Mihail Aldashin – РОЖДЕСТВО / CRĂCIUNUL

Mihail Aldashin
РОЖДЕСТВО – CRĂCIUNUL
Pictură, Desen, Film
25 decembrie 2012 – 17 februarie 2012
Muzeul de Artă din Yaroslavl
Russia, 150000, Yaroslavl, Volzhskaya Embankment, 23

 

 

Muzeul de Artă din Yaroslavl a deschis ieri expoziția РОЖДЕСТВО – CRĂCIUNUL care cuprinde lucrările cunoscutului regizor de animație Mihail Aldashin.

Mihail Aldashin este scenarist, regizor și pictor. A realizat mai mult de zece filme de autor și a luat parte la crearea a mai mult de o sută de filme la studiourile „Soyuzmultfilm” și „Pilot”. Faima sa ca animator a crescut îndeosebi după realizarea în 1996 a filmului РОЖДЕСТВО – CRĂCIUNUL (răsplătit în mod repetat cu premii la prestigioase festivaluri internaționale de film), în care Mihail Aldashin a interpretat Evanghelia Nașterii Domnului simplu și delicat, ca și cum ea ar fi repovestită de un copil cuminte.

 

Expoziția de la Muzeul de Artă din Yaroslavl este dedicată animației amintite și prezintă pe simeze cele mai frumoase scene din film, precum și schițe și desene din timpul elaborării lui, într-o prezentare de excepție și însoțite de comentariile artistului. O secțiune aparte a acestei expoziții este rezervată picturilor realizate de Mihail Aldashin între anii 1990 – 2012. Pure și naive, ele au ca subiect lucrurile simple, peisajele, oamenii umili, animalele și păsările în care artistul găsește întotdeauna un farmec deosebit.

Dacă n-ar fi 2000 de km până la Yaroslavl, aș merge negreșit să o vizitez!
Totuși, nu pot să nu mă gândesc ce bine ar arăta expoziția aceasta și la Cluj.
Să știți că bucuria descoperirii lui Mihail Aldashin și a animației РОЖДЕСТВО – CRĂCIUNUL a devenit incandescentă când am văzut că desenul animat are și o carte absolut superbă, cum nu am mai văzut până acum nici la marile studiouri americane. Priviți acest pachet conceput de Editura Arbor din Moscova, ce conține cartea, desenul animat și un înger din ceramică (iată că există și îngerași din porțelan care sa nu fie kitsch-oși). Un cadou perfect!





 

Rozhdestvo/Crăciunul (1996) by Mikhail Aldashin
Film/35 mm, 14 min.
PILOT, MISHKA, 1996
Directed by Michael Aldashin
Written by Michael Aldashin
Art directors: Michael Aldashin, Zoya Trofimova
Animator: Vassiko Bedoshvili
Cameraman: Oleg Kuzovkov
Music: Ludwig van Bethoveen, Johann Sebastian Bach

 

РОЖДЕСТВО – CRĂCIUNUL: Set Carte + DVD + Cadou
Distribuitor: ARBOR Publishing Group
Anul publicării: 2010
Locul publicării: Moscova
Limba: rusă
Tip: Capac greu
Ilustratori: Aldashin M., H. Mills
Format: 450×335 mm
Greutate: 2060 gr
Pagini: 120
Cod produs: 540075
Disponibil de la: 14 decembrie 2010

Sfântul Nicolae Velimirovici îi scrie unui băieţel care dorea o poveste de Crăciun

O să-ţi povestesc o poveste pe care mi-au povestit-o arabii ortodocşi din satul Betdjale de lângă Betleem. Demult, demult, departe, departe, înainte de naşterea lui Hristos, era în Betleem un om pe nume Iesei, fiul lui Obed, fiul lui Booz şi al lui Rut. Şi acest Iesei avea opt fii. Cel mai tânăr dintre fiii lui Iesei se numea David. David era păstor, şi păştea oile lângă Betleem. Sfânta Scriptură îl zugrăveşte pe David ca pe un tânăr arătos, cu părul castaniu şi faţa frumoasă. Acest frumos păstor mai era, pe deasupra, neobişnuit de puternic şi de viteaz. Când leul sau ursul îi răpeau vreo oaie, el fugea repede după fiară, smulgea oaia din fălcile fiarei, iar pe fiară o omora. Aşadar, David era cu adevărat un păstor bun şi de încredere al turmei sale dalbe. Şi îl cinstea mult pe tatăl său, ca pe Dumnezeu. De multe ori David dormea pe câmp, pe patul încăpător al pământului, acoperit de pătura ţesută cu fir de aur a cerului înstelat. Dar ceea ce îţi voi povesti nu s-a întâmplat pe câmp, sub stele, ci într-o peşteră din stâncă de lângă Betleem.

