Strigătul lui Salgado

Suntem niște animale foarte feroce. Suntem niște animale înspăimântătoare, noi, oamenii. Fie aici în Europa, fie în Africa, fie în America Latină, fie altundeva, suntem de o violență extremă. Istoria noastră este o istorie a războaielor. Este o istorie fără sfârșit, o istorie de represiuni, o istorie… o istorie nebună. (Sebastiăo Salgado – The Salt Of The Earth, min. 68)

the-salt-of-the-earth

Unul dintre cele mai puternice strigăte pe care l-am auzit în ultimii ani vine din pieptul fotografului Sebastiăo Salgado. L-am întâlnit pentru prima oară la Roma, în expoziția Genesis (15/05 – 22/09/2013, Muzeul Ara Pacis), iar în zilele trecute în documentarul lui Wim Wenders, The Salt Of The Earth (coregizat cu Juliano Ribeiro Salgado, fiul fotografului).

catalog-genesis

Dacă Wim Wenders lăcrima de fiecare dată când privea una dintre fotografiile lui Sebastiăo – portretul unei femei tuarege oarbe – vizionarea acestui film și a sfâșietoarelor imagini cuprinse în el ar trebui să schimbe fața pământului.

Salgado-1

[The opencast mine at Serra Pelada, Brazil, 1986. Photograph: Sebastião Salgado]

Am descoperit această fotografie într-o galerie acum mai bine de 20 de ani. Nu știam cine o făcuse și mi-am zis că trebuie să fie în același timp un mare fotograf și un aventurier. Pe spatele ei avea o ștampilă și o semnătură: Sebastiao Salgado. Am cumpărat exemplarul acela. Galeristul a scos dintr-un sertar alte lucrări ale aceluiași fotograf. Ceea ce am văzut m-a bulversat, în special această imagine: portretul unei femei tuarege oarbe. Îmi storcea mereu o lacrimă, chiar dacă o vedeam aproape în fiecare zi. Era atârnată deasupra biroului meu de scris. Aflasem deja un lucru despre acest Sebastiao Salgado: iubea cu adevărat ființele umane. Pentru mine era foarte important. La urma urmei, oamenii sunt sarea pământului. Am sfârșit prin a ne întâlni și a vorbi despre viața lui, despre opera lui și de unde venea toată aceasta. (Wim Wenders– The Salt Of The Earth, min. 5,42)

Salgado-2

[Blind Woman, Mali (Mujert cierga, Mali), Brazil, 1985. Photograph: Sebastião Salgado]

Privesc cu enormă admirație realizarea importantului cineast german și o recomand din toate puterile. Ce minunată este reverenţa pe care Wim Wenders o face cu delicatețe fotografului brazilian și cât de uluitoare este această odă vizuală dedicată frumuseţii pământului. Emoţionanta relaţie tată-fiu și incredibila susținere și dăruire a soției, Lélia Wanick Salgado, m-au lăsat fără cuvinte!

Și când te gândești că Sebastiăo Salgado era un leneș când era vorba de școală. Iată ce mărturisea tatăl celebrului fotograf: Cât despre studii, dacă nu erau colegii lui, nu le-ar fi terminat niciodată. Tiao (Sebastiao n.n.) era leneș când era vorba de studii. Era o pacoste, dar a reușit să-și ia diploma în economie.

Fratele necunoscut

Ramona NOVICOV

În luna mai a anului 1986, pământul aleii de la mănăstirea Neamţ se înalţă, iar oasele unui sfânt neştiut ies la lumină, umplând aerul de miresme. Un sfânt al nimănui, apărut pe un plan de naştere al semnelor cerului, ne face să ne întrebăm dacă nu cumva lumina fiecăruia dintre noi, atâta câtă e, câtă am primit-o şi am sporit-o, sau câtimea de eroism pe care am avut-o când ne-am depăşit limitele, poate să învolbureze pământul din care suntem făcuţi şi să iasă în lume, fără să ştim unde, fără să ştim când.

