Archive for January 2018

 
 

De văzut:

Goodbye Christopher Robin (2017)
1 oră 47 minute
Biography, Family, History
29 Septembrie 2017 (UK)
[Nouă ne-a plăcut. Nu îl recomand copiilor sub 10 ani]

Goodbye-Christopher-Robin-2

 

Vreau să știu :-)

Azi, în autobuz, un copil cu icoana Botezătorului în mâini:
– Mama, am auzit că la o mănăstire din Athos se păstrează mâna dreaptă a Sfântului Ioan. Dar aripile lui unde se păstrează? La care mănăstire?
– Care aripi, puiule?
– Astea din icoană, mami …

:-)

ion-botezatorul-inaripat

Dumnezeu desființează distanța!

De multe ori păcatele şi dorinţele noastre fac atâta zgomot, încât acoperă glasul lui Dumnezeu. (Arhimandrit Emilianos Simonopetritul)

„Glasul Domnului peste ape”, zice un tropar [Slujba sfinţirii apei (agheasma mare), stihira întâi]. Domnul a venit peste ape multe. „Glasul Domnului peste ape” se aude la Iordan, sus în ceruri, dincolo de tărie, oriunde există apă. Domnul „S-a arătat ca să sfinţească apele” [Utrenia Teofaniei, stihira după catisma a doua]. Oriunde sunt ape, acolo vine Hristos ca să le sfinţească.

Dar oare Domnul nu vine şi în apele propriilor noastre păcate, ca să tune şi, odată cu acest cutremur, să ne facă şi pe noi să ne înfricoşăm, şi, aşa cum s-a întors Iordanul înapoi, tot aşa să se întoarcă înapoi şi greşelile noastre, păcatele, fărădelegile, gândurile rele şi patimile noastre? Iar apele în care vine Domnul ca să umble nu sunt oare gândurile noastre frumoase şi duhovniceşti? Nu vine tocmai ca să le sfinţească? Oare apele cele multe nu sunt luptele noastre, privegherile noastre, nu sunt oare toate acele avântări şi înălţări ale sufletului nostru către Domnul? Nu sunt oare acele înconjurări ale altarului pe care le facem ziua şi noaptea? Domnul vine ca să le sfinţească şi pe acestea. Tot ce găseşte înlăuntrul nostru, tot ce ne inundă ca apa, El sfinţeşte, îl face al Său, îl umple cu propria Sa prezenţă.

Una dintre prorociile Teofaniei spune: „Veseleşte-te, pustie însetată!” (Is. 35, 1). Pustie însetată, vino să te veseleşti, pentru că vei primi atâta apă, încât vei ajunge izvor, vei fi inundată! „Pustie insetată” este pământul uscat, cu totul sec, pământul din care lipseşte cu desăvârşire umezeala şi puterea, din care lipseşte Dumnezeu. Această pustie însetată, care poate fi umplută de Domnul, este propria noastră existenţă, propriul nostru suflet, propriile noastre cuvinte sărace şi visele noastre, luptele noastre de nimic, realizările noastre mincinoase, care nu sunt altceva decât manifestări foarte mărunte ale prezenţei lui Dumnezeu. De aceea imnograful, adresându-se lui Hristos, Îi spune: „Locuieşte Tu Însuţi în sufletele noastre, Iubitorule de oameni!” [Ceasurile Împărăteşti ale Teofaniei, Slava de la Ceasul al treilea], intră Tu în sufletele noastre uscate şi seci, pentru că trăiesc fără Tine! Fă-Te Tu apa care le va adăpa, ca să nu mai înseteze niciodată!

Dar Dumnezeu nu face asta atunci când (…) ochii noştri, gura noastră, nasul şi urechile noastre sunt deschise spre o mie de lucruri şi numai pe El singur Îl uită, şi poate că îşi aduc aminte de El numai în câteva clipe, la canon sau la slujbă. Însă, Dumnezeul meu, „locuieşte Tu însuţi” înlăuntrul nostru! Oricât Te-am limita noi, oricât Te-am împiedica, oricât Te-am sili prin îndepărtările noastre de Tine – prin gândurile noastre, prin caracterul nostru, prin închiderea ochilor noştri duhovnicesti şi sufleteşti –, Tu acceptă să intri, forţând „ușile” cele închise, desfiinţând distanţa! Dumnezeu face asta. O văd şi eu, o simţiţi şi voi. Domnul îmbrânceşte „porţile” voinţei noastre, ale poftelor noastre, ca să se deschidă, şi El să poată intra. Face asta Dumnezeu. Să facem şi noi ce putem. Cerurile s-au deschis. Să încercăm şi noi, aşa încât cerurile să se deschidă înaintea noastră, iar apa cea cerească să ne inunde, apa „săltătoare spre viaţă veşnică.” (In. 4, 14). Pentru că Iordanul – loc al prezenţei lui Dumnezeu, loc plin de îngeri şi de toate cele care se întorc înapoi şi-şi acoperă ochii înaintea vederii lui Hristos – este și mănăstirea noastră.

La Teofanie – Omilie rostită în Sfânta Mănăstire Ormylia, 6 ianuarie 1979 (fragment). Arhimandrit Emilianos Simonopetritul – Cuvântări mistagogice la sărbători, Editura Sf. Nectarie, Arad, 2016

Ioan-Botezatorul---Nikola-Saric

Sfântul Ioan BotezătorulNikola Sarić