aproape o jumătate de oră, atunci unul potrivit sau unul lung câţi copii adoarme? ]


Tags: ,

 
 
 

One Response to “Vorbiţi şi cu copiii”

  1. Gravatar of Mari Mari
    22. September 2011 at 17:18

    Ciudata este reactia copiilor raniti sufleteste, ei nu vorbesc.
    Asa se intampla cu A.un baietel care are mare nevoie de dragoste, nu poate comunica lucrul acesta dar cere zilnic mancare-nevoia de afectiune e transpusa intr-o nevoie fiziologica.

Leave a Reply