Archive for the Category Carti

 
 

Strigătul lui Salgado

Suntem niște animale foarte feroce. Suntem niște animale înspăimântătoare, noi, oamenii. Fie aici în Europa, fie în Africa, fie în America Latină, fie altundeva, suntem de o violență extremă. Istoria noastră este o istorie a războaielor. Este o istorie fără sfârșit, o istorie de represiuni, o istorie… o istorie nebună. (Sebastiăo Salgado – The Salt Of The Earth, min. 68)

the-salt-of-the-earth

Unul dintre cele mai puternice strigăte pe care l-am auzit în ultimii ani vine din pieptul fotografului Sebastiăo Salgado. L-am întâlnit pentru prima oară la Roma, în expoziția Genesis (15/05 – 22/09/2013, Muzeul Ara Pacis), iar în zilele trecute în documentarul lui Wim Wenders, The Salt Of The Earth (coregizat cu Juliano Ribeiro Salgado, fiul fotografului).

catalog-genesis

Dacă Wim Wenders lăcrima de fiecare dată când privea una dintre fotografiile lui Sebastiăo – portretul unei femei tuarege oarbe – vizionarea acestui film și a sfâșietoarelor imagini cuprinse în el ar trebui să schimbe fața pământului.

Salgado-1

[The opencast mine at Serra Pelada, Brazil, 1986. Photograph: Sebastião Salgado]

Am descoperit această fotografie într-o galerie acum mai bine de 20 de ani. Nu știam cine o făcuse și mi-am zis că trebuie să fie în același timp un mare fotograf și un aventurier. Pe spatele ei avea o ștampilă și o semnătură: Sebastiao Salgado. Am cumpărat exemplarul acela. Galeristul a scos dintr-un sertar alte lucrări ale aceluiași fotograf. Ceea ce am văzut m-a bulversat, în special această imagine: portretul unei femei tuarege oarbe. Îmi storcea mereu o lacrimă, chiar dacă o vedeam aproape în fiecare zi. Era atârnată deasupra biroului meu de scris. Aflasem deja un lucru despre acest Sebastiao Salgado: iubea cu adevărat ființele umane. Pentru mine era foarte important. La urma urmei, oamenii sunt sarea pământului. Am sfârșit prin a ne întâlni și a vorbi despre viața lui, despre opera lui și de unde venea toată aceasta. (Wim Wenders– The Salt Of The Earth, min. 5,42)

Salgado-2

[Blind Woman, Mali (Mujert cierga, Mali), Brazil, 1985. Photograph: Sebastião Salgado]

Privesc cu enormă admirație realizarea importantului cineast german și o recomand din toate puterile. Ce minunată este reverenţa pe care Wim Wenders o face cu delicatețe fotografului brazilian și cât de uluitoare este această odă vizuală dedicată frumuseţii pământului. Emoţionanta relaţie tată-fiu și incredibila susținere și dăruire a soției, Lélia Wanick Salgado, m-au lăsat fără cuvinte!

Și când te gândești că Sebastiăo Salgado era un leneș când era vorba de școală. Iată ce mărturisea tatăl celebrului fotograf: Cât despre studii, dacă nu erau colegii lui, nu le-ar fi terminat niciodată. Tiao (Sebastiao n.n.) era leneș când era vorba de studii. Era o pacoste, dar a reușit să-și ia diploma în economie.

Taților, avem de citit în vara asta

Scrisoarea de faţă e declanşată de o întrebare dezarmantă, aproape înduioşătoare, a tatălui, Hermann Kafka: 
„M-ai întrebat odată, acum de curând, de ce susţin că mi-e frică de tine”.
Explicaţia acoperă două vieţi şi reface o complicată relaţie între un tată puternic, extravertit şi un fiu sensibil, interiorizat. Franz preferă să-i înmâneze mamei scrisoarea, dar aceasta, probabil pentru a-i menaja pe amândoi, nu i-o dă destinatarului, care, aşadar, n-o va citi niciodată.

Citiți, taților, citiți! Luciditatea lui Franz Kafka are puterea să vă schimbe viața (de urlători și tirani)!

kafka-scrisoare-catre-tata

Cu toții ne simțim uneori invizibili…

Am călătorit împreună cu Sara și Nik aproape un an până să ne mai placă o carte ca cea a lui Luis SepúlvedaPovestea unei pescărușe și a motanului care a învățat-o să zboare. Pe cea de-acum am citit-o toți trei, zilele acestea, în hamace, în pauzele de badminton și e o carte despre puterea prieteniei și a imaginației: Confesiunile unui prieten imaginar. Memoriile lui Jacques Papier – de Michelle Cuevas (Editura Arthur, 2016).
Credeți-ne, nici nu vă puteți imagina ce vă așteaptă!

confesiunile-unui-prieten-imaginar-memoriile-lui-jacques-papier

Uneori e bine să fii înconjurat de semenii tăi. (…) Chiar și frunzele moarte se cuibăresc împreună sub covorul de zăpadă în timpul iernii. Chiar și particulele de întuneric se îngrămădesc una într-alta în zori și se ascund prin colțuri și prin adâncul sertarelor.

