Archive for August 2013

 
 

Recomandare: Vitus

vitus

 

Vitus are şase ani şi este un băieţel tare special. Aude ca un liliac, cântă la pian ca Mozart şi citeşte enciclopedii la grădiniţă. Nu-i de mirare că părinţii săi îi prevăd o carieră strălucită. Au şi decis: fiul lor va deveni pianist. Doar că Vitus pur şi simplu nu vrea să îndeplinească dorinţele ambiţioşilor săi părinţi şi decide să se răzvrătească, urmându-şi propria „stea”.

Pagină oficială IMDb aici.

Odată, la Sâmbăta de Sus

Odată, la Sâmbăta de Sus, așteptând la intrarea în biserică, cu întreg soborul de preoți, ierarhul locului, am asistat la următoarea întâmplare. Înaltpreasfințitul, la sosire, l-a atenționat pe preotul care ținea Sfânta Evanghelie spre sărutare, să o ridice nițel, ca să nu fie nevoit să se aplece prea mult. Dar părintele respectiv, fără să miște nici măcar un centimetru, a replicat: Dar… aici e Dumnezeu!
Bineînțeles, vlădicul n-a mai avut încotro. (Cred că și dânsului i-a plăcut răspunsul)

Recomandare: Merele lui Adam (Adams æbler)

Adams Apples

 

După eliberarea din închisoare, Adam, fost lider al unei grupări neo-naziste, e obligat să petreacă mai multe săptămâni în mijlocul unei mici comunităţi evlavioase, păstorită de Ivan, un pastor care crede nebunește în bunătatea fiinţei umane. Pentru a-l putea considera reabilitat, Ivan îi cere lui Adam să-şi fixeze un scop pentru răstimpul pe care-l au de petrecut împreună. În bătaie de joc, Adam alege să facă o plăcintă cu mere. Ivan e de acord, cu condiţia ca merele să provină din pomul care creşte în grădina bisericii.

Pagină oficială IMDb aici.

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul

1
[Icoana Tăierii capului Sf. Ioan Botezătorul, sec. XVII, Măn. Dionisiou, Athos]

Observ că suntem atât de obișnuiți, ca să zic așa, cu sfintele icoane, încât nici nu le mai privim bine, nu ne mai punem întrebări în legătură cu ele. Ne închinăm, le sărutăm și trecem mai departe.
Să nu vă supărați, dar Daniel Arasse avea dreptate. Nu vedem nimic!

Priviți, vă rog, icoana Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul. Ce vedeți? Veți răspunde: Cum, ce văd? Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul! Călăul, Sfântul Ioan Botezătorul și fiica Irodiadei… Doar atât? Ei bine, un munte și o clădire, închisoarea…
Probabil că oricât aș insista, nu veți observa strigătul. Da, strigătul. În imaginea aceasta cineva strigă. Nu exagerez. Are fața atât de mare, încât ocupă un sfert din scenă. Acum v-ați prins. Clădirea închisorii strigă! Dacă iconarul a pictat-o așa, este tocmai pentru a o vedea și a ne întreba de ce e așa. Zic și eu: Trebuie să existe un motiv care să îi justifice prezența atât de vizibilă într-un asemenea loc și-ntr-un asemenea moment.

Așa că m-am gândit și iată ce răspuns am găsit. Clădirea închisorii ne spune ceva important:

Suflete preaiubit, dacă eşti solul Domnului, strigă în pustiu! Nu vorbi încet! Nici prea domol, nici prea dulceag, ci strigă. Acolo unde vezi că este pustiu, trebuie să strigi, căci sufle­tele sunt depărtate de tot şi împotrivitoare. Este nevoie de curaj şi de voinţă puternică, fiindcă acolo este nepăsare, amorţire şi împotriviri neobişnuite. Acolo strigă, ca să se audă peste larma lor împotrivitoare, peste murmurele lor de nemulţumire, peste şoaptele lor bârfitoare…

Strigă până vor auzi toţi cei surzi, toţi cei somnoroşi, toţi cei depărtaţi şi toţi cei îmbătrâniţi în păcate sau rătăciţi de multele căi înşelătoare, câte sunt, de obicei, prin pustiu.
Strigă totdeauna cu putere, cu răbdare şi credinţă! Ceva neapărat se va face, cineva neapărat se va trezi! Dumnezeul nostru nu lasă niciodată să fie în zadar un strigăt puternic şi sincer pentru El. (Traian Dorz, fragment din Hristos, Dumnezeul nostru)