Şi ne mai face să ne întrebăm dacă nu cumva şi sfinţenia, ca orice energie, are o masă critică, atunci când irumpe în lume şi arde în chip de flacără a lui Dumnezeu. Locul unde astfel de întrebări îşi găsesc ecoul e şi această expoziţie de fotografii închinată celor a căror lumină n-o observă nimeni, fie pentru că sunt prea discreţi, fie prea precari, fie prea inadecvaţi cu ritmurile acestei lumi, fie prea ascunşi şi apăsaţi de grijile ei. Sunt fraţii mai mici ai noştri, ale căror gânduri şi fapte înmiresmate nu le ştie nimeni, şi nici nu stârnesc interesul nimănui decât dacă cerul va voi să le descopere. Deschisă la Paris, expoziţia despre „eroii nimănui” se întâlneşte în chiar această lună, printr-o fericită conjunctură, cu un nume-cheie al istoriei artei, celebrat la Orsay, ce şi el a fost, cândva, un erou al nimănui: Vincent van Gogh. Mai mult decât un artist, el a fost o victimă de ispăşire pentru erorile acestei lumi îndrăgostite, iremediabil şi ucigător, de convenţii şi aparenţe.

Cum arată astăzi această lume, în viziunea lui Iulian Nistea? Lumea lui e o lume locuită, în care oamenii lasă urme, semne, sau devin ei înşiși semne ale trecerii ei. O lume ale cărei pustiuri merită iubite, pentru că pot înflori în prezenţa iubirii ca într-o discretă Cântare a Cântărilor. În interstițiile lumii văzute de Iulian încă mai zăbovesc paşii lui Dumnezeu, chemarea Maicii Domnului e limpede şi fără ocolişuri, iar străzile şi cheiurile Parisului sunt teatre de operaţiuni  în care îndrăgostiţii, poeţii, însinguraţii, zănatecii, neliniştiţii sau insomniacii  iau  pulsul oraşului, dându-i, în schimb, emoţia lor de o clipă. Cine sunt ei? Iulian nu ne spune, dar îi lasă umbriţi de o melancolie a depărtării ce îi face ai nimănui şi ai tuturor.

Dimpotrivă, pentru Ioan Gînscă, omenirea trebuie privită îndeaproape, cu un teleobiectiv, pentru a înţelege energia şi sensul unei comunicări faţă către faţă. Ioan vine foarte aproape de eroii săi anonimi, le iese în întâmpinare sau îi „filează”, curios şi respectuos, uneori amuzat,   pentru că îl interesează mesajul lor tăcut, camuflat de cortina chipurilor ridate şi de sclipirea ochilor în care s-au oglindit multe din poveştile neştiute ale acestei lumi. Uneori, eroii săi au devenit deja monumente, alteori monumentele au devenit corturi ale evanescenţei, străbătute de un suflu ce vine de undeva de dincolo de ele. Aş spune că acest suflu tainic ce bate unde vrea el este marca de stil a fotografiilor lui Ioan. El este expresia plastică a unei lumi pneumatice reversibile, animate de o vitalitate ce poate trece dincolo de spaime şi vanităţi ca să redescopere cu bucurie şoapta limpede a şipotului de sub măşti, statui şi lespezi.

afis expozitie

On a day like today, french photographer Robert Doisneau was born

 

Robert Doisneau, fotografiat de Bracha L. Ettinger în atelierul său din Montrouge, 1992.

 

Robert Doisneau s-a născut la 14 aprilie 1912 la Gentilly, Val-de-Marne, Paris. A publicat peste douăzeci de cărți cu fotografii care au surprins instantanee din viața oamenilor obişnuiţi.
El și Henri Cartier-Bresson au fost pionierii fotojurnalismului.
În timul celui de-al Doilea Război Mondial, Doisneau a activat atât ca soldat, cât și ca fotograf. După război a lucrat ca fotograf pentru revista Vogue, din 1948 până în 1951.
A câștigat premiul Kodak în 1947, apoi premiul Niepce în 1956. A lăsat în urma sa o colecție de peste 450.000 de negative.
Doisneau a fost numit Cavaler al Ordinului National al Legiunii de Onoare in 1984.
A murit la 1 aprilie 1994, la vârsta de 81 de ani, în Montrouge, la Paris.

