Archive for December 2012

 
 

Radu Beligan – Spectacol autobiografic

RADU BELIGAN
Confesiuni despre artă și viață
Spectacol autobiografic
Luni, 21 ianuarie 2013, ora 19.00
Opera Națională Română Cluj-Napoca

 

 

„În ultima vreme, foarte multă lume îmi pune această întrebare stereotipă: Care este secretul longevității dumneavoastră? Când încă mai am răbdarea să le raspund, le spun că după mine, secretul biblic al longevității este iubirea. Cred că suntem pe pământ pentru acest lucru unic: să iubim. Repet adesea celor ce vor să mă asculte: iubiți ce vreți, dar iubiți. Nimic nu e mai dezastruos decât infirmitatea inimii.”

[Fragment din spectacol]

The Snowman And The Snowdog

La 30 de ani de la lansarea animaţiei britanice de Crăciun „Omul de zăpadă/ The Snowman”, producătorii au realizat continuarea îndrăgitului film, introducând un nou personaj, dar păstrând tehnicile tradiţionale de animaţie care i-au oferit farmecul binecunoscut.

 

„Omul de zăpadă/ The Snowman” este titlul unei cărţi pentru copii, fără cuvinte, publicată de autorul englez Raymond Briggs în 1978. În 1982, cartea a fost adaptată într-un film animat de 26 de minute, care a debutat în televiziunea britanică în a doua zi de Crăciun. Nominalizat pentru Premiile Oscar, fimul prezintă povestea unui băieţel şi a omului de zăpadă pe care acesta l-a ridicat în Ajunul Crăciunului, cei doi pornind într-o aventură magică spre Polul Nord pentru a-l întâlni pe Moş Crăciun.

 

Pentru a marca împlinirea a 30 de ani de la lansarea filmului, echipa de producţie a realizat o continuare a celebrei poveşti, având numele „Omul de zăpadă şi câinele de zăpadă/ The Snowman And The Snowdog” şi difuzată în Marea Britanie în Ajunul Crăciunului din 2012.

În această parte, un băiat pe nume Billy se mută în casa în care trăia James, personajul principal din filmul original „Omul de zăpadă”. Aventura începe când Billy găseşte vechile jucării ale lui James sub podeaua din camera lui, printre care descoperă şi o fotografie cu un băiat de vârsta lui, surprins lângă un om de zăpadă, o pălărie şi un fular. Inspirat de fotografie, Billy costruieşte propriul om de zăpadă în Ajunul Crăciunului, precum şi un câine de zăpadă, pe care îl numeşte „Șosete/ Socks” în memoria căţelului lui care tocmai murise. La miezul nopţii, cei doi prind viaţă şi îl iau pe Billy într-o călătorie către Polul Nord, zburând împreună pe cerul Londrei.

 

Cei care vor vedea noul film vor observa că băiatul nu are nici televizor, nici calculator în camera lui! De fapt, niciun dispozitiv modern nu apare pe parcursul celor 24 de minute, producătorii dorind ca filmul să fie atemporal şi să rămână fidel aceluiaşi farmec oferit de animaţia tradiţională.

Spre deosebire de animaţia modernă generată prin programele digitale, „Omul de zăpadă şi câinele de zăpadă” este desenat de mână, proces care a necesitat munca a 77 de artişti. Fiecare secundă de film este compusă din 12 cadre şi a avut nevoie de 30 de ore pentru a fi definitivată. Fundalul se modifică pentru fiecare cadru, faţă de metoda convenţională prin care personajele sunt mişcate pe un fundal static. Întregul proces de realizare a filmului de 24 de minute a fost atât de laborios, încât a durat mai mult de un an, ritmul de producţie posibil fiind de cinci secunde de animaţie pe săptămână. În total, artiştii implicaţi în proiect au lucrat cu 200.000 de foi de hârtie şi cu 5.000 de creioane, desenele apărând chiar într-o expoziţie ce va avea loc în 2013.

Sursă: www.dailymail.co.uk

Vizionați partea I aici, iar partea a II-a aici.

