În urmă cu câteva zile îi scriam unui înger de prieten, de ziua lui, „Mulțumesc Cerului pentru așa prieten!”. Răspunsul lui m-a copleșit: „Mulțumesc prietenilor pentru așa Cer!”.
Părintele Teofil Părăian (3 martie 1929 – 29 octombrie 2009), sunt convins, ar zice: Nu-i așa că-i fain?!
Da, Părinte, e tare fain! Și omul la fel! E din același neam cu dumneavoastră, al celor liberi, luminoși, veseli, cumsecade, cinstiți, harnici, calofili.
Pentru neamul acesta mai ține Dumnezeu lumea! Și totuși, Părinte drag, nu pot să nu mă tot întreb: de ce sunt uitați sau marginalizați cei care îi aparțin? Știți la ce mă gândesc. Curatoriul „Părintele Teofil Părăian” (înființat în octombrie 2012) s-a dizolvat treptat, în liniște. Părintele Mihail, ucenicul dumneavoastră de chilie, nu mai e la Sâmbăta… Ce va urma?
Eu nu am avut puterea să vin azi la Sâmbăta. Oare cum ați fost sărbătorit? Cine a deschis chilia dumneavostră vizitatorilor? Cine le-a vorbit? Ce le-a spus despre absența Părintelui Mihail? Ce le-a spus despre Curatoriu?
Până să primesc niște vești, răsfoiesc nedumerit revista elvețiană Prestige Home – The Luxury Way of Life, pe a cărei copertă apare o imagine din incinta mănăstirii de la Sâmbăta!
LUXURY!
Înțelege fiecare ce vrea!