Era o zi fierbinte, cum sunt multe zile în acea ţară de la Răsărit. Oile lui David stăteau întinse la răcoare sub un măslin. Soarele ardea cu toată puterea sa, şi oile gâfâiau de căldură. Şi pe David l-a ajuns o sete de tot supărătoare. Drept aceea, a intrat în acea peşteră ca să scape de arşiţă şi să se odihnească, în peşteră era răcoare vara şi cald în zilele de iarnă. După ce a intrat în peşteră, tânărul păstor s-a simţit dintr-o dată plăcut şi s-a aşezat; l-a luat somnul degrabă, s-a întins şi a adormit. Dar n-a trecut mult timp, şi David a simţit ceva rece pe mâinile sale, şi s-a trezit din somn. Când a deschis ochii – vai! – a văzut un şarpe îngrozitor cum i se ghemuia pe piept şi se încolăcea în jurul mâinilor, îşi înălţa capul turtit deasupra feţei lui şi îşi mişca limba despicată! Cu ochii privea ţintă, plin de răutate, în faţa tânărului – cu ochi care ardeau precum jăraticul, în peşteră era întuneric, şi în întuneric ochii acelei fiare, ca două scântei! David s-a cutremurat tot de groază. Era într-o stare disperată, scăparea nu era cu putinţă. Numai să fi mişcat din mână sau din cap, că şarpele l-ar fi muşcat fără îndoială, vărsându-şi otrava în sângele lui. O, cu cât mai uşor i-ar fi fost să se lupte cu leul ce răcneşte sau cu ursul care urlă decât cu acea jivină târâtoare mută! Ce să facă? Deodată şi-a amintit David de vechiul său Ajutător în restrişti, de Domnul său, şi a strigat din inimă plină de durere şi plâns: „Nu mă lăsa, Doamne Dumnezeul meu, nu Te depărta de la mine! Grăbeşte în ajutorul meu, Izbăvitorul meu dintru atâtea nevoi!” îndată ce a rostit cuvintele acestea, iată că a răsărit o lumină neobişnuită într-unul din colturile peşterii. Era o lumină în chipul unui glob mare. În mijlocul acelui glob de lumină, David a văzut o fecioară frumoasă, blândă şi serioasă în acelaşi timp. Fecioara şedea cu capul aplecat în faţă şi ţinea în braţe un prunc atât de minunat cum nu văzuseră nicicând ochii fiului lui Iesei. Deodată, pruncul s-a ridicat în poala maicii sale şi a privit cu asprime la şarpe cu ochii ca două fulgere. Şi a întins pruncul degetul către intrarea peşterii, ca şi cum i-ar fi poruncit şarpelui să iasă. David a sărit şi s-a întins la pământ înaintea fecioarei şi a pruncului. A vrut să îşi arate în cuvinte recunoştinţa pentru mântuirea neaşteptată, însă tocmai când îi venise cuvântul pe limbă a deschis ochii – dar nu se mai vedea nimic. Şi toată peştera se umpluse de oarecare mireasmă dulce, ca de la tămâie şi smirnă de mult preţ.

Până la moartea sa, David nu a putut să uite această minunată întâmplare. Din păstor a ajuns împărat, dar o păstra mereu în amintire. Ca împărat, el a alcătuit, printre altele, două minunate cântări, una: Celui mai împodobit cu frumuseţea decât fiii oamenilor, iar a doua: împărătesei în haină aurită. Şi aceste cântări le cânta ca împărat cu harfa în turnul său înalt din Ierusalim.

Iar tu, băiete, ghici: despre ce peşteră este vorba? Ce înseamnă acel şarpe cumplit? Cine era fecioara, şi cine pruncul? Ca să îţi fac mai uşor ghicitul tuturor răspunsurilor, te salut cu salutul de bucurie: „Hristos S-a născut!”