Mama

Un băiețel de grădiniță alergă în toate direcțiile printr-un supermarket strigând:
- Roxaaanaaa! Roxaaanaaa!
Întâlnind-o în cele din urmă, aceasta îl mustră:
- Ți-am mai zis și de alte dăți să nu mai îmi spui pe nume. Eu sunt mama ta, mie să îmi spui mama!
- Știu, știu, răspunse copilul, dar magazinul ăsta e plin de mame!

Calendar 2013

Unul dintre cadourile pe care le ofer la Crăciun este calendarul realizat cu desenele copiilor mei. Templateuri pentru calendare găsim destule pe internet, de exemplu aici.
12 file pentru fiecare lună, plus coperta, și ai un cadou de care se bucură mult cei apropiați familiei. Anul acesta am scanat desenele copiilor, le-am trecut puțin prin photoshop, iar rezultatul final l-am printat pe un carton de 250 grame la o firmă specializată pentru printuri. Ca să fie cât mai prezentabil am cerut și un sistem de acroșare – spirală+agățătoare.

 

Expoziţie dedicată Sf. Constantin şi epocii sale

Constantin 313 dC
Expoziţie dedicată Sfântului Constantin cel Mare şi epocii sale
Palatul Regal (Palazzo reale) din Milano
Milano 25 octombrie 2012 – 17 martie 2013
Roma 27 martie – 15 septembrie 2013

 

 

Anul 2013 este An omagial al Sf. Împăraţi Constantin şi Elena în Patriarhia Română. Ţinând cont de contribuţia lui Constantin cel Mare la dezvoltarea societăţii creştine, autorităţile din Milano au organizat o expoziţie în cinstea Sf. Împărat Constantin, inaugurată în data de 25 octombrie 2012, la Palatul Regal (Palazzo reale) din Milano, situat în apropierea Domului.

Minunea de la Podul Vulturului
În data de 28 octombrie 312 a avut loc un eveniment important care a schimbat atitudinea lui Constantin faţă de creştini: victoria obţinută împotriva lui Maxenţiu în apropierea Romei. Înainte de victoria de la Pons Milvius (Podul Vulturului), Constantin a avut o viziune. În ajunul luptei Constantin a văzut pe cer ziua, în amiaza mare, o cruce luminoasă deasupra soarelui, cu inscripţia: „Prin acest semn vei învinge. Noaptea, în somn, i s-a arătat Domnul Iisus Hristos cu semnul crucii pe care-l văzuse ziua pe cer, cerându-i să-l pună pe steagurile soldaţilor ca să le servească drept semn protector în lupte. Acest semn este monograma lui Hristos. În zori, Constantin a confecţionat un steag după modelul arătat în vis, purtând monograma creştină, steag numit labarum.

 

Edictul de la Milano – ianuarie 313
La câteva luni după victoria împotriva lui Maxenţiu, Constantin acordă libertate de cult generală, cu preferinţă şi stăruinţă pentru creştinism, care era până atunci singura religie netolerată, nepermisă (religio ilicita) din Imperiul Roman. Acest act de dreptate, de protejare şi favorizare a creştinilor a avut loc prin aşa-numitul edict de la Milano (Mediolanum), emis în ianuarie 313 de către Constantin la o întâlnire cu Liciniu, care i-a devenit şi cumnat prin căsătoria cu Constantia.

