Archive for the Category Fotografie

 
 

MOMENTS DE CLARTÉ

Ioan Gînscă & Iulian Nistea
MOMENTS DE CLARTÉ
Exposition de photographie
Commissaire de l’exposition : Ramona Novicov
Vernissage : Jeudi, 14 Mai 2015, 18h00
Institut Culturel Roumain
1 rue de l’Exposition, 75007 Paris
14 – 30 mai 2015
Programme : Lundi – Vendredi 10h00-18h00

 

ICR-2015---afis-Moments-of-clarity

 

„Dacă nu veţi crede, nu veţi înţelege” (Isaia 7, 9)

Clipa în care poţi să înţelegi ce vezi e clipa de lumină când totul se transfigurează în jurul tău şi tu devii una cu acest tot. Expoziţia celor doi tineri preoţi, Ioan Gînscă şi Iulian Nistea, e un carusel de imagini care vorbesc despre această căutare continuă şi irepresibilă a unui înţeles mai adânc, uneori esenţial, ascuns în imagini cotidiene, neînsemnate, fugare, frânturi ale spectrului vizibil. E o căutare continuă şi irepresibilă pentru că e luminată de credinţă. Pentru ei, asemeni unui portret al lui Arcimboldo, textul lumii e compus din notaţii în registrul minor al existenţei, convinşi fiind că tocmai umilitatea acestora conduce la înţelegerea sensului adevărat aflat dincolo de ele.

Parcurgând expoziţia, e imposibil să nu te gândeşti la pasajul din Corinteni: „Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă: acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin”. Fiecare imagine e un filtru, o ghicitură, o aproximare, o oglindire, o ezitare, o bucurie, o mirare, o aşteptare fremătătoare a acestei întâlniri „faţă către faţă” promise în epistolă. Împreună, recompuse, ele lasă să se întrevadă un dublu portret cu chipurile celor doi căutători de limpezime, Ioan şi Iulian. Fiecare imagine a expoziţiei surprinde sau doar aşteaptă clipa ce conţine în ea miracolul existenţei în totalitatea ei, aşa cum o picătură de apă conţine oceanul. Suntem îndemnaţi să nu vedem în această comparaţie doar un truism, pentru că, dacă putem să privim lumea prin filtrul umilei sale umanităţi şi, simultan, să credem ca ea este creaţia minunată a lui Dumnezeu, atunci am avea şansa să o vedem cu limpezime. Dar clipele de graţie ale privirii clare sunt rare. De ce? Pentru că ne mişcăm şi noi, abulici, în ritmul lumii. Dacă am încetini ritmul paşilor, al respiraţiei, al dorinţelor, al temerilor, dacă am sta locului o clipă, am putea vedea cât de preţioasă e frumuseţea anonimatului şi cât de bine ne potrivim şi noi în ţesătura acestei frumuseţi ascunse.

Despre înţelegerea prin credinţă vorbesc toate aceste imagini, fiecare înregistrând câte o uimire în faţa tuturor celor ce ne cad sub priviri. Nu doar atingerea prin privire e miza lor, ci şi cunoaşterea prin privire, înţelegerea prin privire, simţirea şi revelaţia prin actul de a privi în jurul nostru, oameni, păsări, catedrale sau sâmburi de cireşe. Fiecare clipă ascunde un miracol, îl îmbracă pentru a-l revela la o privire un pic mai statornică şi mai atentă. Dincolo de multitudinea, diversitatea şi seducţia filtrelor interpuse, totul în jurul nostru ne vorbeşte despre bucuria de a fi în lume şi de a ne împărtăşi cu Creatorul ei şi de a-i fi recunoscători – în fond, despre bucuria fiinţării noastre fugitive, dar care, dacă o înţelegem în coerenţa ei şi plenitudinea ei, ne duce dincolo de ea, la întâlnirea fulgurantă a feţei noastre cu faţa Lui.

Ramona NOVICOV
critic de artă

Blogul meu de fotografie

Vă invit să vizitați și blogul meu de fotografie. Vă invit să și cumpărați, dacă vă plac!
photography.ignus.ro

PrintScreen-photography.ignus.ro

Expoziția Henri Cartier-Bresson, un record

Ieri, 22 august, a fost pomenirea lui Henri Cartier-Bresson. S-au împlinit 106 ani de la nașterea lui. Cel mai frumos cadou, anul acesta, l-au pregătit vizitatorii expoziției (4.207 pe zi) de la Centre Pompidou (12 februarie – 9 iunie 2014). Cu un total de 425.000 intrări, acesta este un record pentru o expoziție de fotografie în Franța. Curatoriată de Clément Chéroux, expoziția retrospectivă Henri Cartier-Bresson va fi itinerată la Madrid, Roma și în cele din urmă Mexic.

 

Mi-ar plăcea să văd

Romualdas Požerskis
LARGE SCALE
Expoziție de fotografie
13 August – 5 Octombrie 2014
The Lumiere Brothers Center for Photography
119072, Moscow, Bolotnaya embankment

Romualdas Požerskis

The Lumiere Brothers Center for Photography presents a solo exhibition of a famous Lithuanian photographer Romualdas Požerskis. Moscow has not hosted yet such a vast selection of Požerskis oevre. The exhibition LARGE SCALE features over seventy author’s black-and-white prints from seven major series created from 1974 to 2005.