(Episcopul Nicolae Velimirovici – Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, Editura Sofia, Bucureşti, 2002)

Sfântul Nicolae Velimirovici îi scrie unei însingurate, despre Crăciunul Iovankăi

Te plângi că eşti singură într-un oraş mare. Atâta lume se agită în jurul tău ca un furnicar, şi totuşi tu te simţi ca în pustie. Cel mai greu îţi este de marile sărbători. Peste tot freamătă bucuria, iar pe tine te apasă întristarea. Crăciunul şi Paștele vin la tine ca nişte vase goale, pe care le umpli cu lacrimi. Când aceste sfinte praznice sunt departe în urma sau înaintea ta, te simţi mai liniştită; însă când se apropie şi vin, întristarea şi pustietatea pun stăpânire pe sufletul tău.
Ce să-ţi fac? Să-ţi povestesc povestea cu Crăciunul Iovankăi; poate că te vei folosi. O voi lăsa pe ea să-ţi povestească, aşa cum mi-a povestit mie.

„De patruzeci de ani şi încă câţiva privesc această lume ca fecioară. Nicicând nici o bucurie – doar puţin, când eram copil în casa părintească. Dar înaintea lumii nu mă arătam tristă, înaintea oamenilor mă prefăceam veselă, dar în singurătate plângeam. Toţi mă socoteau o fiinţă fericită, fiindcă aşa mă arătam, îi aud pe toţi din jurul meu că se plâng, căsătoriţii şi necăsătoriţii, bogaţii şi săracii, toţi. Şi mă gândesc: de ce să mă mai plâng şi eu nefericiţilor de nefericirea mea, nefăcând astfel altceva decât să sporesc nefericirea din jurul meu? Mai bine să mă prefac veselă: aşa voi fi de folos lumii necăjite, iar taina mea o voi ascunde în mine însămi şi o voi plânge în singurătate. M-am rugat lui Dumnezeu să mi Se arate în vreun fel; măcar un singur deget al Lui să simt undeva. Mă rugam aşa ca să nu mor deodată de amărăciunea ascunsă. Din toate veniturile făceam milostenie oriunde mi se da prilejul. Mergeam pe la toţi bolnavii şi săracii şi le aduceam bucurie cu bucuria mea părută. „Eu Te cred, Dumnezeule Bune”, spuneam adesea, „dar mă rog Ţie, arată-mi-Te cumva, ca să Te cred încă şi mai mult”. Cred, Doamne, ajută necredinţei mele, repetam aceste cuvinte din Evanghelie. Şi, cu adevărat, rămâneam în viaţă ca Domnul să mi Se arate. Cele mai chinuitoare erau pentru mine marile praznice. După slujbe, mă încuiam la mine şi udam cu lacrimi tot Crăciunul meu şi tot Paștele. De Crăciunul trecut însă, mi S-a arătat Dumnezeu. Iată cum a fost. Se apropie acea mare zi. Mă hotărăsc să pregătesc totul aşa cum pregătea mama mea: şi friptură, şi turtă, şi cozonac, şi toate celelalte. Aştern paie prin casă, arunc câte trei nuci în fiecare colţ al odăii – să fie milostivă Sfânta Treime spre cele patru colţuri ale lumii. Şi făcând toate acestea, mă rugam neîncetat: „Doamne, trimite-mi oaspeţi – dar să fie flămânzi şi săraci de tot! Mă rog Ţie, arată-mi-Te în acest fel!” Câteodată îmi venea gândul: „Iovanko, proasto, ce oaspeţi aştepţi tu de Crăciun? În astă sfântă zi, fiecare este la casa lui; cine ar putea să îţi fie oaspete?” Şi plângeam, şi plângeam. Dar iarăşi spuneam această rugăciune şi pregăteam, pregăteam. După ce m-am întors de Crăciun de la biserică, am aprins lumânarea, am pus faţa de masă, am aşternut totul pe masă şi am început să umblu încolo şi încoace prin cameră. „Dumnezeule, nu mă părăsi!” Şi iarăşi mă rugam. Pe stradă nu trecea mai nimeni. Era Crăciunul, şi pe deasupra strada noastră este retrasă – îndată, însă, ce scârţâia zăpada sub picioarele cuiva, eram la poartă! Am început să plâng şi am strigat: „Acum văd, Doamne, că m-ai părăsit de tot!” Plângeam eu aşa şi mă tânguiam, şi deodată! Deodată a bătut cineva în poartă, şi am auzit glasuri plângătoare: „Dăruieşte, frate! Dăruieşte, soro!” Alerg repede şi deschid poarta, înaintea mea – un orb şi călăuza lui, amândoi gârboviţi, zdrenţăroşi, răciţi. „Hristos S-a născut, domnii mei!” – am strigat eu plină de bucurie. „Adevărat S-a născut!” – clănţăniră ei. „Fă-ţi milă cu noi, soro! Nu cerem bani. De dimineaţă nimeni nu ne-a îmbiat cu pâine; vreun bănuţ sau un pahar de rachiu, dar pâine – nimeni. Suntem foarte flămânzi”. Eu, parcă eram în ceruri. I-am dus în casă şi i-am pus la masa plină. Şi le slujeam plângând întruna de bucurie. Ei m-au întrebat miraţi: „De ce plângi, doamnă?” „De bucurie, domnii mei, de bucurie curată şi luminată! Ce L-am rugat pe Dumnezeu, Dumnezeu mi-a dat. De câteva zile mă tot rog Lui să îmi trimită nişte oaspeţi chiar aşa ca voi, şi iată că El mi i-a trimis. Nu aţi venit la întâmplare, ci Bunul meu Dumnezeu v-a trimis. El mi S-a arătat astăzi prin voi. Acesta este Crăciunul cel mai vesel din viaţa mea. Acum ştiu că e viu Dumnezeul nostru. Slavă Lui şi mulţumită!”. „Amin”, au răspuns oaspeţii mei cei dragi. I-am ţinut până seara, le-am umplut traistele şi i-am petrecut”.