Fotograful, teologul și controlorul de bilete

Ieri am fost la un „Xerox”. O doamnă între două vârste mi-a preluat documentele pentru fotocopiere și m-a rugat să aștept puțin. La plecare m-a privit cum îmi aranjez hârtiile și m-a întrebat: Oare ce meserie aveți? Ce credeți, am răspuns politicos? Sunteți… fotograf? Am rămas, evident, paf! N-aveam aparatul foto la mine, nimic care să mă trădeze… Nu m-am gândit niciodată că fotograful – chiparășul, cum era numit prin Apuseni -, are un chip anume.
În drum spre casă mi-am amintit, cu zâmbetul pe buze, de cum m-au mai văzut unii și alții în ultimii ani. Să vă povestesc.
Odată, când așteptam trenul pe o bancă în gara din Beclean, s-a așezat lângă mine o femeie cu gânduri murdare. N-am apucat să ripostez la vorbele ei că îndată s-a înghesuit între noi un bătrânel (nu știu de unde a răsărit, nu-l mai văzusem până atunci), care i-a stricat planurile nerușinatei. Cu o voce caldă, de bunic, m-a întrebat: Sunteți student la teologie?
Cu capul nițel plecat dar totuși în nori, că doar eram văzut ca un student pios, am urcat, la sosirea în Cluj, în autobuz. Eram singur. După două stații au urcat prin ușa din față două tinere. Vorbeau tare, nu se jenau. M-au scanat insistent, iar una din ele a zis: Compostează odată biletu’ ală, nu vezi că are mutră de controlor?! Am râs, râd și acum.
Până la urmă, vorba Părintele Teofil Părăian, oamenii nu sunt altceva decât ceea ce ştim noi să găsim în ei.

Atenționare

Dragi prieteni, văd și eu că blogul meu nu merge bine. Bag de seamă că s-a îmbolnăvit. Merge la medic, e cuminte, sper să se facă bine în curând. Singura soluție, momentan, e “Reload current page”, până se încarcă pagina dorită. Mulțumesc de înțelegere.

Chatting with Henri Matisse

Chatting with Henri Matisse: The Lost 1941 Interview
Henri Matisse
Interview by Pierre Courthion
Translated by Chris Miller
Edited by Serge Guilbaut

 

În 1941 criticul de artă elvețian Pierre Courthion l-a intervievat pe Henri Matisse, în timp ce artistul era în pat și se recupera după o operație serioasă. A fost un interviu amplu (o evaluare importantă a carierei lui Matisse), plănuit spre publicare de către proaspăt înființata Albert Skira. După luni de discuții complicate între Courthion și Matisse, și la doar câteva săptămâni înainte de tipărire (artistul aprobase chiar și designul copertei), Matisse a refuzat brusc publicarea.
Interviul bătut la mașina de scris se află acum între documentele Courthion, la Getty Research Institute. Această conversație bogată, realizată în perioada ocupației naziste a Franței, este publicată pentru prima dată în acest volum, atât în traducere engleză cât și în versiunea originală franceză. Matisse dezvăluie amintiri din tinerețea lui și viața lui ca student boem în atelierul lui Gustave Moreau. Povestește experiența sa cu colecționarii de artă, inclusiv Albert C. Barnes. Discută despre faimă, scriitori, muzicieni, politicieni, și, cel mai fascinant, despre călătoriile sale.
Chatting with Henri Matisse e prefațată de Claude Duthuit, nepotul lui Matisse, și conține eseuri de Yve-Alain Bois și Laurence Bertrand Dorléac. De asemenea, cartea mai cuprinde corespondență nepublicată și documente originale legate de interviul lui Courthion.

Cartea poate fi comandată aici.

André Kertész – Paris, Autumn 1963

ANDRE KERTESZ: PARIS, AUTUMN 1963
Written by Andre Kertesz, Introduction by Matthieu Rivallin
Pub Date: October 1, 2013
Format: Hardcover
Category: Photography – Individual Photographer
Publisher: Flammarion
Trim Size: 7 x 9-1/2
US Price: $39.95
CAN Price: $39.95
ISBN: 978-2-08-020155-3

kertesz

 

André Kertész – Paris, Autumn 1963 este un album ce cuprinde o colecție de fotografii nepublicate, care surprinde farmecul aparte al Parisului, într-o viziune intimă și nostalgică.
În timpul unei perioade scurte, de doar două luni, Kertész a folosit mai mult de 1.500 de negative și 313 diapozitive color. Ele dezvăluie adevărata esență a orașului, de la Montmartre la malurile Senei, cu grădinile, parcurile și cafenele sale. Aceste cincizeci și nouă de fotografii, atent selectate, legate în formă de carte, au fost descoperite în arhive după douăzeci de ani de la moartea artistului. Tipărite acum la Flammarion, așa cum Kertész le paginase inițial, volumul de față este completat cu documente de arhivă și un eseu critic.

Jesus, Du weisst

Jesus, You Know
Titlul original: Jesus, Du weisst
Durata: 87 minute
Documentar, 2004, Austria
Director: Ulrich Seidl

jesusyouknow_dvd

 

Șase credincioși catolici îi mărturisesc lui Iisus gândurile și problemele lor în diferite biserici. Pe parcursul a 87 de minute, camera video îi surprinde pe protagoniști dintr-o poziție frontală, de la înălțimea mesei altarului. Compozițiile simetrice rigide ale cadrelor evidențiază încărcătura emoțională a momentului dar și duhul locului. Comentariile lipsesc cu desăvârșire. Un film nițel ironic. Tulburător.

 

Preview Apostolia 64-65, iulie-august 2013