Expoziţie dedicată Sf. Constantin şi epocii sale
Pentru a marca acest eveniment important pentru întreaga creştinătate din Orient şi Occident, Muzeul diocezan din Milano, sprijinit de mai multe autorităţi centrale şi locale (Primăria oraşului Milano, Palatul regal şi editura Electa, în colaborare cu Ministerul pentru Bunuri şi Activităţi Culturale din Italia, dar şi Arhiepiscopia romano-catolică de Milano, sub înaltul patronaj al Preşedintelui Republicii Italiene şi al Secretariatului de Stat al Vaticanului), a inaugurat în data de 25 octombrie 2012, la Palatul Regal, o expoziţie în amintirea edictului de toleranţă, cu titlul: Costantino 313 d. C. Expoziţia va rămâne deschisă publicului până la data de 17 martie 2013, după care se va muta la Roma până în luna septembrie a anului 2013.
Această expoziţie celebrează cel de-al 17-lea centenar al edictului de la Milano, amintit mai sus. Organizatorii expoziţiei şi-au propus, printre altele, să readucă în centrul atenţiei importanţa avută de oraşul Milano în secolul al IV-lea, în plin proces de unificare a Europei, dar şi să scoată în evidenţă nivelul cultural şi artistic atins de Imperiul Roman în epoca lui Constantin cel Mare.
Cele cinci secţiuni ale expoziţiei ilustrează importanţa oraşului Milano ca un centru imperial în secolul al IV-lea, transformarea Imperiului operată de către Constantin prin politica sa religioasă, de la ultimele persecuţii până la decretarea creştinismului ca religie permisă (religio licita) sub semnul monogramei lui Hristos şi răspândirea acestui semn, reprezentat pe monezi, pe obiecte preţioase, dar şi de uz obişnuit, în întregul Imperiu Roman.
Urmează o secţiune dedicată mărturiilor figurative păgâne ale epocii constantiniene care demonstrează climatul de toleranţă culturală manifestată şi dorită de împărat. În cadrul acestei secţiuni pot fi analizate şi anumite obiecte de cult folosite de către religiile de mistere, între care poate cea mai cunoscută este mitraismul.
De o atenţie particulară se bucură în cadrul expoziţiei şi principalii protagonişti ai lumii lui Constantin: armata, cu o prezentare fascinantă a armelor cavaleriei imperiale, Biserica, cu primele locaşuri de cult ale creştinismului oficial, curtea imperială documentată printr-o galerie de portrete imperiale şi de splendide obiecte de artă, toate încercând să restituie realitatea acelei epoci.
Expoziţia se încheie cu o secţiune spectaculoasă dedicată figurii de o mare modernitate a Elenei, ca împărăteasă şi sfântă. Aici sunt reprezentate figura sa, eforturile depuse pentru răspândirea creştinismului, călătoriile pe care le-a întreprins pentru a găsi Sf. Cruce şi faima sa în epoca modernă, toate exprimate prin statui, obiecte rafinate, desene şi picturi.
Ideea expoziţiei a fost lansată în urmă cu trei ani de către Muzeul diocezan din Milano, după cum afirmă profesoara de Arheologie clasică, Sena Chiesa, una dintre persoanele cele mai implicate în acest proiect.
Pentru toţi cei care doresc să cunoască mai multe despre persoana lui Constantin cel Mare şi despre epoca pe care el a marcat-o, ar fi interesant să viziteze această expoziţie de la Milano sau, începând din aprilie 2013, la Roma.
După cum se obişnuieşte la asemenea evenimente, la vernisarea expoziţiei a fost lansat şi un catalog cu acelaşi titlu (Costantino 313 d. C.), în care sunt prezentate cele peste 200 de obiecte de artă şi arheologie, pentru cei care vor să-şi îmbogăţească cunoştinţele despre împăratul Constantin şi epoca sa, dar mai ales pentru cei care nu vor avea posibilitatea să viziteze expoziţia. Mai multe informaţii despre expoziţie se găsesc şi pe site-ul inaugurat special pentru acest eveniment: http://www.mostracostantino.it/

 

Împăratul Constantin cel Mare – model de toleranţă religioasă
În lumea tot mai intolerantă în care trăim astăzi, expoziţia, ce are ca principală temă libertatea religioasă, este mai actuală ca oricând şi, mai ales, de interes global, deoarece în zilele noastre, în afara Europei, la fiecare cinci minute moare ucis un creştin pentru Hristos.
De asemenea, nu mai este pentru nimeni un secret faptul că şi pe continentul european creştinii sunt uneori discriminaţi şi dezavantajaţi pentru mărturisirea publică a lui Hristos. Prin urmare, noi, cei care trăim astăzi într-o lume pluralistă ca şi cea a secolului al IV-lea, putem învăţa foarte multe lucruri din poziţia adoptată de Constantin, el reprezentând, fără îndoială, un exemplu elocvent de conduită şi virtute, dar şi de înţelepciune şi toleranţă pentru conducătorii politici ai lumii de azi.

