Paul Gauguin, în sfârşit liber

Ieri, 7 iunie, l-am pomenit cu drag pe Paul Gauguin (n. 7 iunie 1848, Paris – d. 8 mai 1903, Atuona/Insulele Marchize, Polinezia Franceză).
Următoarele fragmente, selectate (cu gândul la prietenii mei artiști) din Noa-Noa și alte scrieri (Editura Meridiane, București, 1977), m-au răscolit și m-au pus pe gânduri.


[Paul Gauguin, Autoportret 1889]

Noi pictorii cei osândiţi la mizerie acceptăm grijile vieţii fără să ne plângem, dar suferim din pricina lor fiindcă ne împiedică să lucrăm. Cât timp pierdut ca să ne agonisim pâinea cea de toate zilele!

A şti să desenezi nu înseamnă a desena bine.

De un secol se cheltuiesc sume importante pentru propagarea desenului şi masa de pictori crește fără să facem un pas înainte. Care sunt pictorii pe care-i admirăm acum? Toți cei care au osândit școlile, toți cei care și-au dobândit știința din observarea personală a naturii.

Când intri în secţia de arte frumoase, atât de scump plătită de stat, adică de noi toți, rămâi mai mult dezgustat decât surprins.

Fericiți pictorii din vechime care nu aveau academie. De cincizeci de ani încoace lucrurile se petrec altminteri. Statul ocrotește mediocritatea și a fost nevoie să se inventeze profesori pentru folosința tuturor. Totuși, pe lângă acești pedanți, au apărut luptători curajoși care au îndrăznit să prezinte pictura fără rețetă.

Pictorii cei adevăraţi vă alunecă printre degete, domnilor, în schimb aţi creat mediocrităţi oficiale care-și au locul în muzee, pe cheltuiala contribuabililor. Nu e de mirare că Franţa e nevoită plătească un preţ nebunesc pentru a păstra operele maeștrilor ei, după ce i-a lăsat să moară de foame!

Artistul moare, moştenitorii se năpustesc asupra operei lui (…) Gândindu-mă la toate acestea, eu mă despoi dinainte; mă simt mai uşurat. Și criticul te despoaie. Dar altminteri. Un critic vede, la mine acasă, tablourile mele şi, cu suflarea tăiată, îmi cere desenele. Desenele? Nici gând: ele sunt, ca şi scrisorile, tainele mele. Omul public, omul intim. Vreţi să ştiţi cine sunt: nu vă ajung lucrările mele?

Numele meu de artist creşte pe zi ce trece, dar între timp rămân câteodată nemâncat trei zile în şir, ceea ce îmi distruge nu numai sănătatea, dar şi energia. Pe aceasta din urrnă vreau s-o recuperez, aşa că voi pleca în Panama, să duc acolo o viaţă de sălbatic.

De-ar veni ziua (curând, poate) când voi refugia în pădurile uneia din insulele Oceaniei, să trăiesc acolo din extaz, calm şi artă. Îconjurat de o nouă familie, departe de Europa şi de lupta ei pentru bani. În Tahiti voi putea, în liniştea frumoaselor nopţi tropicale, să ascult dulcea muzică murmurândă a bătăilor inimii mele în armonioasă iubire cu fiinţele misterioase din preajma mea. În sfârşit liber, fără griji băneşti, voi putea iubi, cânta şi muri.
Da, suntem sortiţi (artiştii care cercetăm şi care gândim) să pierim sub loviturile oamenilor, dar să pierim ca materie. Piatra va pieri, cuvântul va rămâne.

Vremuri cumplite se pregătesc în Europa pentru generaţia care va veni: domnia aurului. Totul e putred, atât oamenii cât şi artele.

În artă, starea de spirit deţine trei sferturi din importanţă; trebuie deci să te îngrijeşti de ea dacă vrei să realizezi ceva mare şi durabil.

Centrul meu artistic e în creierul meu şi nu altundeva, şi sunt puternic pentru că nu mă las abătut din cale de către alţii şi pentru că fac ceea ce există în mine.

Nu mai am nici un ban şi nici măcar credit la chinez, pentru pâine. Dacă aş putea umbla, m-aş duce mai multe zile in munţi să-mi caut de mâncare, dar nu, nimic! Rău am făcut că n-am murit anul trecut; ar fi fost mai bine.

Viaţa unui om înseamnă atât de puţin şi totuşi e timp să realizezi lucruri mari, fragmente în opera comună.

Oameni civilizaţi! Sunteţi mândri că nu mâncaţi carne de om. Pe o plută, aţi mânca… În schimb, în fiecare zi, vă hrăniţi cu inima semenului vostru.

Curând băștinașul din insulele Marchize nu va mai fi în stare a se urca într-un palmier, nici a se duce să-și caute în munți bananele sălbatice cu care se hrănește. Copilul, țintuit în școală, oprit de la mișcarea fizică, cu trupul mereu acoperit, devine delicat, incapabil să suporte noaptea în munți. Încep să poarte pantofi și picioarele lor, devenind fragile, nu vor mai putea alerga pe cărările aspre, nu vor mai putea trece, din piatră în piatră, șuvoaiele de apă.

Am muncit și mi-am folosit bine viața; ba chiar cu inteligență și curaj. Fără să plâng. Fără să sfâșii: am avut totuși dinți foarte buni.


Tags: ,

 
 
 

One Response to “Paul Gauguin, în sfârşit liber”

  1. Gravatar of mari mari
    10. June 2012 at 23:42

    pentru artisti…
    Jacques Prevert – Ca Să Faci Portretul Unei Păsări
    Mai întâi pictezi o colivie
    cu usita larg deschisa,
    apoi pictezi
    ceva cât mai dragut
    si cât mai simplu:
    ceva frumos,
    ceva util
    pentru pasare;
    pe urma pui tabloul pe-un copac
    într-o gradina,
    într-un crâng,
    într-o padure
    si te ascunzi dupa copac
    fara o vorba
    fara sa te misti…
    Se-ntâmpla uneori ca pasarea sa vina repede,
    dar se mai poate întâmpla sa treaca ani si ani
    pâna se hotaraste.
    Atunci nu te descuraja –
    asteapta, asteapta daca e nevoie ani întregi.
    Viteza sau încetineala cu care pasarea soseste
    n-au nici o legatura
    cu faptul ca tabloul e reusit sau nu.
    Când pasarea soseste –
    daca soseste –
    pastrezi cea mai adânca liniste:
    astepti mai întâi ca pasarea sa intre în colivie
    si dupa ce a intrat
    închizi usita binisor cu pensula,
    apoi
    stergi toate gratiile una câte una
    cu mare grija, nu cumva s-atingi vreo pana.
    Pe urma faci portretul arborelui, alegând
    din toate crengile pe cele mai frumoase,
    iar pentru pasare pictezi dupa aceea
    frunzisul verde si racoarea vântului,
    pulberea soarelui,
    fosnetul gâzelor prin iarba în caldura verii,
    apoi astepti ca pasarea sa cânte…
    Daca nu cânta
    e semn rau –
    semn ca tabloul nu e bun,
    dar daca vrea sa cânte, e semn bun,
    e semn ca poti semna.
    Atunci îi smulgi o pana
    binisor de tot
    si pe un colt al pânzei te iscalesti cu ea.

Leave a Reply