The Lumiere Brothers Center for Photography continues to introduce Muscovites to the Lithuanian school of photography which in the 1950s revolutionized the minds of the soviet photographers by bringing in the fresh Baltic breeze of freedom to the oppressively official soviet photography of the time. Pozerskis’ works are deeply and irreversibly rooted in the Lithuanian school and the basis laid by its founding fathers – presently internationally renowned masters of photography – A. Sutkus, A. Macijauskas, R. Rakauskas, etc. These are the humanistic approach, admiration of the native soil and its people, penetrating lyricism, adherence to the artistic reportage genre originating from Magnum agency’s reports.

Following the major impetus of the Lithuanian photography school, an electrical engineering student of the Kaunas Polytechnic Institute Romualdas Požerskis reveals his individual world view and ambitious striving for the unique style in his very first series Victories and Defeats (1974-1976). Požerskis turns a seemingly youthful motor racing theme in a serious and thoughtful narrative, penetrating into the secret of man’s individual psychological experience of victories and defeats and the way the collective emotion is formed. The combination of reportage with psychological portrait enables the photographer to draw generalization of a greater depth that one may expect from the sports subject. Požerskis focuses not on the motor racing as a physical action with all its drive, but rather on a human (racer and spectator), immersed in a complex lump of diverse feelings and moods.

Romualdas Požerskis thinks in terms of large scale photo projects, each being an aesthetically and documentally integral narration. Employing literary terminology, Požerskis is said to favour “long narrative”, epic stories, large scale generalization. The choice of subject, its deep coverage, the visual language of his documentary prose is virtually epic. His extensive photo cycles, each being continuously photographed for years, claim to be comprehensive stories on the subject with a human as their permanent focus. “Art is an ability to come nearer to a man and not an external effect or uncontrolled self-expression”, – Požerskis says.

In the series Lithuania’s Old Towns (1974-1982) the author sets a highly ambitious goal to show the relations of people and town in the genre of street photography rather rare in Lithuania and Soviet Union of the time. With all due aesthetic precision, impressive foreshortening and accentuated geometry his photographs possess, Požerskis concentrates on the subject matter: “A fact of concrete life is more interesting to me than effective abstract composition”. The series Lithuanian Pilgrimages (1974-1994), censored during the soviet time, addresses in an attentive and sensitive manner the internal – spiritual life of village dwellers. Another aspect of the same subject is observed in the series Memory Gardens (1977–2004).

Romualdas Požerskis 2

Romualdas does not hurry to global visual culture. His photography exists as a kind of counterbalance to the new photographic aesthetics dominated by cool documentary style where human is not the most important object anymore and exists only as an object being photographed. The peculiarity of R. Požerskis’ works is in the special empathy he feels to his heroes: to children populating all his cycles (Children Hospital, 1976–1982); to elderly people in the series The Last Home (1983–1990); to those who are less lucky are unfairly rejected by the society (series Woes and Joys of Little Alphonse, 1992–2005).

O menajeră pictoriță și o dădacă fotograf

În vara aceasta am făcut cunoștință cu Séraphine de Senlis (1864-1942) – o simplă femeie care şi-a câştigat existenţa din menaj şi alte slujbe plătite simbolic – și Vivian Maier (1926-2009) – o dădacă singuratică, săracă, fără studii, care a îngrijit copiii altor familii –, două artiste despre existența cărora nu știam nimic până nu am văzut filmele dedicate lor. Așa mi s-a întâmplat și cu Frida Kahlo în 2003 (Director: Julie Taymor). Nu îmi pare rău că lucrurile s-au petrecut așa, întrucât filmele sunt bune și te îndeamnă să mergi mai departe, să citești, să vezi expoziții …
După vizionarea lor mulți își vor aminti acest adevăr: Dacă Dumnezeu dorește să se împlinească un lucru – în cazul celor două artiste speciale, descoperirea și promovarea lor –, toată făptura va ajuta să se împlinească acel lucru!

Séraphine (2008)
125 min – Biography | Drama – 1 October 2008 (France)
Director: Martin Provost
Seraphine de Senlis

 

Finding Vivian Maier (2013)
83 min – Documentary | Biography | Mystery – 17 April 2014 (Italy)
Directors: John Maloof, Charlie Siskel
Finding Vivian Maier

Hungarian House of Photography

MAGNUM’s First
Expoziție de fotografie
27 mai – 24 August, 2014
Hungarian House of Photography
Budapesta, Nagymezõ utca 20
Luni-Duminică 11.00-19.00

Mai-Mano-House-1

 

În cea mai recentă călătorie la Budapesta am descoperit, din întâmplare!, o clădire fabuloasă – casa și atelierul fotografului curții regale, Mai Manó (1855-1917). Aflată pe Nagymezõ utca 20, ea găzduiește acum Hungarian House of Photography, o instituție creată în 1998 de Hungarian Foundation of Photography și MÚOSZ – Society of Hungarian Press Photographers.
În interior ne aștepta o surpriză uriașă despre care, la fel, nu știam nimic: expoziția de fotografie MAGNUM’s First (27 mai – 24 August, 2014). Povestea ei e incredibilă. Cei care aveți drum prin Budapesta e musai să o vedeți, mai ales că programul de vizită este de luni până duminică, între 11.00-19.00, așadar, cum nu se poate mai bine!