[ Sursă: Reviste APOSTOLIA, nr. 57, decembrie 2012, text semnat de Preotul Alexandru Nan ]

Mihail Aldashin – РОЖДЕСТВО / CRĂCIUNUL

Mihail Aldashin
РОЖДЕСТВО – CRĂCIUNUL
Pictură, Desen, Film
25 decembrie 2012 – 17 februarie 2012
Muzeul de Artă din Yaroslavl
Russia, 150000, Yaroslavl, Volzhskaya Embankment, 23

 

 

Muzeul de Artă din Yaroslavl a deschis ieri expoziția РОЖДЕСТВО – CRĂCIUNUL care cuprinde lucrările cunoscutului regizor de animație Mihail Aldashin.

Mihail Aldashin este scenarist, regizor și pictor. A realizat mai mult de zece filme de autor și a luat parte la crearea a mai mult de o sută de filme la studiourile „Soyuzmultfilm” și „Pilot”. Faima sa ca animator a crescut îndeosebi după realizarea în 1996 a filmului РОЖДЕСТВО – CRĂCIUNUL (răsplătit în mod repetat cu premii la prestigioase festivaluri internaționale de film), în care Mihail Aldashin a interpretat Evanghelia Nașterii Domnului simplu și delicat, ca și cum ea ar fi repovestită de un copil cuminte.

 

Expoziția de la Muzeul de Artă din Yaroslavl este dedicată animației amintite și prezintă pe simeze cele mai frumoase scene din film, precum și schițe și desene din timpul elaborării lui, într-o prezentare de excepție și însoțite de comentariile artistului. O secțiune aparte a acestei expoziții este rezervată picturilor realizate de Mihail Aldashin între anii 1990 – 2012. Pure și naive, ele au ca subiect lucrurile simple, peisajele, oamenii umili, animalele și păsările în care artistul găsește întotdeauna un farmec deosebit.

Dacă n-ar fi 2000 de km până la Yaroslavl, aș merge negreșit să o vizitez!
Totuși, nu pot să nu mă gândesc ce bine ar arăta expoziția aceasta și la Cluj.
Să știți că bucuria descoperirii lui Mihail Aldashin și a animației РОЖДЕСТВО – CRĂCIUNUL a devenit incandescentă când am văzut că desenul animat are și o carte absolut superbă, cum nu am mai văzut până acum nici la marile studiouri americane. Priviți acest pachet conceput de Editura Arbor din Moscova, ce conține cartea, desenul animat și un înger din ceramică (iată că există și îngerași din porțelan care sa nu fie kitsch-oși). Un cadou perfect!





 

Rozhdestvo/Crăciunul (1996) by Mikhail Aldashin
Film/35 mm, 14 min.
PILOT, MISHKA, 1996
Directed by Michael Aldashin
Written by Michael Aldashin
Art directors: Michael Aldashin, Zoya Trofimova
Animator: Vassiko Bedoshvili
Cameraman: Oleg Kuzovkov
Music: Ludwig van Bethoveen, Johann Sebastian Bach

 

РОЖДЕСТВО – CRĂCIUNUL: Set Carte + DVD + Cadou
Distribuitor: ARBOR Publishing Group
Anul publicării: 2010
Locul publicării: Moscova
Limba: rusă
Tip: Capac greu
Ilustratori: Aldashin M., H. Mills
Format: 450×335 mm
Greutate: 2060 gr
Pagini: 120
Cod produs: 540075
Disponibil de la: 14 decembrie 2010

Colindă furată

Citiți și voi mailul primit ieri de la Narcis Anghel, un bun prieten plecat peste ocean. E incredibil!

Era prin septembrie, luam masa cu un coleg de servici la un restaurant indian in Boulder, cand aud pe fundal o melodie indiana care-mi parea cunoscuta.  Parea ireal, asta nu era melodia “La Viflaim colo-n jos”, o colinda de Craciun favorita, pe care o invatasem la Cluj?  

Daca doriti sa v-o amintiti, aici este versiunea Madrigal, bizantina si mistica:
http://www.youtube.com/watch?v=KJz12DMyK5c

si o versiune mai noua a lui Cleopatra Stratan:
http://www.youtube.com/watch?v=PUlD_uwu_P0
Ei bine, tocmai am confirmat ca indienii au folosit melodia intr-un film faimos de-a lor, iata ce au facut din ea:
http://www.youtube.com/watch?v=tyxswccv-VU
Melodia “Teri Meri” a fost un imens succes comercial devenind cantecul #1 in topul Asiei, timp de 19 saptamani.  Problema este ca nimeni nu recunoaste ca a fost “saltata” din traditia romaneasca (fara nici o modificare in linia melodica), ba chiar “compozitorul” indian sustine ca este in stilul lor autentic.