Am rămâne mască în fața oricui dacă i-am vedea acele părți din suflet pe care nimeni altcineva n-are ocazie să le vadă. Dacă l-am putea privi în timp ce inventează cântecele sau se strâmbă în fața oglinzii; dacă i-am vedea bătând palma cu o frunză din copac sau oprindu-se să privească un viermișor verde care atârnă în aer pe un fir invizibil, sau dacă ne-am da seama că este cu adevărat diferit sau singur și că plânge uneori noaptea. Dacă ne-am vedea, dacă ne-am vedea într-adevăr unii pe alții, n-am putea să nu credem că oricare și fiecare dintre noi este minunat. (…)

Dar ce am eu special? m-am întrebat. Presupun că nu poți să-ți dai întotdeauna seama de lucrurile astea de unul singur. Poate pentru că ești prea aproape, ca o floare care se uită în jos și crede că e doar o tulpină. Cred că cel mai important este să crezi că ești special. Și că oamenii apropiați văd asta în mult mai multe feluri decât ți-ai putea imagina tu vreodată.

Imaginar sau nu, sunt invizibil doar dacă mă simt invizibil.

Music teaches us …

Citesc o carte excepțională! Autorul ei este pianistul și dirijorul Daniel Barenboim, unul dintre cei mai mari muzicieni contemporani.

Daniel Barenboim - Music Quickens Time
Published by Verso Books 2008; 184 pages
ISBN: 978-1-84467-470-1

Daniel-Barenboim

 

Iată doar două mici citate, apoi cuprinsul, ca să vă fac curioși și dornici de lectură.

The beginning of a concert is more privileged than the beginning of a book. One could say that sound itself is more privileged than words. A book is full of the same words that are used every day, day after day, to explain, describe, demand, argue, beg, enthuse, tell the truth and lie. Our thoughts take shape in words; therefore, the words on the page must compete with the words in our minds. Music has a much larger world of associations at its disposal precisely because of its ambivalent nature; it is both inside and outside the world.

The power of music lies in its ability to speak to all aspects of the human being – the animal, the emotional, the intellectual and the spiritual. How often we think that personal, social and political issues are independent, without influencing each other. From music we learn that this is an objective impossibility; there simply are no independent elements. Logical thought and intuitive emotions must be permanently united. Music teaches us, in short, that everything is connected.

Contents
PART ONE: THE POWER OF MUSIC
Prelude
1. Sound and Thought
2. Listening and Hearing
3. Freedom of Thought and Interpretation
4. The Orchestra
5. A Tale of Two Palestinians
6. Finale
PART TWO: VARIATIONS
1. I Have a Dream
2. On Schumann
3. Remembering Edward Said
4. I Was Reared on Bach
5. On Wilhelm Furtwängler
6. On Pierre Boulez
7. On Don Giovanni
8. On the West-Eastern Divan Orchestra
9. On Mozart
10. On Dual Citizenship
Notes
Index

Caro amico …

Pe branhiile merluciului!, cea mai frumoasă carte pe care am citit-o în vara asta împreună cu Sara este Povestea unei pescărușe și a motanului care a învățat-o să zboare de Luis Sepúlveda.
Pe mustățile calcanului!, rar mai vezi o carte atât de bine scrisă pentru copii între 7 și 12 ani! Îți pare totuși rău că se termină atât de repede și că superbele ilustrații ale lui Chris Sheban nu sunt reproduse color – Porca miseria!, ar zice Colonelul supărat.

Te iubim așa cum ești. Simțim că și tu ne iubești pe noi, că suntem prietenii tăi, familia ta, și e bine să știi că alături de tine învățăm ceva care ne umple de mândrie: învățăm să apreciem, să respectăm și să iubim o ființă diferită. E foarte ușor să-i acceptăm și să-i iubim pe cei care sunt la fel ca noi, dar să simți asta față de cineva diferit e foarte greu, or noi am reușit împreună cu tine.
(Fragment din dialogul motanului Zorbas cu pescărușa Afortunada, p. 99)

povestea-unei-pescaruse-si-a-motanului-care-a-invatat-o-sa-zboare

Cornel Nistea – Vânzătorul de apă colorată

Cornel Nistea
Vânzătorul de apă colorată
Schițe, nuvele, povestiri
Casa cărții de știință
Cluj-Napoca, 2015

vanzatorul-de-apa-colorata

Timporetzete

Timporețete este surpriza literară pregătită de elevii clasei a III-a de la Școala Gimnazială Elf (Cluj-Napoca) – la finalul anului școlar 2014-2015 –, sub îndrumarea excepționalelor profesoare Marinela Scripcariu (coordonatoarea proiectului) și Ludmila Frătescu (desen). Lansată deocamdată doar în sala de clasă, cartea are toate șansele să devină un succes editorial dacă va fi preluată de o editură cu oameni luminați. Designul îmi aparține și sunt tare mulțumit de rezultat. Așa arată coperta 1 (personajul ăsta simpatic e mascota clasei, Tic-Man), pagina de titlu și desenul & textul Sarei. Așa, era să uit: ideea titlului îi aparține Sarei.

