Doamne, dăruiește României…

În săptămâna care a trecut am realizat un desen în linie după una dintre icoanele Sfântului Apostol Andrei și i-am rugat pe copiii din clasele primare să scrie pe sulul de hârtie desfășurat din mâna lui dreaptă ceea ce cred ei că este mai important ca Bunul Dumnezeu să dăruiască acum țării noastre.

Iată câteva dintre dorințele lor, într-o ordine oarecare:

- mai puține electronice și mai multe medicamente
– mai mulți oameni și mai multe școli
– doctori și facultăți
– săracilor mâncare
– oameni mai deștepți
– iubire și mai mulți copii
– partea din țară care lipsește
– iubire, fericire, magazine cu jucării, oxigen
– mai mulți fotbaliști buni
– un Titanic
– sfinți
– înțelegere
– păduri, zimbri, bujori de munte și coioți
– pace
– oameni mai cuminți
– mai multă bunătate oamenilor și mai multă iubire
– mântuire, distracție, viață curată și sănătate
– aripile tale, Doamne
– curățenie, autostrăzi și gradini Zoo
– părinți
– case
– să fie crucea Sfântului Andrei pe steagul nostru
– ascultare
– înțelegere
– mai multe cupe, ca să câștige încredere
– salarii mai mari
– o sabie electronică

dorinte-copii

printscreen

Cu sms-urile nu-i de glumit!

Am primit aseara urmatorul sms:
“Mi-ai trimis pe telefon o fotografie cu o blonda. Nu o cunosc si nu inteleg de ce mi-ai trimis-o!” Mesajul a fost semnat de o prietena apropiata care se afla pentru cateva zile la Viena.
Cum, evident, nu ma ocup de asemenea prostii, mesajul m-a nedumerit. Mi-am spus ca sigur e o greseala, ca nu eu trebuia sa fiu destinatarul acestui mesaj dar, in acelasi timp, mi-am verificat telefonul. Am descoperit insa ca mesajul a fost trimis de pe telefonul meu, iar “blonda” cu pricina inca se afla acolo!
Pentru inceput am zambit… Ce se intamplase? Am mers cu trenul toata familia intr-o calatorie. Fetita mea (are 5 ani) era plictisita, era insuportabil de cald in tren, nu mai avea rabdare spre finalul calatoriei, asa ca mi-a venit in gand sa ii dau telefonul mobil sa se joace cu el, sa mai treaca vremea… Stia ca se pot face si poze cu el, ii place sa faca poze, asa ca am lasat-o sa butoneze de una singura, ca si de alte dati… Intre timp ii mai faceam vant cu evantaiul baietelului meu, mai numaram impreuna vacile ce le zaream pe dealuri… Dar fata mea tacea si facea! Ce anume? Fotografii-portret domnisoarei zambarete de langa ea, o sudenta blonda tapata cu cercei imensi roz fucsia cu zinzolin si bluza decoltata albastru turcoaz. Dupa care, butonand fetita mea in nestire, a expediat una din acele fotografii prietenei noastre.
Cum v-am spus, pentru inceput am zambit, dar in scurt timp m-am facut alb ca varul. De ce? Pentru ca, investigand, am inteles ca mesajul multimedia a fost trimis de fata mea din cateva tastari (facute la intamplare) ultimei persoane careia i-am trimis eu un sms, adica prietenei noastre plecata la Viena, intamplare fericita care m-a scutit de o posibila situatie jenanta, intrucat sms-ul anterior sms-ului “salvator” era adresat unui parinte staret.
(Nici nu vreau sa ma gandesc!)

Turn off TV – Turn on life

La insistentele copiilor mei am cautat intr-o vreme desene animate dublate in limba romana. Am gasit si desene frumoase – va recomand Nouky, un desen educativ, fara imagini sau cuvinte agresive –, insa am descoperit ca de fapt sunt o multime de desene animate pe care le credeam cuminti, nevinovate, care au lasat insa urme urate in comportamenul copiilor nostri.
De exemplu, dupa vizionarea celebrului 101 de Dalmatieni in limba romana, ne-am trezit ca fetita noastra spunea prin casa “Idiotilor! Imbecililor!”, exact cu intonatia Cruellei. Nici eu si nici sotia mea nu ne-am adus aminte ca ar fi cuvinte nepotrivite in acest desen. Ne aduceam aminte ca este un desen frumos, care ne-a placut candva…(Am patit la fel si cu alte desene, nu le mai amintesc aici.)
Ce era de facut? Am invatat de la alti pariti ca pentru a evita astfel de situatii au ales pentru copiii lor desenele in limba originala, nu in limba romana. Cred ca e o solutie buna.
Dar ce ne facem cand personajele desenelor sunt agresive?