Va doresc un Craciun fericit si plin de colinde,
Narcis

Colindiță cu peniță

Primiți-mă cu un colind pe care l-am cules acum 17 ani,
în satul Bucea, județul Cluj.

Pe sub lună, pe sub soare
Vine-o corabie mare
Iar într-însa cine șade
Șade mama și cu fiu’
Fiu’ plânge, mama-i zice:
Taci fiule, nu mai plânge
Că ție mama ți-a da
O peniță de argint
Să mături ceru’ de vânt
Și pământu’ de păcate
Și pe noi de răutate.

Sfântul Nicolae Velimirovici îi scrie unui băieţel care dorea o poveste de Crăciun

O să-ţi povestesc o poveste pe care mi-au povestit-o arabii ortodocşi din satul Betdjale de lângă Betleem. Demult, demult, departe, departe, înainte de naşterea lui Hristos, era în Betleem un om pe nume Iesei, fiul lui Obed, fiul lui Booz şi al lui Rut. Şi acest Iesei avea opt fii. Cel mai tânăr dintre fiii lui Iesei se numea David. David era păstor, şi păştea oile lângă Betleem. Sfânta Scriptură îl zugrăveşte pe David ca pe un tânăr arătos, cu părul castaniu şi faţa frumoasă. Acest frumos păstor mai era, pe deasupra, neobişnuit de puternic şi de viteaz. Când leul sau ursul îi răpeau vreo oaie, el fugea repede după fiară, smulgea oaia din fălcile fiarei, iar pe fiară o omora. Aşadar, David era cu adevărat un păstor bun şi de încredere al turmei sale dalbe. Şi îl cinstea mult pe tatăl său, ca pe Dumnezeu. De multe ori David dormea pe câmp, pe patul încăpător al pământului, acoperit de pătura ţesută cu fir de aur a cerului înstelat. Dar ceea ce îţi voi povesti nu s-a întâmplat pe câmp, sub stele, ci într-o peşteră din stâncă de lângă Betleem.

Era o zi fierbinte, cum sunt multe zile în acea ţară de la Răsărit. Oile lui David stăteau întinse la răcoare sub un măslin. Soarele ardea cu toată puterea sa, şi oile gâfâiau de căldură. Şi pe David l-a ajuns o sete de tot supărătoare. Drept aceea, a intrat în acea peşteră ca să scape de arşiţă şi să se odihnească, în peşteră era răcoare vara şi cald în zilele de iarnă. După ce a intrat în peşteră, tânărul păstor s-a simţit dintr-o dată plăcut şi s-a aşezat; l-a luat somnul degrabă, s-a întins şi a adormit. Dar n-a trecut mult timp, şi David a simţit ceva rece pe mâinile sale, şi s-a trezit din somn. Când a deschis ochii – vai! – a văzut un şarpe îngrozitor cum i se ghemuia pe piept şi se încolăcea în jurul mâinilor, îşi înălţa capul turtit deasupra feţei lui şi îşi mişca limba despicată! Cu ochii privea ţintă, plin de răutate, în faţa tânărului – cu ochi care ardeau precum jăraticul, în peşteră era întuneric, şi în întuneric ochii acelei fiare, ca două scântei! David s-a cutremurat tot de groază. Era într-o stare disperată, scăparea nu era cu putinţă. Numai să fi mişcat din mână sau din cap, că şarpele l-ar fi muşcat fără îndoială, vărsându-şi otrava în sângele lui. O, cu cât mai uşor i-ar fi fost să se lupte cu leul ce răcneşte sau cu ursul care urlă decât cu acea jivină târâtoare mută! Ce să facă? Deodată şi-a amintit David de vechiul său Ajutător în restrişti, de Domnul său, şi a strigat din inimă plină de durere şi plâns: „Nu mă lăsa, Doamne Dumnezeul meu, nu Te depărta de la mine! Grăbeşte în ajutorul meu, Izbăvitorul meu dintru atâtea nevoi!” îndată ce a rostit cuvintele acestea, iată că a răsărit o lumină neobişnuită într-unul din colturile peşterii. Era o lumină în chipul unui glob mare. În mijlocul acelui glob de lumină, David a văzut o fecioară frumoasă, blândă şi serioasă în acelaşi timp. Fecioara şedea cu capul aplecat în faţă şi ţinea în braţe un prunc atât de minunat cum nu văzuseră nicicând ochii fiului lui Iesei. Deodată, pruncul s-a ridicat în poala maicii sale şi a privit cu asprime la şarpe cu ochii ca două fulgere. Şi a întins pruncul degetul către intrarea peşterii, ca şi cum i-ar fi poruncit şarpelui să iasă. David a sărit şi s-a întins la pământ înaintea fecioarei şi a pruncului. A vrut să îşi arate în cuvinte recunoştinţa pentru mântuirea neaşteptată, însă tocmai când îi venise cuvântul pe limbă a deschis ochii – dar nu se mai vedea nimic. Şi toată peştera se umpluse de oarecare mireasmă dulce, ca de la tămâie şi smirnă de mult preţ.

