Archive for May 2014

 
 

colaje & obraze

În cea mai recentă tură prin mall am cules câteva reviste și cataloage cu reclame. În dimineața asta Sara și Nik le-au decupat, recompus, juxtapus și bineînțeles expus.

(Orice asemănare cu personaje reale, afișe electorale, prezentate pe diverse canale politicale, e pur întâmplătoare, înțelegi dumitale…)

 

wDSC_0004
DSC_0027

wDSC_0028

wDSC_0031

wDSC_0032

wDSC_0034

wDSC_0036

wDSC_0037

wDSC_0038

wDSC_0041

wDSC_0042

wDSC_0045

wDSC_0047

wDSC_0049

wDSC_0050

Răsfăț – cafea de catifea

Iubit, uimit și răsfățat de fata mea.

Fratele necunoscut

Ramona NOVICOV

În luna mai a anului 1986, pământul aleii de la mănăstirea Neamţ se înalţă, iar oasele unui sfânt neştiut ies la lumină, umplând aerul de miresme. Un sfânt al nimănui, apărut pe un plan de naştere al semnelor cerului, ne face să ne întrebăm dacă nu cumva lumina fiecăruia dintre noi, atâta câtă e, câtă am primit-o şi am sporit-o, sau câtimea de eroism pe care am avut-o când ne-am depăşit limitele, poate să învolbureze pământul din care suntem făcuţi şi să iasă în lume, fără să ştim unde, fără să ştim când.

Şi ne mai face să ne întrebăm dacă nu cumva şi sfinţenia, ca orice energie, are o masă critică, atunci când irumpe în lume şi arde în chip de flacără a lui Dumnezeu. Locul unde astfel de întrebări îşi găsesc ecoul e şi această expoziţie de fotografii închinată celor a căror lumină n-o observă nimeni, fie pentru că sunt prea discreţi, fie prea precari, fie prea inadecvaţi cu ritmurile acestei lumi, fie prea ascunşi şi apăsaţi de grijile ei. Sunt fraţii mai mici ai noştri, ale căror gânduri şi fapte înmiresmate nu le ştie nimeni, şi nici nu stârnesc interesul nimănui decât dacă cerul va voi să le descopere. Deschisă la Paris, expoziţia despre „eroii nimănui” se întâlneşte în chiar această lună, printr-o fericită conjunctură, cu un nume-cheie al istoriei artei, celebrat la Orsay, ce şi el a fost, cândva, un erou al nimănui: Vincent van Gogh. Mai mult decât un artist, el a fost o victimă de ispăşire pentru erorile acestei lumi îndrăgostite, iremediabil şi ucigător, de convenţii şi aparenţe.

Cum arată astăzi această lume, în viziunea lui Iulian Nistea? Lumea lui e o lume locuită, în care oamenii lasă urme, semne, sau devin ei înşiși semne ale trecerii ei. O lume ale cărei pustiuri merită iubite, pentru că pot înflori în prezenţa iubirii ca într-o discretă Cântare a Cântărilor. În interstițiile lumii văzute de Iulian încă mai zăbovesc paşii lui Dumnezeu, chemarea Maicii Domnului e limpede şi fără ocolişuri, iar străzile şi cheiurile Parisului sunt teatre de operaţiuni  în care îndrăgostiţii, poeţii, însinguraţii, zănatecii, neliniştiţii sau insomniacii  iau  pulsul oraşului, dându-i, în schimb, emoţia lor de o clipă. Cine sunt ei? Iulian nu ne spune, dar îi lasă umbriţi de o melancolie a depărtării ce îi face ai nimănui şi ai tuturor.