 

 

Am citit de curand ca un grup de cercetatori din Germania a contabilizat cate lovituri au impartit Astérix si Obélix, aflati sub influenta substantei dopante preparate de druidul din satucul lor natal, si au numarat si ranile provocate victimelor lor. S-a stabilit cu precizie ca cei doi eroi au facut in cele 34 de povesti exact 704 victime. Studiul mai demonstreaza ca de cele mai multe ori exista o inadecvare intre lovitura aplicata si rana provocata. Asadar lectura albumelor de benzi desenate cu Astérix si Obélix poate da cititorilor tineri o perceptie eronata asupra realitatii. De pilda, un copil ar putea ramane cu impresia ca daca arunca o piatra in capul colegului antipatic, acesta s-ar putea alege, in cel mai rau caz, cu un cucui si cu o vaga ameteala. Cercetatorii concluzioneaza: “aceasta serie de benzi desenate contine scene de violenta” iar lectura lor constituie “un factor de risc”, prin urmare, trebuie practicata “moderat si cu precautie”.

Cei care au copii sau cei care predau in gradinite si scoli celor mici au descoperit deja aceste adevaruri cuprinse in studiul amintit, concluziile fiind valabile si pentru multe desene animate. Si am mai observat ca doar pana sunt mici mai putem sa ii protejam pe copii de toate aceste agresiuni si influente negative, iar cand cresc mai maricei si intra in colectivitati noi nu prea mai putem.
Imi amintesc de Teodora, o eleva cuminte de la scoala la care predau (intamplarea a avut loc in urma cu 9 ani cred, Teodora e acum studenta la Conservator si este solista vocala a trupei Lights Out din Cluj), care in clasa a 4-a mi-a marturisit: pana in clasa a 3-a nu stiam nici macar cuvantul “prost”. Va spun sincer, m-am mirat foarte tare, intrucat nu mi-am imaginat ca mai exista si astfel de exceptii fericite.

Mila Domnului!

Pomelnic

 

Deschid seria “Touching” cu acest pomelnic adus la altar de un copil de 8 ani. Parintele Claudiu Precup mi-a povestit ieri despre el iar eu am vrut neaparat sa il vedeti si voi.

Din sinaxarul copiilor

Mi-am amintit în seara aceasta că în 15 septembrie soţia mea i-a spus lui Nichita, băieţelul nostru de aproape 4 ani, că este ziua lui de nume, deoarece îl sărbătorim pe Sfântul Mucenic Nichita. La care el a întrebat: Dar Sfânta Mama când este?

 

Zilele Sfântului Siluan Athonitul

TIMIŞOARA – În perioada 27-28 septembrie 2011 va avea loc cea de-a treia ediţie a simpozionului internaţional Zilele Sfântului Siluan Athonitul. [Programul simpozionului aici]

Simpozionul cuprinde si un atelier de creaţie plastică pentru copii, precum şi lansarea cărţii pentru copii şi tineri Cuviosul Siluan Athonitul. Viaţa sa povestită copiilor, prima din colecţia de carte duhovnicească „Poveşti cu Sfinţi Părinţi, pentru copii cuminţi”, care îşi propune să-i familiarizeze pe cei mici cu vieţile unor sfinţi mai puţin cunoscuţi, însă mai apropiaţi de noi ca timp, sau ca spaţiu. Astfel, prima carte din colecţie este dedicată Cuviosului Siluan Athonitul, care a trăit nu demult, între anii 1866 şi 1938, petrecând cea mai mare parte a vieţii sale în Grecia, la Muntele Athos. Textul cărţii este semnat de Preot Ilie Grecu, după o biografie a părintelui Sofronie Saharov. Ilustraţiile îi aparţin lui Andrei Rosetti.