Până la moartea sa, David nu a putut să uite această minunată întâmplare. Din păstor a ajuns împărat, dar o păstra mereu în amintire. Ca împărat, el a alcătuit, printre altele, două minunate cântări, una: Celui mai împodobit cu frumuseţea decât fiii oamenilor, iar a doua: împărătesei în haină aurită. Şi aceste cântări le cânta ca împărat cu harfa în turnul său înalt din Ierusalim.

Iar tu, băiete, ghici: despre ce peşteră este vorba? Ce înseamnă acel şarpe cumplit? Cine era fecioara, şi cine pruncul? Ca să îţi fac mai uşor ghicitul tuturor răspunsurilor, te salut cu salutul de bucurie: „Hristos S-a născut!”

(Episcopul Nicolae Velimirovici – Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, Editura Sofia, Bucureşti, 2002)

Sfântul Nicolae Velimirovici îi scrie unei însingurate, despre Crăciunul Iovankăi

Te plângi că eşti singură într-un oraş mare. Atâta lume se agită în jurul tău ca un furnicar, şi totuşi tu te simţi ca în pustie. Cel mai greu îţi este de marile sărbători. Peste tot freamătă bucuria, iar pe tine te apasă întristarea. Crăciunul şi Paștele vin la tine ca nişte vase goale, pe care le umpli cu lacrimi. Când aceste sfinte praznice sunt departe în urma sau înaintea ta, te simţi mai liniştită; însă când se apropie şi vin, întristarea şi pustietatea pun stăpânire pe sufletul tău.
Ce să-ţi fac? Să-ţi povestesc povestea cu Crăciunul Iovankăi; poate că te vei folosi. O voi lăsa pe ea să-ţi povestească, aşa cum mi-a povestit mie.