M-am trezit azi dimineaţă. Timpul curgea pe acoperişul meu. Ceasul cânta. Păsările alunecau în cheia sol şi mama striga: „Trezeşte-te!”. Eu am sărit din pat. În dimineaţa aceea m-am întrebat cum e timpul, ce conţine, ce mănâncă… M-am dus la mama şi i-am pus această întrebare. Ea a spus: „Imaginează-ţi!”
(Anya Adam, clasa a III-a)

 

coperta-1-si-4-timporetete-1

Page_01

desen-24

text-25

Merită să-i cunoaştem!

În ediţia de sâmbătă, 9 mai, a emisiunii „Sesam deschide-te” la Radio Cluj, invitata rubricii „Merită să-i cunoaştem” a fost Sara, elevă în clasa a III-a la Şcoala Gimnazială Elf „sau mai bine zis micuţa poetă care la vârsta ei uimeşte prin maturitatea versului”.
Foarte pricepută doamna Rodica Tulbure la abordat copiii. Ascultă interviul aici (10 minute).

SGN-la-Radio

Weekend-ul unui iubitor de fotografie

Cam așa ar putea arăta weekendul unui iubitor de fotografie:

1. Vineri după-masă. Încălzirea. E foarte importantă. Citiți exact 103 pagini din romanul Extraordinarul voiaj al unui fakir care a ramas blocat intr-un dulap Ikea – „O comedie neagră intercontinentală, un sandvici exotic: între două felii de umor, un praf de tristeţe! Au revoir tristesse!”. De-adevăratelea!
2. Sâmbătă dimineața, începând cu ora 10. Vizitarea expoziției de fotografie Metamorfoze ale Japoniei postbelice, Muzeul de Artă Cluj – de luat aminte la seninătatea, calmul și puterea unui popor trecut prin Hiroshima și Nagasaki. Splendidă expoziție!
Seara. Voiajul fakirului nu s-a încheiat. Lectură, paginile 104-251.
3. Duminică seara, vizionarea filmului The Secret Life of Walter Mitty/Viaţa secretă a lui Walter Mitty (2013). Sunt aici câteva replici faine, numai bune pentru fotografi:

Walter Mitty: When are you going to take it?
Sean O’Connell: Sometimes I don’t. If I like a moment, for me, personally, I don’t like to have the distraction of the camera. I just want to stay in it.
Walter Mitty: Stay in it?
Sean O’Connell: Yeah. Right there. Right here.

(…)

Sean O’Connell: Beautiful things don’t ask for attention.

 

(Un film simpatic, cu ziceri frumoase, imagini frumoase și, într-un moment cheie, cu o piesă de care m-am îndrăgostit: A Space Oddity – David Bowie)

Săptămână ce vine ar trebui să înceapă altfel.

Carne, multă carne

Sunt acasă. Privesc în jurul meu și constat că în 2013 am cumpărat foarte multă carne de cerneală, adică, în limba Sarei, cărți. Am și primit multe. Am și mâncat multe. Sunt delicioase!
Fără îndoială, cea mai frumoasă dintre ele este o carte pentru copii, din colecția Sarei, primită de la unchiul Julian: Le lion et l’oiseau, Marianne Dubuc, Editura La Pastèque, 2013. Ceva mai cald și mai delicat nici că se poate!
Și să încheiem anul cum se cuvine, m-am dus azi pe Corso, la „carmangeria” preferată, de mi-am mai porționat vreo 3 kg de „carne” proaspătă, că doar e Anul Nou! Să nu cumva să rămân flămând.
La mulți ani!

 

 

Un jour d’automne en ramassant les feuilles mortes, un lion trouve un oiseau blessé. Il le soigne mais le temps de s’atteler au pansement, voilà que ses congénères ailés sont partis vers le Sud. Le lion propose alors à son nouvel ami gîte et couvert. L’automne passe avec ses petits bonheurs, puis vient l’hiver. Occasion pour l’oiseau de découvrir les joies des jeux dans la neige blotti dans la crinière de son solide compagnon. Un beau jour, le printemps pointe son nez avec les oiseaux qui récupèrent l’oublié. Passe l’été mais pas le souvenir de son ami pour le lion qui le verra finalement revenir lorsque les feuilles recommenceront à tapisser le sol.

Les enfants goûteront à cette histoire d’une amitié peu commune mais durable. L’auteur qui est aussi illustratrice dépeint leur petit monde avec une grande délicatesse. Cet album évoque l’entraide nécessaire entre les êtres et la force de l’amitié qui peut modifier une trajectoire que l’on croyait toute tracée. Il parle aussi des petits bonheurs de la vie que les petits reconnaîtront avec plaisir: les jeux dans la neige, le goûter.