Un An Nou FERICIT!

2013 este anul Sfinților Împărați Constantin și Elena. Cei căsătoriți vom avea prilejul să ne aducem aminte mai des că la slujba cununiei întreaga biserică s-a rugat pentru noi așa:
vină peste dânşii bucuria aceea, pe care a avut‑o fericita Elena, când a aflat cinstita Cruce.
Cam uităm lucrul acesta. Și, la drept vorbind, nu cred că am căutat îndeajuns de mult să avem bucuria Sfintei Elena. Câți putem spune că am avut măcăr câteva zile bucuria fericitei împărătese?

Am aflat de curând (Radu Beligan – Confesiuni, spectacol autobiografic) că în Armenia, la poalele Munților Ararat, se află un cimitir în care datele scrise pe cruci, dintre naștere și moarte, însumează 3, 5 sau cel mult 7 ani. Când vizitatorii întreabă ghidul turistic dacă e un cimitir pentru copii, li se răspunde că e un cimitir obișnuit, că oamenii se bucură de fapt de o mare longevitate, dar că acolo există o veche tradiție: pe cruci sunt adunate numai zilele în care ai fost fericit în viață.

Dacă am avea și noi această tradiție, câte zile de fericire am aduna? Ar face în total un an? Trei? Am ajunge oare la 7?


Tags: ,

 
 
 

Leave a Reply