Aşa a fost Crăciunul trecut al Iovankăi. Dă, Doamne, ca cel de anul acesta să-i fie şi mai îmbucurător. Roagă-te şi tu, fiică, să ţi Se arate Tatăl Ceresc pe vreo cale – iar la Dumnezeu sunt multe căi -, şi vei trăi minunea. Nu te pregăti de întristare în această zi mare, ci pregăteşte-te de bucurie. Şi Atotvăzătorul, Atotmilostivul, va face ţie bucurie.

(Episcopul Nicolae Velimirovici – Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, Editura Sofia, Bucureşti, 2002)

Trei carti pe care le indragesc

Trei carti de care imi aduc aminte cu bucurie in aceasta perioada liturgica pentru ilustratiile lor exceptionale cu Nasterea Domnului:

1. Manuscrisul lui Toros Roslin (Թորոս Ռոսլին) (c.1210 – 1270) sau (c.1216 – 1288), cel mai remarcabil miniaturist din Armenia in Evul Mediu. Actualmente in Colectia Walters Museum din Baltimore.

 

2. Provensen, Alice and Martin – The First Noel: The Birth of Christ from the Gospel According to Saint Luke, Golden Press, New York 1959

 

3. Angela Hanc – Nasterea si Copilaria Domnului, Editura Canonica, Cluj-Napoca 2008

Hristos – Painea cea vie

Privind icoanele Nasterii Domnului observam ca cele mai apropiate de „Cel neapropiat” sunt doua vietati domestice – boul si asinul -, parca aplecate cu evlavie asupra unui izvor, sa-si astampere in liniste setea. Ele ne amintesc de profetia lui Isaia: „Boul isi cunoaste stapanul si asinul ieslea domnului sau, dar Israel nu Ma cunoaste; poporul Meu nu Ma pricepe” (Isaia 1, 3).
Daca ne gandim ca cei care L-au cunoscut pe Domnul au fost comunitatea crestinilor proveniti dintre iudei si comunitatea crestinilor proveniti dintre pagani, atunci corespondenta simbolica dintre cele doua animale si cele doua comunitati crestine ne apare evidenta si plina de talc: Ieslea intruparii ni se descopera acum ca altar al lumii din care „Painea vietii celei vesnice” se ofera ca hrana popoarelor pamantului.

Something is wrong with me?