Dimpotrivă, pentru Ioan Gînscă, omenirea trebuie privită îndeaproape, cu un teleobiectiv, pentru a înţelege energia şi sensul unei comunicări faţă către faţă. Ioan vine foarte aproape de eroii săi anonimi, le iese în întâmpinare sau îi „filează”, curios şi respectuos, uneori amuzat,   pentru că îl interesează mesajul lor tăcut, camuflat de cortina chipurilor ridate şi de sclipirea ochilor în care s-au oglindit multe din poveştile neştiute ale acestei lumi. Uneori, eroii săi au devenit deja monumente, alteori monumentele au devenit corturi ale evanescenţei, străbătute de un suflu ce vine de undeva de dincolo de ele. Aş spune că acest suflu tainic ce bate unde vrea el este marca de stil a fotografiilor lui Ioan. El este expresia plastică a unei lumi pneumatice reversibile, animate de o vitalitate ce poate trece dincolo de spaime şi vanităţi ca să redescopere cu bucurie şoapta limpede a şipotului de sub măşti, statui şi lespezi.

afis expozitie

Imagini din parfumeria sălciuană a copiilor

Parfumuri de o zi, din cele mai delicate și nebăgate în seamă flori, cu nume din cele mai speciale, cum ar fi Veronica Beccabunga.



[Veronica Beccabunga]

Irving Penn – pentru prima dată în Europa!

IRVING PENN (1917–2009)
Résonance
Expoziție retrospectivă
13 aprilie – 31 decembrie 2014
Palazzo Grassi, Veneția
Campo Manuele 3231
www.palazzograssi.it

poster

The exhibition “Irving Penn, Resonance”, curated by Pierre Apraxine and Matthieu Humery, brings together on the second floor of Palazzo Grassi 130 photographs, taken between the end of the 1940s and the mid-1980s. The exhibition is a collection of 90 platinum prints, 30 gelatin silver prints, 4 colorful dye transfer prints and 17 internegatives, which will be shown to the public for the first time.

[Sursă text aici. Dosarul de presă aici]


[Irving Penn - Truman Capote, New York, 1965]

Spectacolul vieţii – un joc al umbrelor şi al luminii

Nu de multă vreme, locuitorii orașului au observat, și asta datorită copiilor, că umbrele celor mai vechi clădiri au contururi neașteptate, de oameni sau de animale. Ai putea zice că ingenioșii arhitecți au dorit să transmită prin intermediul umbrelor un fel de parabolă, sau că toate umbrele sunt personaje dintr-o poveste…

 

Chiar acum când vă scriu, copiii privesc fascinaţi umbra imensului căluț de mare de pe fațada marii catedrale construită din piatră.
Având în vedere ineditul „ecran” pe care e proiectat și știind ce tătici speciali sunt căluții de mare (sunt dotaţi cu un fel de buzunar în care femelele îşi depun ouăle și se mai spune că ei resimt chiar şi contracţii în timpul naşterii puilor), nu pot să nu mă gândesc la paternitatea spirituală. Părintele duhovnicesc are rostul de a-l naște întru duh pe ucenic, de a-l face să se nască „de sus”, de a-l ajuta să crească până la măsura bărbatului desăvârșit în Hristos, așa cum le spune Apostolul fiilor săi duhovnicești: „O, copiii mei, pentru care sufăr iarăși durerile nașterii, până ce Hristos va lua chip în voi !” (Galateni 4, 19).

Niște gânduri…

Graficianul Nik

Dacă Sara e talentată la scris, Nik al meu e un talentat grafician.
Asta e una din poveștile lui, spusă prin intermediul desenului.


Poemul de sâmbătă dimineața

în singurul glob pământesc
un singur continent
are o singură regulă
care se rotește într-o singură direcție
spre singura rază de soare
nimic nu se schimbă
nici singura speranță spre lună
nici singura pată aurie de pe mână
care duce la singurul orășel
care are singura floare
care are singura și aceeași cameră
în care singura fericire
devine singurul gând
care îți strânge singura bucurie

[Sara, mai 2014]

Pentru mămici

În weekendul aceasta mamele care au copii mici (între 5 și 10 ani) „își pot lua revanșa”, adică pot realiza, de 11 mai, ziua internațională a tatălui (în România), un foarte frumos cadou soților: un interviu filmat cu copiii lor despre tata. Cum știți, smartphone-ul este numai bun pentru treaba asta. Copiat apoi pe un CD și cu un label adecvat, interviul se poate păstra împreună cu interviul realizat pentru mama.
Spun și de data aceasta, cu toată încrederea, merită încercat!