Cu sau fara costumul lui Adam?

Imnografia zilei de maine se intemeiaza pe imaginea lui Adam tanguindu-se inaintea portilor raiului.
Aceasta pentru ca, in vechime, in Duminica Lasatului sec de branza, penitentii erau expulzati temporar in afara bisericii, ca oarecand Adam in fata usilor incuiate ale raiului, spre a-si plange pacatele, pana la sfarsitul Postului Mare.
Randuiala amintita mai explica inca ceva: prezenta scenelor cu Izgonirea si Plangerea lui Adam in apropierea locului unde penitentii isi imitau protoparintele „in strapungere si lacrimi”, adica in afara bisericii, pe suprafata exterioara a zidurilor ei, sau, uneori, in nartexul acesteia.
Astfel de exemple intalnim si in programul iconografic al vestitelor biserici manastiresti de la Voronet, Molodovita si Sucevita. Pentru cel care le studiaza mai cu atentie, exista o pricina de nedumerire: pretioasele vesminte pe care le poarta in rai stramosii omenirii. De ce zugravii le-au „tesut” straie ca de sarbatoare (la Voronet, Adam are chiar o mantie pe umeri!) cand stim prea bine ca in Cartea Facerii se spune ca „Adam si femeia lui erau amandoi goi”? (Facere 2, 25). Sau, cu alte cuvinte spus: De ce costumul lui Adam nu e „costumul lui Adam”?

Daca deschidem Triodul la Duminica Izgonirii lui Adam din rai, imaginea „imbracarii” sau „dezbracarii” unui vesmant cu totul special, „nestricacios”, „tesut de Dumnezeu” – pe care omul il purta inainte de a fi imbracat „hainele de piele” – poate fi intalnita aproape in fiecare imn.
Iata doua dintre ele, unul de la Vercenie si celalalt de le Utrenie:
„De vesmantul cel de Dumnezeu tesut m-am dezbracat eu ticalosul, prin sfatul vrajmasului, neascultand porunca Ta cea dumnezeiasca, Doamne. Si m-am imbracat acum cu frunze de smochin si cu haina de piele; caci m-am osandit a manca prin sudori paine cu munca; si pamantul a fost blestemat sa-mi rodeasca spini si palamida. Ci Tu, Cel ce Te-ai intrupat din Fecioara in anii cei de apoi, chemandu-ma, iarasi adu-ma in rai.” (la Vecernie)
„Cu vesmant de Dumnezeu tesut m-ai imbracat, Mantuitorule, in Eden ca un milostiv; iar eu am calcat porunca Ta, plecandu-ma vrajmasului, si gol m-am vazut eu, ticalosul.” (Utrenie)
Deci zugravii bisericilor bucovinene nu au facut altceva decat sa propovaduiasca, cu mijloacele specifice, o invatatura deja existenta in Biserica, invatatura potrivit careia cei dintai oameni creati „erau imbracati in slava cea de sus” – vesmantul cel de Dumnezeu tesut – „care ii acoperea mai bine decat o haina”. (Sfantul Ioan Gura de Aur, Omilii la Facere).

Prin urmare, motivul pentru care teologii Bisericii noastre ii zugravesc, prin cuvant sau culoare, pe protoparintii nostri in rai imbracati cu acele vesminte pretioase, iar dupa caderea in pacat dezbracati de ele, este ca noi sa pricepem si sa luam aminte ca „asa cum Adam dupa calcarea poruncii a fost izgonit din rai si din desfatarea si din petrecerea impreuna cu ingerii, si a ajuns gol si departe de fata lui Dumnezeu, asa si noi, pacatuind, ne despartim de Biserica robilor Sai sfinti si dezbracam prin pacat vesmantul dumnezeiesc pe care l-am imbracat botezandu-ne, si care, precum credem, este Hristos (Galateni 3, 27) (Sfantul Simeon Noul Teolog, Cartea discursurilor etice).