Archive for June 2013

 
 

Bulgărele poet

DSC_0037
[foto: ioan gînscă]

 

[I-am arătat Sarei această fotografie și am rugat-o să scrie o scurtă poveste. Voila !]

Bulgărele nostru era poet. Recita într-una versuri albe. Prin abajurul violet, brândușa lumina cu filamentul ei portocaliu nopțile bulgărului.

Imagini din expoziția ÎNTRERUPT

001002 007003 004 005 006

MULAN – pictură premiată

Cu ocazia zilei de 1 iunie, Biblioteca Județeană „Octavian Goga” a organizat cea de-a XLII-a ediție a concursului de desene „Eroii Cărților citite”, destinat preșcolarilor și elevilor din clasele I-VIII din județul Cluj.
Din totalul de 900 de lucrări, au fost premiate 81. Sara s-a numărat și ea printre premiați. (Mulțumiri profesoarei de pictură Ludmila Frătescu de la Școala ELF!)

Poveștile Sarei

 

Aproape în fiecare dimineață Sara scrie câte o poveste. E limpede că s-a născut cu darul scrierii, își dorește să publice cărți, ca bunicul ei, însă nu putem trece cu vederea stilul inconfundabil al Marinelei Scripcariu, prietena și învățătoarea talentată a Sarei.

Interval de zbor

Ramona Novicov

„L’ oiseau c’ est moi” – aşa aş putea rezuma, bovarizând, povestea cu păsări spusă nouă acum de Ioan.
O şi fac, n-am rezistat tentaţiei. Dar, pentru Ioan, „le monde entier c’ est moi”.
Din acest motiv, o perspectivă direcţionată nu mai are suficient relief. E mai mult, în fotografiile sale, decât un paralelism metaforic, decât un autoportret prin ricoşeu.
E vorba, mai degrabă, de o experienţă existenţială difuză, dar crucială. De trecerea unor praguri ce par a fi cercuri de foc, acele cercuri prin care sar tigrii în arena circului, fără să-şi piardă din demnitate, frumuseţe şi graţie. Totuşi, nu e vorba doar de salturi şi treceri, ci şi de zboruri, deci de un mai mare efort antigravitaţional. La celălalt capăt e nebuna dragoste a lui Dumnezeu, ca în acel Psalm scris de Zacharias Lichter prin pana lui Matei Călinescu:

„Dumnezeu m-a pedepsit pentru nevinovăţia mea,
(fără s-o ştiu, poate eram mândru de ea):
Dumnezeu m-a mânjit cu noroi şi funingine,
Pentru că eram prea curat,
Mi-a spart dinţii şi mi-a sfâşiat limba,
Pentru că Îl lăudam cu prea frumoase şi prea dulci cuvinte.”

Acest celălalt capăt nu e încă vizibil în imaginile de acum, dar e acolo. De data aceasta, imaginile din Întrerupt doar ne aduc aminte că poetica înălţării e dublată de una a zbaterii, a lovirii de zăbrele, de acea bătaie de aripi de dinăuntru, piezişe, discontinue, la unii mereu treze. „Poezia ca o pasăre ce zboară invers” – spunea Nichita Stănescu. Cred că definiţia aceasta e o bună cheie de lectură a imaginilor lui Ioan, a întregii sale poetici şi atitudini interioare. Ambele stau sub puterea paradoxului, a lipsei de conformism, de obedienţă, de confort existenţial. Mai degrabă decât o pasăre, Ioan îmi evocă acum imaginea unui port-avion, (de) pe umerii căruia aterizează sau decolează păsări de argint. Între două zboruri, mai citeşte o carte, mai face un filmuleţ, o expoziţie, un text. Dar tot ce i se întâmplă sau ce face deliberat, ca om, preot şi artist, în intervalul de zbor, este făcut în numele şi slujindu-L pe El în fel şi chip. E felul lui de a unge cu miresme.

Astfel, împreună cu adevărul ei, expoziţia lui Ioan ne aduce şi acest dar: ne face să nu uităm uşor cuvintele Părintelui Teofil: „cel ce unge cu miresme pe altul, el, mai întâi, miroase frumos”!
Atunci, păsării din noi îi vor creşte din nou ciocuri, ghiare şi pene frumoase şi blânzi.