„De patruzeci de ani şi încă câţiva privesc această lume ca fecioară. Nicicând nici o bucurie – doar puţin, când eram copil în casa părintească. Dar înaintea lumii nu mă arătam tristă, înaintea oamenilor mă prefăceam veselă, dar în singurătate plângeam. Toţi mă socoteau o fiinţă fericită, fiindcă aşa mă arătam, îi aud pe toţi din jurul meu că se plâng, căsătoriţii şi necăsătoriţii, bogaţii şi săracii, toţi. Şi mă gândesc: de ce să mă mai plâng şi eu nefericiţilor de nefericirea mea, nefăcând astfel altceva decât să sporesc nefericirea din jurul meu? Mai bine să mă prefac veselă: aşa voi fi de folos lumii necăjite, iar taina mea o voi ascunde în mine însămi şi o voi plânge în singurătate. M-am rugat lui Dumnezeu să mi Se arate în vreun fel; măcar un singur deget al Lui să simt undeva. Mă rugam aşa ca să nu mor deodată de amărăciunea ascunsă. Din toate veniturile făceam milostenie oriunde mi se da prilejul. Mergeam pe la toţi bolnavii şi săracii şi le aduceam bucurie cu bucuria mea părută. „Eu Te cred, Dumnezeule Bune”, spuneam adesea, „dar mă rog Ţie, arată-mi-Te cumva, ca să Te cred încă şi mai mult”. Cred, Doamne, ajută necredinţei mele, repetam aceste cuvinte din Evanghelie. Şi, cu adevărat, rămâneam în viaţă ca Domnul să mi Se arate. Cele mai chinuitoare erau pentru mine marile praznice. După slujbe, mă încuiam la mine şi udam cu lacrimi tot Crăciunul meu şi tot Paștele. De Crăciunul trecut însă, mi S-a arătat Dumnezeu. Iată cum a fost. Se apropie acea mare zi. Mă hotărăsc să pregătesc totul aşa cum pregătea mama mea: şi friptură, şi turtă, şi cozonac, şi toate celelalte. Aştern paie prin casă, arunc câte trei nuci în fiecare colţ al odăii – să fie milostivă Sfânta Treime spre cele patru colţuri ale lumii. Şi făcând toate acestea, mă rugam neîncetat: „Doamne, trimite-mi oaspeţi – dar să fie flămânzi şi săraci de tot! Mă rog Ţie, arată-mi-Te în acest fel!” Câteodată îmi venea gândul: „Iovanko, proasto, ce oaspeţi aştepţi tu de Crăciun? În astă sfântă zi, fiecare este la casa lui; cine ar putea să îţi fie oaspete?” Şi plângeam, şi plângeam. Dar iarăşi spuneam această rugăciune şi pregăteam, pregăteam. După ce m-am întors de Crăciun de la biserică, am aprins lumânarea, am pus faţa de masă, am aşternut totul pe masă şi am început să umblu încolo şi încoace prin cameră. „Dumnezeule, nu mă părăsi!” Şi iarăşi mă rugam. Pe stradă nu trecea mai nimeni. Era Crăciunul, şi pe deasupra strada noastră este retrasă – îndată, însă, ce scârţâia zăpada sub picioarele cuiva, eram la poartă! Am început să plâng şi am strigat: „Acum văd, Doamne, că m-ai părăsit de tot!” Plângeam eu aşa şi mă tânguiam, şi deodată! Deodată a bătut cineva în poartă, şi am auzit glasuri plângătoare: „Dăruieşte, frate! Dăruieşte, soro!” Alerg repede şi deschid poarta, înaintea mea – un orb şi călăuza lui, amândoi gârboviţi, zdrenţăroşi, răciţi. „Hristos S-a născut, domnii mei!” – am strigat eu plină de bucurie. „Adevărat S-a născut!” – clănţăniră ei. „Fă-ţi milă cu noi, soro! Nu cerem bani. De dimineaţă nimeni nu ne-a îmbiat cu pâine; vreun bănuţ sau un pahar de rachiu, dar pâine – nimeni. Suntem foarte flămânzi”. Eu, parcă eram în ceruri. I-am dus în casă şi i-am pus la masa plină. Şi le slujeam plângând întruna de bucurie. Ei m-au întrebat miraţi: „De ce plângi, doamnă?” „De bucurie, domnii mei, de bucurie curată şi luminată! Ce L-am rugat pe Dumnezeu, Dumnezeu mi-a dat. De câteva zile mă tot rog Lui să îmi trimită nişte oaspeţi chiar aşa ca voi, şi iată că El mi i-a trimis. Nu aţi venit la întâmplare, ci Bunul meu Dumnezeu v-a trimis. El mi S-a arătat astăzi prin voi. Acesta este Crăciunul cel mai vesel din viaţa mea. Acum ştiu că e viu Dumnezeul nostru. Slavă Lui şi mulţumită!”. „Amin”, au răspuns oaspeţii mei cei dragi. I-am ţinut până seara, le-am umplut traistele şi i-am petrecut”.

Aşa a fost Crăciunul trecut al Iovankăi. Dă, Doamne, ca cel de anul acesta să-i fie şi mai îmbucurător. Roagă-te şi tu, fiică, să ţi Se arate Tatăl Ceresc pe vreo cale – iar la Dumnezeu sunt multe căi -, şi vei trăi minunea. Nu te pregăti de întristare în această zi mare, ci pregăteşte-te de bucurie. Şi Atotvăzătorul, Atotmilostivul, va face ţie bucurie.

(Episcopul Nicolae Velimirovici – Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, Editura Sofia, Bucureşti, 2002)