Pictorul si profesorul Andrei Rosetti din Deva a mai ilustrat:
- 12 Printese si Imparatese Adevarate – Autor: Florina Jinga, ilustraţii: Angela Hanc şi Andrei Rosetti, editura NEPSIS, Timişoara 2009, ISBN: 9786069209844
- Numerele Altfel – Autor: Florina Jinga, ilustraţii: Andrei Rosetti, editura NEPSIS, Timişoara 2010, ISBN: 9786069237120

 

 

In imagine: Sfantul Siluan Athonitul povestind copiilor. Pagina reprodusa cu acordul ilustratorului Andrei Rosetti.

Vorbiţi şi cu copiii

Când Sara era de 3 anișori obişnuia uneori să mă mai întrerupă în timp ce slujeam: tati, tati, vorbeşte şi cu mine! Altădată, stând la picioarele mele şi ţinându-mă de veşminte mă întreba în timp ce ţineam cuvântul de învăţătură: Tati, pentru mine spui povestea? Mă opream, desigur, şi îi răspundeam: Da, Sara, pentru tine. Pentru moment se liniştea, însă peste numai 2-3 minute mă întreba: Dar n-ai terminat odată?

 

 

Şi Părintele nostru Teofil Părăian, Dumnezeu să ne învrednicească de rugăciunile lui, mi-a povestit odată că un părinte ţinea o predică şi a cam lungit­o. Un tată ţinea un copil în braţe şi copilul a adormit, după care s-­a trezit şi l­a întrebat pe tată­-său: “N-­a mai terminat o dată?”. Şi tată­-său a zis: “Ba, a terminat, numai că nu se poate opri!”.

[ Am scris cele de mai sus după ce zilele trecute am ascultat pe internet predica unui coleg preot. Linkul către predică suna aşa: “Scurt cuvânt la vecernie”. L-am descărcat, durează exact 27,17 minute. Dacă un cuvânt scurt este de aproape o jumătate de oră, atunci unul potrivit sau unul lung câţi copii adoarme? ]

Descoperirea lui Mircea

Am început la clasele mici lectura din Biblia ilustrată.
(Ce mult le place copiilor când le citim pe un ton potrivit!)

Să vedeţi ce ochi mari a făcut un băieţel din clasa a 3-a după ce am citit capitolele despre Facerea lumii şi Corabia lui Noe. De doi ani de când îi predau, niciodată nu l-am văzut aşa de mirat.
- Ce e Mircea, ce s-a întâmplat, l-am întrebat? Vrei să mă întrebi ceva?
- Daaa… Domnule profesor, înseamnă că dumneavoatră sunteţi fratele meu?!
(Tare m-am bucurat de descoperirea lui Mircea şi de ceea ce a urmat! Mulţi copii au realizat pentru prima oară acest mare adevăr: suntem fraţi, că ne convine, că nu ne convine.)

La clasa I, după ce s-a încheiat ora în care le-am arătat elevilor câteva biblii ilustrate pentru copii dar şi o Biblie “pentru oameni mari” – frumos legată în piele negră, cu pagini foarte subţiri, rotunjite la colţuri, aurite etc. -, o fetiţă cu codiţe şi-a pus pălmuţa pe coperta Bibliei mele spunând:
- Uaaau, ce frumoasă e! Arată exact ca bancheta din maşina tatălui meu. Are aceeaşi textură!
(Am zâmbit. Uaaau, ştia cuvântul textură!)

O altă fetiţă m-a întrebat:
- Domnule profesor, biblia dumneavoastră are coperta neagră, la fel ca şi biblia noastră de acasă. De ce nu sunt biblii şi de culoarea roz deschis?
(Chiar aşa! De ce?)

O mamă…

Rodica, mama lui Cici, s-a intors de la servici acasa si a intrebat-o pe fiica ei dacă a fost cuminte si cum s-a jucat. Cici i-a spus că s-a jucat cu copiii ei, i-a hrănit, i-a imbrăcat frumos, i-a pieptănat etc. Mama a corectat-o indată si i-a spus că Cici nu era mamă, că acelea erau doar păpusile ei, nu copiii ei. Dar Cici a replicat: nu, nu, nu! Eu sunt o mamă, pentru că o mamă stă acasă cu copiii ei!