150 de zile

Am 40 de ani. Sunt un om fericit, însă de multe ori s-a întâmplat să fiu „ca o pasăre singuratică pe acoperiş”, „ca bufniţa din dărâmături” sau ca vulturul pleșuv, de la care cei de vârsta mea au o lecție importantă de învățat.

Vulturul pleșuv poate atinge vârsta de 70 de ani. Dar pentru a ajunge la acest punct, el trebuie sa ia o decizie grea. În jurul a 40 de ani ghearele lui lungi și flexibile nu mai sunt capabile să-i care prada. Ciocul puternic și ascuțit i se încovoaie. Aripile-i grele și îmbătrânite de ani și de grosimea penelor îi înfrânează și-i nădușesc mușchii pieptului, îngreunându-i astfel zborul. Și atunci vulturul are 2 opțiuni: să moară, sau să treacă printr-un dureros proces de transformare timp de 150 de zile. Procesul îi cere vulturului să zboare în vârf de munte într-un nou cuib. Acolo el își lovește continuu ciocul încovoiat până acesta se rupe. După ce își rupe ciocul, așteaptă să îi crească cel nou, apoi își smulge ghearele. Când noile
gheare apar, începe să-și smulgă penele îmbătrânite. După 5 luni, vulturul își reia falnicul zbor pentru care a fost creat și pentru care trăiește. Încă 30 de ani!

Am amintit de toate acestea, pentru că doresc ca vizitatorii expoziției mele să știe că fotografiile au fost realizate în decursul celor 150 de zile.

 


[foto: ioan gînscă]

 

J’ai 40 ans. Je suis un homme heureux, mais il m’est souvent arrivé d’être « comme un passereau solitaire sur le toit », « comme le hibou parmi les décombres » ou comme un aigle, qui peut enseigner une leçon importante à ceux de mon âge.

L’aigle à tête blanche peut vivre jusqu’à 70 ans. Mais pour atteindre cet âge, il doit prendre une décision très difficile. Vers 40 ans, ses longues serres devenues flexibles ne sont plus capables de saisir la proie. Son bec fort et pointu se courbe. Ses ailes devenues trop lourdes en raison des nombreuses vieilles plumes épaissies, le freinent et le font suer, en rendant difficile son vol. Alors, l’aigle fait face à un choix difficile : mourir ou passer par un processus douloureux de transformation qui durera 150 jours. Le processus exige que l’aigle vole jusqu’en haut de la montagne dans un nouveau nid. Là, l’aigle va frotter et frapper son bec contre une roche jusqu’à ce qu’elle l’érode. Après cela, il attendra la repousse d’un nouveau bec. Ensuite, il tentera d’arracher et d’user ses serres. Après cela, de nouvelles serres se développeront et alors l’aigle commencera à plumer ses plumes âgées. Enfin, après ces cinq mois, l’aigle reprendra son vol magnifique pour lequel il a été créé et pour lequel il vivra. 30 années supplémentaires.

J’ai raconté cette histoire parce que je désire que les visiteurs de mon exposition sachent que les photos ont été réalisées au cours des 150 jours.

ÎNTRERUPT – expoziţie de fotografie

Ioan Gînscă
ÎNTRERUPT
Expoziţie de fotografie
17 iunie – 17 iulie 2013
Piano Cazola Vizual
Str. Fulicea nr. 3 (lângă Casa Matei Corvin)
Vernisaj: Luni, 17 iunie 2013, ora 19.00
Program: Luni – Sâmbătă 12.00 – 23.00

AD – Primul meu scurtmetraj

AD (Auraria Daciae)
Regia Ioan Gînscă
Cluj-Napoca, România, 2013

După un eseu semnat de
Ioan Gînscă & Gheorghe Brișan

Producător
Epic Film

Durata
05:24 minute

Premiera
20.05.2013
Institutul Cultural Român – Paris
În cadrul Festivalului Pour l’amour de la Beauté, Paris, 16-21 mai 2013

Sinopsis
Filmul de scurt metraj AD (Auraria Daciae) este o poveste. O poveste dramatică despre un tărâm în care splendoarea de altădată se transformă astăzi în ruină și uitare.