 

 

Prima mea întâlnirea cu Doisneau a avut loc în 2012, la Paris, în expoziția Les Halles, Salon d’Accueil, Mairie de Paris. Cuvintele maestrului se adeveriseră: „Minunile din viața de zi cu zi sunt atât de interesante, încât nici un regizor de film nu poate aranja lucrurile neașteptate pe care le găsești într-o stradă”.

Weekend-ul unui iubitor de fotografie

Cam așa ar putea arăta weekendul unui iubitor de fotografie:

1. Vineri după-masă. Încălzirea. E foarte importantă. Citiți exact 103 pagini din romanul Extraordinarul voiaj al unui fakir care a ramas blocat intr-un dulap Ikea – „O comedie neagră intercontinentală, un sandvici exotic: între două felii de umor, un praf de tristeţe! Au revoir tristesse!”. De-adevăratelea!
2. Sâmbătă dimineața, începând cu ora 10. Vizitarea expoziției de fotografie Metamorfoze ale Japoniei postbelice, Muzeul de Artă Cluj – de luat aminte la seninătatea, calmul și puterea unui popor trecut prin Hiroshima și Nagasaki. Splendidă expoziție!
Seara. Voiajul fakirului nu s-a încheiat. Lectură, paginile 104-251.
3. Duminică seara, vizionarea filmului The Secret Life of Walter Mitty/Viaţa secretă a lui Walter Mitty (2013). Sunt aici câteva replici faine, numai bune pentru fotografi:

Walter Mitty: When are you going to take it?
Sean O’Connell: Sometimes I don’t. If I like a moment, for me, personally, I don’t like to have the distraction of the camera. I just want to stay in it.
Walter Mitty: Stay in it?
Sean O’Connell: Yeah. Right there. Right here.

(…)

Sean O’Connell: Beautiful things don’t ask for attention.

 

(Un film simpatic, cu ziceri frumoase, imagini frumoase și, într-un moment cheie, cu o piesă de care m-am îndrăgostit: A Space Oddity – David Bowie)

Săptămână ce vine ar trebui să înceapă altfel.

O, Măicuţă Sfântă

 


[Fotografii: Ioan Gînscă, Nicula, 1994]

André Kertész – Paris, Autumn 1963

ANDRE KERTESZ: PARIS, AUTUMN 1963
Written by Andre Kertesz, Introduction by Matthieu Rivallin
Pub Date: October 1, 2013
Format: Hardcover
Category: Photography – Individual Photographer
Publisher: Flammarion
Trim Size: 7 x 9-1/2
US Price: $39.95
CAN Price: $39.95
ISBN: 978-2-08-020155-3

kertesz

 

André Kertész – Paris, Autumn 1963 este un album ce cuprinde o colecție de fotografii nepublicate, care surprinde farmecul aparte al Parisului, într-o viziune intimă și nostalgică.
În timpul unei perioade scurte, de doar două luni, Kertész a folosit mai mult de 1.500 de negative și 313 diapozitive color. Ele dezvăluie adevărata esență a orașului, de la Montmartre la malurile Senei, cu grădinile, parcurile și cafenele sale. Aceste cincizeci și nouă de fotografii, atent selectate, legate în formă de carte, au fost descoperite în arhive după douăzeci de ani de la moartea artistului. Tipărite acum la Flammarion, așa cum Kertész le paginase inițial, volumul de față este completat cu documente de arhivă și un eseu critic.

Feleki István – Ante mare, undæ

Feleki István
Ante mare, undæ
Album artă fotografică
Editura Exit
Cluj-Napoca, 2012

 

Una dintre cele mai frumoase cărți editate în 2012 este ANTE MARE, UNDÆ – Feleki István, Editura Exit, Cluj-Napoca, 2012. Un miracol!

