Pentru pacea de sus

dr. Ramona NOVICOV
critic de artă

„Să te întorci acolo de unde ştii că ţi-ai pierdut pacea inimii”. Fiecare dintre imaginile acestei expoziţii – câte vor fi fiind, mari sau mici, aproape tangibile sau proiectate la orizont – eu le-aş însoţi cu acest cuvânt al Părintelui Paisie Duhovnicul. Cu cuvântul acesta alături, ele s-ar transforma în mătănii, bob lângă bob. „Să te întorci acolo de unde ştii că ţi-ai pierdut pacea inimii. Să te întorci acolo de unde ştii că ţi-ai pierdut pacea inimii. Să te întorci acolo de unde ştii că ţi-ai pierdut pacea inimii”.

Imagine şi cuvânt – lovituri de toacă în memoria noastră de pe acoperişul lumii moţilor. Cuşmele de paie ale caselor, grajdurilor şi troiţelor ating cerul, pentru că sunt pe pământuri de la capătul de sus al lumii. Prin ele coboară, alunecând ca zăpada de primăvară, pacea. Să te întorci acolo de unde ştii că ţi-ai pierdut pacea inimii. Pentru această pace de sus, invocată la fiecare liturghie, de dorul ei ar trebui să tânjim uneori – despre acest fapt, sau şi acest fapt ne aduc aminte imaginile lui Iulian şi Ioan – uneori, când suntem singuri, dar mai ales când ni se pare că nu suntem singuri: în mall-uri, în intersecţii citadine, în vânzoleală şi negocieri. De acolo, de pe acoperişul Ţării Moţilor, în faţa acelor troiţe şi dincolo de ele, „paguba îţi pare ca şi câştigul”, după alt cuvânt al Părintelui Paisie.

Nu ştiu unde să plasez cadenţa lor: între imn de slavă, litanie sau bocet. Dar ştiu că au o multitudine de semitonuri sensibile şi jocuri subtile de planuri şi perspective, semn că sunt fotografii de preţ. Lemne şi pietre – unele de la Dumnezeu lăsate, altele trecute prin mâna omului în chip de cruci şi altare – doar asta vedem în imagini. Lăsate neatinse, acestea din urmă se vor contopi în curând cu cerul şi pământul şi vor fi una. Fotografiile surprind clipa de graţie de dinaintea acestei disoluţii şi reîntregiri a firii. Sunt acolo, nu o dată, surprinse câteva gesturi tandre, de învăluire, protecţie, reazem, atunci cînd lemnul vechi al crucii, ars de ploi şi sori, e dublat de un lujer viu de mesteacăn. Există ceva de scriitură ancestrală în această îngemănare dintre graţie şi gravitaţie, dintre natură şi cultură, dintre mineral şi organic. Ca un dans deasupra pământului. Dar, odată întoarse în pământ, nici troiţele, nici căpiţele, nici casele, nici grajdurile moţeşti nu vor fi aceleaşi, căci vor fi însoţite atunci de pacea şi paşii celor ce vor fi păşit peste acele locuri sau doar le vor fi contemplat, cum facem noi acum.

Din toată această înşiruire de însoţitori, aş vrea să rămân pe ultimul cuvânt al ei: pe bucuria de a şti că şi noi, într-un fel sau altul, am fost o clipă oaspeţii acestei lumi îndumnezeite.

Frumusețea Crucii în lume – pregătiri și vernisaj

Dragi prieteni, după cum unii știți deja, la vernisajul de la ICR Paris am fost onorați de cuvintele PS Părinte Episcop Marc NEMȚEANUL, D-lui Marcel Alexandru DOBRESCU, director al ICR Paris, D-lui Academician Răzvan THEODORESCU și ale D-lui Costion NICOLESCU.
Am avut imensa bucurie de a avea alături prieteni dragi care au venit din România sau din alte țări, pentru a fi prezenți la vernisaj. Vă sunt recunoscător! Priviți, în cele de mai jos, ce expoziție frumoasă a ieșit!

PRIETENII MEI DRAGI