Pentru pacea de sus

dr. Ramona NOVICOV
critic de artă

„Să te întorci acolo de unde ştii că ţi-ai pierdut pacea inimii”. Fiecare dintre imaginile acestei expoziţii – câte vor fi fiind, mari sau mici, aproape tangibile sau proiectate la orizont – eu le-aş însoţi cu acest cuvânt al Părintelui Paisie Duhovnicul. Cu cuvântul acesta alături, ele s-ar transforma în mătănii, bob lângă bob. „Să te întorci acolo de unde ştii că ţi-ai pierdut pacea inimii. Să te întorci acolo de unde ştii că ţi-ai pierdut pacea inimii. Să te întorci acolo de unde ştii că ţi-ai pierdut pacea inimii”.

Imagine şi cuvânt – lovituri de toacă în memoria noastră de pe acoperişul lumii moţilor. Cuşmele de paie ale caselor, grajdurilor şi troiţelor ating cerul, pentru că sunt pe pământuri de la capătul de sus al lumii. Prin ele coboară, alunecând ca zăpada de primăvară, pacea. Să te întorci acolo de unde ştii că ţi-ai pierdut pacea inimii. Pentru această pace de sus, invocată la fiecare liturghie, de dorul ei ar trebui să tânjim uneori – despre acest fapt, sau şi acest fapt ne aduc aminte imaginile lui Iulian şi Ioan – uneori, când suntem singuri, dar mai ales când ni se pare că nu suntem singuri: în mall-uri, în intersecţii citadine, în vânzoleală şi negocieri. De acolo, de pe acoperişul Ţării Moţilor, în faţa acelor troiţe şi dincolo de ele, „paguba îţi pare ca şi câştigul”, după alt cuvânt al Părintelui Paisie.

Nu ştiu unde să plasez cadenţa lor: între imn de slavă, litanie sau bocet. Dar ştiu că au o multitudine de semitonuri sensibile şi jocuri subtile de planuri şi perspective, semn că sunt fotografii de preţ. Lemne şi pietre – unele de la Dumnezeu lăsate, altele trecute prin mâna omului în chip de cruci şi altare – doar asta vedem în imagini. Lăsate neatinse, acestea din urmă se vor contopi în curând cu cerul şi pământul şi vor fi una. Fotografiile surprind clipa de graţie de dinaintea acestei disoluţii şi reîntregiri a firii. Sunt acolo, nu o dată, surprinse câteva gesturi tandre, de învăluire, protecţie, reazem, atunci cînd lemnul vechi al crucii, ars de ploi şi sori, e dublat de un lujer viu de mesteacăn. Există ceva de scriitură ancestrală în această îngemănare dintre graţie şi gravitaţie, dintre natură şi cultură, dintre mineral şi organic. Ca un dans deasupra pământului. Dar, odată întoarse în pământ, nici troiţele, nici căpiţele, nici casele, nici grajdurile moţeşti nu vor fi aceleaşi, căci vor fi însoţite atunci de pacea şi paşii celor ce vor fi păşit peste acele locuri sau doar le vor fi contemplat, cum facem noi acum.

Din toată această înşiruire de însoţitori, aş vrea să rămân pe ultimul cuvânt al ei: pe bucuria de a şti că şi noi, într-un fel sau altul, am fost o clipă oaspeţii acestei lumi îndumnezeite.

Frumusețea Crucii în lume – pregătiri și vernisaj

Dragi prieteni, după cum unii știți deja, la vernisajul de la ICR Paris am fost onorați de cuvintele PS Părinte Episcop Marc NEMȚEANUL, D-lui Marcel Alexandru DOBRESCU, director al ICR Paris, D-lui Academician Răzvan THEODORESCU și ale D-lui Costion NICOLESCU.
Am avut imensa bucurie de a avea alături prieteni dragi care au venit din România sau din alte țări, pentru a fi prezenți la vernisaj. Vă sunt recunoscător! Priviți, în cele de mai jos, ce expoziție frumoasă a ieșit!

PRIETENII MEI DRAGI