JERTFĂ la km 0

Un om care nu resimte în el însuşi, într-o cât de mică măsură,
capacitatea de a se jertfi pentru un altul sau pentru o cauză,
a încetat de a mai fi om. [Andrei Tarkovski]

Am avut bucuria de-a deschide vineri, 18 mai 2012, împreună cu prof. univ. dr. Ștefan Dorel Găină Gerendi, în Galeria de la subsolul Librăriei Humanitas din centrul Clujului – ctitorită și îngrijită cu dăruire de Vasile și Ioana Cloșca -, expoziția de fotografie intitulată JERTFĂ a Andradei Damianovskaia.

Absolventă a Facultății de Arte Plastice din Timișoara și membră a IrisPhotoClub Timișoara, Andrada Damianovskaia este deocamdată puțin cunoscută publicului clujean. Apreciată de critica de artă și de iubitorii artei fotografice pentru pentru forța imaginilor pe care le creează, ea a fost invitată, spre bucuria noastră, să expună în cadrul PHOTO ROMANIA FESTIVAL care se desfășoară în această perioadă în orașul nostru.

Structura întregului ansamblu, compus din 13 fotografii alb-negru 70×70 cm,  are un sens precis. De la o prima lectură ne răsună în minte cuvintele Proorocului Isaia: „ca un miel spre junghiere s-a adus şi ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, aşa nu Şi-a deschis gura Sa”.

Gândite și prezentate ca o parabolă, imaginile vorbesc – mai bine decât ar putea-o face cuvintele -, despre jertfă și jertfire, despre cel ce jertfește și cel ce se jertfește, despre cel care este în stare să se jertfească, dar nu oricum, ci asemenea unui miel care merge la junghierea sa ca și cum ar merge la pășunea din care își ia hrană: fără să se apere, fără să se teamă, fără răutate. Asemenea Domnului Hristos, „care nu a osîndit pe nici unul dintre ucigaşii Lui. El nu S-a revoltat, nu a protestat, nu S-a împotrivit uciderii Lui. El nu S-a mîniat. El nu a gîndit răul despre ucigaşii Lui, despre cei care au cutezat să se facă Lui judecători”.

Contemplând expoziția, sau în drum spre casă, nu ne va ocoli gândul că între adevărurile exprimate de lucrări și lumea noastră este o imensă prăpastie, întrucât „ideea de-a te jertfi este astăzi orice altceva numai iubită nu – aproape nimeni nu mai tânjeşte după faptul de a-şi jertfi viaţa pentru altul sau pentru ceva anume”. Acest lucru a fost sugerat vizual și prin vălul care acoperă ca o pulbere sau ca un nor luminos toate fotografiile, având în cele din urmă înfățișarea unor oglinzi oxidate ce reflectă acum o altă lume.

În acest înțeles, Damianovkaia este unul dintre puținii prohori ai secolului XXI care, prin intermediul fotografiei, ne amintește de starea de jertfă ca responsabilitate spirituală nu doar pentru noi înșine, ci și în legătură cu alții.

Atingând prin tema expoziției „izvoare astupate ale existenței noastre”, tânăra artistă timișoreancă ne împărtășește o viziune întâlnită și la alți gânditori contemporani, potrivit căreia „omul renunță la a avea pentru a se realiza în a fi, se caută pe sine dăruindu-se și câteodată se află creându-se, fie chiar cu prețul vieții”.

Visages de l’oubli – Chipuri ale uitarii

 

Pr. Iulian Nistea:
Expoziţia Chipuri ale uitării vorbește despre necunoscutul din deșertul zilelor și nopților, despre singurătatea mută, despre o ne-față-către-față: iar și iar.
Lucruri și ființe, chipuri iubite și alterate de uitare, călătoresc cu Străinul de lângă ele. Viața nu le șterge, Lumina nu le estompează, Cuvântul nu le tace: cu timp și fără timp.

Ramona Novicov, critic de artă:
Au adormit de atâta întristare (Luca 22, 45). L-au părăsit, fugind în somn. Au uitat de El. Preţ de o clipă, chipul Lui a fost chipul Celui uitat. Din durere, de neputinţă, din neînţelegere, din apărare. „Aş spune că din această teribilă abandonare se naşte marea iubire şi marea cunoaştere: cine s-a întâlnit cu Dumnezeu în experienţa ascuţită şi fără nume din faţa neantului lăuntric nu se mai desparte de el”, spune Andre Scrima în Antropologia apofatică. Chipuri uitate de timp, uitate de noi. Uitarea poate fi o formă a indiferenţei sau a împietririi inimii, dar poate crea şi locul gol în a cărui retragere poate coborî duhul. Căci chipurile acestea părăsite de noroc şi de noi desenează în pliurile lor un mesaj secret, acoperit de cenuşă. Contrase în alb-negru, aceste imagini fotografice descoperă în cotloanele lumii contemporane profeţi şi sibile a căror frumuseţe poate fi citită doar à rebours, din ricoşeul unei oglinzi sparte. Deloc întâmplător.

 


[Foto: Iulian Nistea]


[Foto: Ioan Gînscă]

MANASTIREA – expozitie de fotografie la Deva

Cu fotografia de mai jos am participat la expozitia colectiva de arta fotografica MANASTIREA, deschisa in Foaierul Teatrului de Arta Deva. Si acest eveniment a fost cuprins in proiectul ZILELE ICOANEI 2012.