Archive for the Category Flashback

 
 

10 iulie, pomenirea lui Camille Pissarro

Încep această postare cu 3 ziceri absolut remarcabile, culese de aici, de mare folos pentru cei din breaslă :

Blessed are they who see beautiful things in humble places where other people see nothing.

God takes care of imbeciles, little children and artists.

I began to understand my sensations, to know what I wanted, at around the age of forty – but only vaguely. 

camille-pissaro-village-church [Camille Pissaro - Village Church, 1868]

Camille Pissarro (n. 10 iulie 1830, Charlotte-Amalie, astăzi în Insulele Virgine Americane – d. 13 noiembrie 1903, Paris) a fost un pictor francez care a jucat un rol decisiv în unificarea mișcării impresioniste și în schimbările ce au avut loc în arta celei de a doua jumătăți a secolului al XIX-lea, rol recunoscut ca atare cu mult mai târziu decât cel al altor pictori contemporani cu el. Prin contribuția pe care a avut-o la formarea artistică a lui Paul Cézanne, Vincent Van Gogh, Paul Gauguin, Georges Seurat și alții a influențat, deși mai puțin remarcat, apariția picturii moderne din secolul al XX-lea.

On a day like today, french photographer Robert Doisneau was born

 

Robert Doisneau, fotografiat de Bracha L. Ettinger în atelierul său din Montrouge, 1992.

 

Robert Doisneau s-a născut la 14 aprilie 1912 la Gentilly, Val-de-Marne, Paris. A publicat peste douăzeci de cărți cu fotografii care au surprins instantanee din viața oamenilor obişnuiţi.
El și Henri Cartier-Bresson au fost pionierii fotojurnalismului.
În timul celui de-al Doilea Război Mondial, Doisneau a activat atât ca soldat, cât și ca fotograf. După război a lucrat ca fotograf pentru revista Vogue, din 1948 până în 1951.
A câștigat premiul Kodak în 1947, apoi premiul Niepce în 1956. A lăsat în urma sa o colecție de peste 450.000 de negative.
Doisneau a fost numit Cavaler al Ordinului National al Legiunii de Onoare in 1984.
A murit la 1 aprilie 1994, la vârsta de 81 de ani, în Montrouge, la Paris.

 

 

Prima mea întâlnirea cu Doisneau a avut loc în 2012, la Paris, în expoziția Les Halles, Salon d’Accueil, Mairie de Paris. Cuvintele maestrului se adeveriseră: „Minunile din viața de zi cu zi sunt atât de interesante, încât nici un regizor de film nu poate aranja lucrurile neașteptate pe care le găsești într-o stradă”.

16 martie, pomenirea lui Brâncuși

La 16 martie 1957 Constantin Brâncuși se stinge din viață la ora 2 dimineața, iar la 19 martie este înmormântat la cimitirul Montparnasse din Paris.
Azi, la mănăstire, l-am pomenit și noi, cu drag – Dumnezeu să-l odihnească!

De fiecare dată când urc Dealul Pleşului – pe care este ridicat mausoleul de la Ciucea – mă gândesc și la Brâncuși, la vizita pe care a făcut-o la Ciucea, în 1938, la invitația Veturiei Goga, pentru a vedea locul unde genialul sculptor ar fi urmat să realizeze mormântul lui Octavian Goga. „În vara anului 1938 – mărturisește Veturia Goga – am venit la Ciucea cu Brâncuşi, care se găsea în ţară pentru lucrarea cea mare de la Tg. Jiu şi care era atunci pe sfârşite. El era impresionat de aşezarea pitiorescă a complexului spunându-mi: «Eu vreau să fac mormântul lui Goga. Acum trebuie să plec la Paris, dar peste câteva luni mă întorc şi voi lucra aici». I-am mulţumit, dar l-am rugat să îmi facă o schiţă după care voi lucra cu experţii de aici. Mi-a răspuns: «Eu nu lucrez cu schiţe şi desenuri, iau ciocanul şi dalta în mână şi aşa şi termin».
Aşa a şi lucrat, după cum se ştie… Din păcate însă, Brâncuşi n-a avut şansa să dăruiască ţării încă un monument. Am aşteptat două luni, după care artistul m-a vestit că este împiedicat să vină imediat, dar ar veni sigur la primăvară. Eu n-am mai putut aştepta şi am început lucrarea după planurile arhitectului G.M. Cantacuzino.”

Pomenirea lui Brâncuși

E frumos când oamenii sunt recunoscători.
On a day like today, Romanian sculptor Constantin Brâncusi, was born.

February 19, 1876. Constantin Brâncuși (February 19, 1876 – March 16, 1957) was a Romanian-born sculptor who made his career in France. As a child he displayed an aptitude for carving wooden farm tools. In this image: Three sculptures by Constantin Brancusi, “The Sorceress,” left; “The Muse,” center; and “King of Kings” are on display during a preview of the “From Picasso to Pollock: Classics of Modern Art” exhibit at New York’s Guggenheim Museum Tuesday, July 1, 2003.

Sursă text și imagine: http://artdaily.com/

O, Măicuţă Sfântă

 


[Fotografii: Ioan Gînscă, Nicula, 1994]

La 3 ursuleți

De multă vreme doream să vă arăt cea mai simpatică reclamă stradală păstrată dinainte de 90’ în Cluj. Ea se află pe cea mai veche stradă din țară atestată în documente, încă de la 1362: Platea Pontis (Ulița podului), cea care trece prin fața Centralului. Numită acum Regele Ferdinand, strada clujeană este mai veche decât tot Bucureștiul, decât orice altă stradă!

