Cornel Nistea – Vânzătorul de apă colorată

Cornel Nistea
Vânzătorul de apă colorată
Schițe, nuvele, povestiri
Casa cărții de știință
Cluj-Napoca, 2015

vanzatorul-de-apa-colorata

Crucile de pe Valea Arieșului din Apuseni

Cornel Nistea

Prima constatare legată de rolul crucilor din Munţii Apuseni şi de pretutindeni este sacralizarea locului. O cruce postată la o intersecţie de drumuri, într-un anumit spaţiu exprimă legătura omului cu Dumnezeirea. Crucea îndumnezeieşte locul. Acolo, pe cruce, e trupul lui Iisus Hristos, răstignit pentru mântuirea oamenilor, mai adesea prezent printr-un disc solar, cum e în cazul crucii celtice.
Majoritatea crucilor de pe Arieşul Mijlociu din Munţii Apuseni sunt strâns legate de viaţa/tradiţia agrar-pastorală a zonei urmând ciclurile agrare/pastorale: imaş-ţarină, într-un spaţiu care nu depăşeşte uneori ca diametru doi kilometri sau chiar mai puţin. Între două pâraie e imaş, dincolo de părău, e ţarină şi fiecare spaţiu are într-un fel de centru al său o cruce, la care se oficiau slujbe religioase, sfeştanii de binecuvântare a stânelor, păstorilor şi vitelor pentru înlăturarea duhurilor rele pentru a le feri de boli, de dezlănţuiri ale naturii. În ţarină, la o asemenea cruce ca cea a Crocanilor, de Rusalii sau la Sânpetru, se oficia un mare maslu la care participau oamenii din satele comunelor Sălciua, Ponor, Baia de Arieş şi din alte sate: Poşaga, Mogoş, când se sfinţea apa cu care mai apoi se stropeau holdele, casele, colibele şi vitele. O semnificaţie deosebită avea agapa din această zi, cu binecuvântarea bucatelor şi oferirea de către gospodari celor din jur să guste din bucatele lor: Har din har, dar din dar se face!, pentru a da putere de rodire anului.
Din Dealul Feţii până la Crucea Crocanilor sunt patru cruci, una în Cărbunări (Crucea din Funduri) şi una în dunga ce duce spre Fântâna Cailor (Crucea Mică); în Meterg mai era o cruce undeva, dispărută; o altă cruce se afla pe drumul spre Faţa Natului şi o alta la După Stână, toate integrate în spațiul ciclului agrar imaş-ţarină.
Crucile din Lucaci (cea de piatră pusă de Codrescu pe pământul său), cea din Doştină – Crucea Bandî – şi Crucea Porumbului din şaua dintre Huda lui Papară şi Vânătare marcau locurile de ritual religios din vecinătatea colibelor şi stabulaţiei gospodarilor.
De reţinut e că majoritatea acestor cruci sunt celtice, au în centrul lor discul solar şi motive arhaice: rozete, zigzaguri, calea şerpuită, funia împletită, coarnele berbecului şi alte motive care se găsesc pe diferite obiecte din gospodărie: furci de tors, lăzi de zestre, juguri, bâte, fluiere, codorişti de bici etc., toate exprimând o spiritualitate străveche, într-o stilizare artistică uimitoare, ce se poate constata cel mai expresiv pe ţesăturile şi cusăturile portului popular din zonă. Pe unele dintre crucile mari, ca aceea din vârful Citerii şi cea de la Podul de peste Arieş din Sălciua de Sus e sculptat ochiul divin iar dedesubt e scris dictonul: „Ce ţie nu-ţi place/ Altuia nu-i face”, zicere cu efecte moralizatoare imediate.
Nu puţine dintre aceste cruci au baza încastrată într-o piatră de moară sau de râşniţă folosită ca masă de rugăciune, alteori piatra de moară sau de râşniţă este plasată pe un stâlp independent lângă cruce, cum e cazul Crucii de la Podul de peste Arieş din Sălciua de Jos. Aceasta, ca şi crucea mare de lângă podul din Sălciua de Sus sunt plasate în vecinătatea apei, pentru că aici se desfăşura ritualul de la Bobotează.
Ce loc mai nimerit era decât să pui o cruce lângă fântâna dintre biserică şi casa parohială, oare nu tot ca o sugestie a unei surse de viaţă şi a sfinţirii preajmei, a întregului complexul creştin, marcând desigur sacralitatea centrului satului?
Crucea, masivă, pusă acolo probabil în locul alteia între cele două războaie mondiale a devenit pentru oamenii necreştini ai dictaturii comuniste indezirabilă. După alungarea preotului şi transformarea casei parohiale în cămin cultural, unde se ţineau şedinţele partidului comunist, locul rugăciunilor îl luase Internaţionale, s-au făcut presiuni asupra sătenilor, acum membri ai partidului comunist, să taie din temelii crucea. Ei bine, oamenii s-au speriat, nu puteau face o asemenea ticăloşie şi-ntr-o noapte au luat crucea cu pricina de acolo şi-au pus-o în vârful Citerii, pisc de deal înalt căruia copiii mei îi spun Golgota, loc minunat din care crucea se vede de la mari depărtări.


[Crucea Bandî - foto Iulian Nistea]

În drumul spre acel loc de pierzanie din fostele case parohiale se afla şi Crucea Bandî, cea aflată în vecinătatea gospodăriei Băceștilor pe un gruişor de pe marginea drumului. Şi acestei cruci i-a fost pus gând rău şi trebuia să dispară. Au luat-o Băceştii şi au pus-o nu departe de biserica nouă, o cruce monument cu o vechime de circa 200 de ani. Veche fiind, recent unii săteni au înlocuit-o cu o cruce nouă cu care aveau să se mândrească. Am luat crucea aceasta minunată şi piatra în care era încastrată şi i-am găsit un loc nou, lângă cărăruia de La Carpen ce duce spre biserica nouă, foarte aproape de casa noastră.
În general crucile acestea pe care le numim generic „de hotar”, de data aceasta nu doar pentru că ar hotărnici cât ar marca un spaţiu, erau comandate meşterilor lemnari sau pietrari de către oameni înstăriţi din sat şi puse pe proprietăţile lor cu evlavie şi speranţă, speranţa că crucea pe care a fost răstignit cel care a Înviat din morţi va fi aceea care îi va ocroti şi le va asigura bunăstarea şi mântuirea.
O problemă deosebit de actuală este că aceste cruci, în majoritatea lor, sunt foarte vechi, iar cele de lemn, mai ales cele cărora le-au putrezit acoperişul, se află într-un avansat stadiu de degradare, ele nemaiîndeplinind azi, în întregime, rolul lor de altădată, diminuând sau chiar dispărând economia agrar-pastorală de altădată. Totuşi, la unele dintre aceste cruci se mai oficiază slujbe religioase. A fost nevoie de un dezastru ca să se reia sfeştania de la crucea din Meterg, după ce prin anii 70/80 au fost trăsniţi opt boi din ciurdă, ciudat lucru, din opt familii diferite.