Fotograful, teologul și controlorul de bilete

Ieri am fost la un „Xerox”. O doamnă între două vârste mi-a preluat documentele pentru fotocopiere și m-a rugat să aștept puțin. La plecare m-a privit cum îmi aranjez hârtiile și m-a întrebat: Oare ce meserie aveți? Ce credeți, am răspuns politicos? Sunteți… fotograf? Am rămas, evident, paf! N-aveam aparatul foto la mine, nimic care să mă trădeze… Nu m-am gândit niciodată că fotograful – chiparășul, cum era numit prin Apuseni -, are un chip anume.
În drum spre casă mi-am amintit, cu zâmbetul pe buze, de cum m-au mai văzut unii și alții în ultimii ani. Să vă povestesc.
Odată, când așteptam trenul pe o bancă în gara din Beclean, s-a așezat lângă mine o femeie cu gânduri murdare. N-am apucat să ripostez la vorbele ei că îndată s-a înghesuit între noi un bătrânel (nu știu de unde a răsărit, nu-l mai văzusem până atunci), care i-a stricat planurile nerușinatei. Cu o voce caldă, de bunic, m-a întrebat: Sunteți student la teologie?
Cu capul nițel plecat dar totuși în nori, că doar eram văzut ca un student pios, am urcat, la sosirea în Cluj, în autobuz. Eram singur. După două stații au urcat prin ușa din față două tinere. Vorbeau tare, nu se jenau. M-au scanat insistent, iar una din ele a zis: Compostează odată biletu’ ală, nu vezi că are mutră de controlor?! Am râs, râd și acum.
Până la urmă, vorba Părintele Teofil Părăian, oamenii nu sunt altceva decât ceea ce ştim noi să găsim în ei.


Tags:

 
 
 

Leave a Reply