Părintele Teofil – gândul pentru călugărie

Acum 60 de ani, în Duminica a II-a din Postul Mare (a Sfântului Grigorie Palama), Părintele Teofil Părăian (1929-2009) a luat hotărârea să se facă… „bătrân frumos” (cuvântul „călugăr” vine de la grecescul „kalos gheron” şi înseamnă „bătrân frumos”).

Ascultați o mărturie a Părintelui Teofil – 02:35 min.

 

Hotărârea pentru călugărie mi-a venit în felul următor: Era în Duminica a doua a Postului Mare din 1953. Mă găseam în biserică, la Utrenie. Tocmai se citea icosul Sfântului Grigorie Palama. Mie mi-a venit atunci în minte ideea că Biserica preţuieşte, mai presus de orice, stilul de viaţă monahală. Mi-am dat atunci seama că eu nu am nici o piedică pentru a realiza, pentru a trăi acest stil de viaţă şi m-am hotărât să pornesc pe calea călugăriei. Odată cu acest gând mi s-a umplut inima de o negrăită bucurie care m-a urmărit mai multă vreme. Am pornit deci la împlinirea celor de trebuinţă pentru a mă putea încadra într-o mănăstire. Preferam Sâmbăta.

Mitropolitul Nicolae Bălan, după cum mi-a spus el însuşi, aştepta această hotărâre aşa că totul a mers repede şi cu succes. La 1 aprilie 1953, în miercurea săptămânii celei mari, m-am prezentat la mănăstire, unde mă găsesc şi acum, după 48 de ani. În acelaşi an am fost tuns în monahism de către Mitropolitul Nicolae, în ziua de 15 august, la hramul mănăstirii.

Eu mai şi glumesc câteodată, că m-am aşezat la mănăstire odată cu păcălelile, că m-am dus la mănăstire la 1 aprilie. Acuma nu ştiu, cred că a fost o păcăleală cam lungă, că au trecut de atunci 48 de ani, dacă a fost o păcăleală… Păcăleala, dacă-i păcăleală, a ţinut 48 de ani până acuma şi să vedem cât va mai ţine. Că oamenii când le spun câţi ani am ei spun „mulţi înainte!”, şi eu zic: „mulţi îs în urmă!”.

[Fragment din cartea Arhimandritul TEOFIL PĂRĂIAN - Veniţi de luaţi bucurie - O sinteză a gîndirii Părintelui Teofil în 1270 de capete; Ediţie realizată de Pr. Ioan Gînscă, Editura Teognost, 2007, Cluj-Napoca]

IPS Bartolomeu ar fi împlinit astăzi 92 de ani

 

În 21 septembrie 2009, Părintele Mitropolit Bartolomeu a vizitat copiii de la Grădinița „Sfântul Stelian” din Cluj. Priviți ce bine s-au simțit cu toții! La această întâlnire minunată nu doar copiii au cântat, ci și Părintele Mitropolit și-a amintit un cântec din copilărie. Vă invit să-l ascultați!

Andrei Pleșu despre Părintele Anania

Eram foarte tânăr și-am perceput pe străzile Bucureștiului un personaj, despre care nu știam nimic, nu știam cine e, dar care se distingea net de tot ceea ce era împrejur. Era un domn foarte impunător, foarte elegant, îmbrăcat în costum alb – era vară -, cu o pălărie cu boruri foarte largi, cu un chip foarte puternic – n-aș vrea să vă smintesc, cred că avea, totuși, și un trabuc în mână – și părea din altă lume. Dar, în orice caz, părea un om de lume, în sensul de om întreg, de om care era prezent în duh, dar asta nu echivala cu o fragilitate existențială. Părintele Anania, dacă îmi dați voie să-l numesc așa, că așa mi-a rămas în gură și în minte, era un om întreg. Era un om viguros, un om care știa să afirme ceea ce avea de afirmat, un om puternic, un om care avea toate datele necesare ca să seducă pe cei pe care-i întălnea spre altă lume decât aceea din care se prefăcea, în mod generos, că face parte. Mi-a rămas în minte acest portret, pentru că pe vremea aia – suntem la sfârșitul anilor ’60, începutul anilor ’70 -, era greu să vezi pe străzile României și-ale Bucureștiului personaje de-anvergura și de farmecul ăsta. Asta a fost prima întâlnire. Și, în paranteză, fără să fac analogii forțate, cred că și Ștefan cel Mare, întemeietorul acestui așezământ, era tot cam așa, un om întreg. Nu cred că umbla ca o fată mare prin lume, diafan, manevrând rozuri neconvingătoare. Era, în felul lui, o fiară, și fiarele, uneori, sunt și semne bune ale Apocalipsului.

Fragment din prelegerea susținută de domnul Andrei Pleșu în sala mare a Muzeului Mitropoliei Clujului, 30 ianuarie 2013.

A fost un an frumos!

Privesc în urmă și pot spune cu bucurie:
A fost un an frumos!
Îi mulțumesc Domnului!
Îi mulțumesc familiei!
Le mulțumesc prietenilor!
Am făcut lucruri frumoase împreună!