Archive for December 2017

 
 

Către Sfântul Nicolae

În Ajun, visând și eu,
Să primesc ca fiecare
Daruri care mai de care,
Scris-am Sfântului așa:
Dragă Sfinte Nicolae,
Știu că sunt un pic cam mare,
Ca s-aștept să-mi pui în zori
Bunătăți în pantofiori.
Însă tot te rog ceva:
Azi pun înaintea ta
Ghetele inimii mele,
Ca să le umpli pe ele
Cu daruri duhovnicești
Din cămările cerești:
………, …………, ………….,
………, …………, …………..

sf-nicolae---500

IMG_0894-500

Doamne, dăruiește României…

În săptămâna care a trecut am realizat un desen în linie după una dintre icoanele Sfântului Apostol Andrei și i-am rugat pe copiii din clasele primare să scrie pe sulul de hârtie desfășurat din mâna lui dreaptă ceea ce cred ei că este mai important ca Bunul Dumnezeu să dăruiască acum țării noastre.

Iată câteva dintre dorințele lor, într-o ordine oarecare:

- mai puține electronice și mai multe medicamente
– mai mulți oameni și mai multe școli
– doctori și facultăți
– săracilor mâncare
– oameni mai deștepți
– iubire și mai mulți copii
– partea din țară care lipsește
– iubire, fericire, magazine cu jucării, oxigen
– mai mulți fotbaliști buni
– un Titanic
– sfinți
– înțelegere
– păduri, zimbri, bujori de munte și coioți
– pace
– oameni mai cuminți
– mai multă bunătate oamenilor și mai multă iubire
– mântuire, distracție, viață curată și sănătate
– aripile tale, Doamne
– curățenie, autostrăzi și gradini Zoo
– părinți
– case
– să fie crucea Sfântului Andrei pe steagul nostru
– ascultare
– înțelegere
– mai multe cupe, ca să câștige încredere
– salarii mai mari
– o sabie electronică

dorinte-copii

printscreen

Sunt la Paris…

Bucuros de încă un catalog realizat pentru artista pariziană Marie Lavie!
Îl puteți răsfoi aici.

catalog-Marie-Lavie---foto
[photo: Marie Lavie]