 


 

„Materia și spiritul, ziua și noaptea, lumina și întunericul, pamîntul și cerul, viața și moartea și, pînă la urmă, Dumnezeu și Creația pot fi contemplate, aici, laolaltă, cu același firesc și cu aceeași grație cu care asculți muzica și vîntul, cu care citești o poezie sau rătăcești printre stele, cu care trăiești fiecare clipă cu miracolul său subînțeles.
Fotografia lui Feleki István este un hublou, o fereastră deschisă, un mediu pur și transparent prin care toate acestea se pot vedea: cine are ochi de văzut, să vadă!”
[fragment din introducerea semnată de Pavel Șușară]

Visages de l’oubli – Chipuri ale uitarii

 

Pr. Iulian Nistea:
Expoziţia Chipuri ale uitării vorbește despre necunoscutul din deșertul zilelor și nopților, despre singurătatea mută, despre o ne-față-către-față: iar și iar.
Lucruri și ființe, chipuri iubite și alterate de uitare, călătoresc cu Străinul de lângă ele. Viața nu le șterge, Lumina nu le estompează, Cuvântul nu le tace: cu timp și fără timp.

Ramona Novicov, critic de artă:
Au adormit de atâta întristare (Luca 22, 45). L-au părăsit, fugind în somn. Au uitat de El. Preţ de o clipă, chipul Lui a fost chipul Celui uitat. Din durere, de neputinţă, din neînţelegere, din apărare. „Aş spune că din această teribilă abandonare se naşte marea iubire şi marea cunoaştere: cine s-a întâlnit cu Dumnezeu în experienţa ascuţită şi fără nume din faţa neantului lăuntric nu se mai desparte de el”, spune Andre Scrima în Antropologia apofatică. Chipuri uitate de timp, uitate de noi. Uitarea poate fi o formă a indiferenţei sau a împietririi inimii, dar poate crea şi locul gol în a cărui retragere poate coborî duhul. Căci chipurile acestea părăsite de noroc şi de noi desenează în pliurile lor un mesaj secret, acoperit de cenuşă. Contrase în alb-negru, aceste imagini fotografice descoperă în cotloanele lumii contemporane profeţi şi sibile a căror frumuseţe poate fi citită doar à rebours, din ricoşeul unei oglinzi sparte. Deloc întâmplător.

 


[Foto: Iulian Nistea]


[Foto: Ioan Gînscă]

Expozitie foto, 19-29 ianuarie 2012, la MTR

Vernisajul expozitiei de fotografie „OASA” a fotoreporterului Iulian Ignat si a parintelui Pantelimon Susnea de la Manastirea Oasa, va avea loc azi, 19 ianuarie, la orele 18, in Sala Foaier a Muzeului National al Taranului Roman.

RUMÄNIEN – un album fotografic din 1938

Un bun prieten fotograf mi-a semnalat de curand prezenta pe net a fotografiilor realizate de Kurt Hielscher (1881-1948), unul dintre cei mai renumiți fotografi germani. Kurt Hielscher a devenit cunoscut prin albumele sale fotografice adunate în perioada Primului Război Mondial și în perioda interbelică. A străbătut mai multe state europene: Spania, Italia, Iugoslavia, Danemarca, Norvegia dar și România. Albumul sau, intitulat RUMÄNIEN – Landschaft, Bauten, Volksleben, a fost publicat la Leipzig în 1938 și a fost prefațat de poetul Octavian Goga (1881-1938). Aici sunt postate 304 fotografii din aceasta lucrare impresionanta!
(Va reamintesc: Octavian Goga a fost prim-ministrul României intre 28 decembrie 1937 – 11 februarie 1938. Este ctitorul Manastirii de la Ciucea, acolo unde, din mila lui Dumnezeu, sunt preot slujitor.)

Postez in cele de mai jos trei dintre fotografiile care mi-au placut mie mai mult.