Mai-Mano-House-2

 

The story of the legendary crates

The original (vintage) prints came in six cases – they were shown at exhibitions in five Austrian cities, Innsbruck, Vienna, Bregenz, Graz and Linz between June 1955 and February 1956. The photographs were accompanied by two empty suitcases which stored them for more than 50 years in a cellar of the French Institute in Innsbruck.

Mai-Mano-House-3

 

The exhibition entitled THE FACE OF TIME showcases the photo reports made in different continents and regions by eight members of Magnum Photos – the first independent photo agency founded in 1947 after the proposal of Robert Capa with a joint intention by Henri Cartier-Bresson, George Rodger and David “Chim” Seymour. The black-and-white photographs of Werner Bischof, Henri Cartier-Bresson, Robert Capa, Ernst Haas, Erich Lessing, Jean Marquis, Inge Morath and Marc Riboud, mounted on fibreboard of different colours, take the observers from India through Egypt, Hungary, and Dalmatia to England, France and the Andes. There are coherent series and also individual pictures among them.

Magnum’s First is a very important exhibition as it allows us to gain insight into another activity of the agency, i.e. exhibiting works that are usually published by the press. This exhibition was the first stage in the process which proves that the individual activities, the unique way of seeing things and the exceptional talent of Magnum photographers also functions in a joint photographic vision about man and the world.

The first decade in the history of the photographic cooperative was marked by several tragedies. Two founding members were already dead at the time of the Austrian show: in 1954, Robert Capa stepped on a landmine in Indochina, while nine days earlier Werner Bischof lost his life in a car accident in the Andes. Therefore, the exhibition intended to prove that Magnum existed, aiming to confirm that it was able to carry on the legacy of its founding members and that the activities of the agency were of primary importance. Knowing the personality of the founders and due to their exceptional talent, one could already guess at that time how true this would be later on.

Sursă text: www.maimano.hu
Fotografii: ignus

Les héros de personne – reportaj TVR1 și TVRi

Reportajul realizat la I.C.R. Paris cu prilejul vernisajului expoziției de fotografie „Eroii nimănui” (29 mai – 13 iunie 2014) a fost postat pe youtube.
De la minutul 07:38 puteți viziona eseul meu fotografic „La mine-n cartier e curat” (cu sprijinul Epic Studio Cluj).
 
Prezentat la TVR1 și TVRi/ Universul credinței/ în 22 iunie 2014.
Realizatori: Florin Miricioiu și Rafael Udriște
 

Les héros de personne – imagini de la vernisaj

 

Les héros de personne – imagini din săli

Ioan Gînscă & Iulian Nistea
Les Héros de personne
Exposition de photographie
Commissaire de l’exposition :
Ramona Novicov
Institut Culturel Roumain
1 rue de l’Exposition, 75007 PARIS
29 mai – 13 juin 2014

Nu v-am arătat imagini din expoziția de fotografie de la ICR Paris. O fac acum, cu mare întârziere. Pentru asta am pregătit un slideshow cu panotarea finală, foarte apreciată și de această dată. Mulțumiri gazdelor! Mulțumiri prietenilor care ne-au sprijinit!

 

On a day like today, french photographer Robert Doisneau was born

 

Robert Doisneau, fotografiat de Bracha L. Ettinger în atelierul său din Montrouge, 1992.

 

Robert Doisneau s-a născut la 14 aprilie 1912 la Gentilly, Val-de-Marne, Paris. A publicat peste douăzeci de cărți cu fotografii care au surprins instantanee din viața oamenilor obişnuiţi.
El și Henri Cartier-Bresson au fost pionierii fotojurnalismului.
În timul celui de-al Doilea Război Mondial, Doisneau a activat atât ca soldat, cât și ca fotograf. După război a lucrat ca fotograf pentru revista Vogue, din 1948 până în 1951.
A câștigat premiul Kodak în 1947, apoi premiul Niepce în 1956. A lăsat în urma sa o colecție de peste 450.000 de negative.
Doisneau a fost numit Cavaler al Ordinului National al Legiunii de Onoare in 1984.
A murit la 1 aprilie 1994, la vârsta de 81 de ani, în Montrouge, la Paris.

 

 

Prima mea întâlnirea cu Doisneau a avut loc în 2012, la Paris, în expoziția Les Halles, Salon d’Accueil, Mairie de Paris. Cuvintele maestrului se adeveriseră: „Minunile din viața de zi cu zi sunt atât de interesante, încât nici un regizor de film nu poate aranja lucrurile neașteptate pe care le găsești într-o stradă”.