Moments de clarté – Ramona Novicov

« Si vous ne croyez pas, vous ne subsisterez pas. » (Isaïe 7, 9)

Le moment où nous comprenons ce que l’on voit est le moment où tout est transfiguré autour de nous et l’on ne fait plus qu’un avec ce tout. L’exposition de deux jeunes prêtres, Ioan Gînscă et Iulian Nistea, est un carrousel d’images qui évoque cette recherche continue et irrépressible d’un sens plus profond, quelquefois essentiel, caché par des images du quotidien, sans importance, fuyantes, bribes du spectre visible. C’est une recherche continue et irrépressible, car elle est éclairée par la foi. Comme dans un portrait d’Arcimboldo, le livre du monde recueille des adnotations dans le registre mineur de l’existence, les deux photographes étant convaincus que l’humilité des petites choses mène à la compréhension du vrai sens qu’elles abritent. Cette exposition ne manquera pas de nous faire penser à ce passage des Corinthiens : « Aujourd’hui nous voyons au moyen d’un miroir, de manière peu claire, mais alors nous verrons face à face; aujourd’hui je connais partiellement, mais alors je connaîtrai complètement, tout comme j’ai été connu. » Chaque image est un filtre, une approximation, un miroir, une hésitation, une joie, une surprise, une attente fébrile de ce « face à face » promis dans l’épître. Recomposées, unies, ces images suggèrent un double portrait des deux chercheurs de lumière, Ioan et Iulian.

Chaque image de l’exposition surprend ou attend le moment qui abrite le miracle de l’existence dans sa totalité, à l’image de la goutte d’eau qui recèle en elle tout l’océan. On est invités à ne pas considérer cette comparaison comme un truisme, car, si l’on peut regarder le monde à travers le filtre de son humble humanité, et en même temps, croire qu’il est la création merveilleuse de Dieu, alors nous pourrons le voir vraiment. Mais les moments de grâce du regard sont rares. Pourquoi donc ? Car nous sommes toujours en mouvement, abouliques, au rythme du monde. Si nous ralentissions le rythme de nos pas, de notre respiration, de nos désirs, de nos peurs, si nous nous arrêtions un instant, nous pourrions voir combien est précieuse la beauté de l’anonymat et combien on est bien assortis avec le tissu de cette beauté cachée.

Toutes ces images parlent de la compréhension par la foi, et chacune d’entre elles enregistre la surprise de ceux qui les regardent. Leur but n’est pas de toucher le regard, mais la connaissance par le regard, la compréhension par le regard, le ressenti et la révélation engendrés par le regard qu’on pose autour de nous, sur les gens, les oiseaux, les cathédrales ou les noyaux de cerises. Chaque moment est un miracle, et chaque moment pare ce miracle afin de le révéler à un regard constant et attentif. Au-delà de la pluralité, de la diversité, et de la séduction des filtres interposés, tout autour de nous parle de la joie d’être au monde et de communier avec son Créateur et de lui être reconnaissants, de la joie de notre existence fugitive, mais qui, une fois comprise dans sa cohérence et sa plénitude, nous amène au-delà, à la rencontre fulgurante entre notre face et la Sienne.

Ramona NOVICOV
critique d’art

MOMENTS DE CLARTÉ

Ioan Gînscă & Iulian Nistea
MOMENTS DE CLARTÉ
Exposition de photographie
Commissaire de l’exposition : Ramona Novicov
Vernissage : Jeudi, 14 Mai 2015, 18h00
Institut Culturel Roumain
1 rue de l’Exposition, 75007 Paris
14 – 30 mai 2015
Programme : Lundi – Vendredi 10h00-18h00

 

ICR-2015---afis-Moments-of-clarity

 

„Dacă nu veţi crede, nu veţi înţelege” (Isaia 7, 9)

Clipa în care poţi să înţelegi ce vezi e clipa de lumină când totul se transfigurează în jurul tău şi tu devii una cu acest tot. Expoziţia celor doi tineri preoţi, Ioan Gînscă şi Iulian Nistea, e un carusel de imagini care vorbesc despre această căutare continuă şi irepresibilă a unui înţeles mai adânc, uneori esenţial, ascuns în imagini cotidiene, neînsemnate, fugare, frânturi ale spectrului vizibil. E o căutare continuă şi irepresibilă pentru că e luminată de credinţă. Pentru ei, asemeni unui portret al lui Arcimboldo, textul lumii e compus din notaţii în registrul minor al existenţei, convinşi fiind că tocmai umilitatea acestora conduce la înţelegerea sensului adevărat aflat dincolo de ele.

Parcurgând expoziţia, e imposibil să nu te gândeşti la pasajul din Corinteni: „Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă: acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin”. Fiecare imagine e un filtru, o ghicitură, o aproximare, o oglindire, o ezitare, o bucurie, o mirare, o aşteptare fremătătoare a acestei întâlniri „faţă către faţă” promise în epistolă. Împreună, recompuse, ele lasă să se întrevadă un dublu portret cu chipurile celor doi căutători de limpezime, Ioan şi Iulian. Fiecare imagine a expoziţiei surprinde sau doar aşteaptă clipa ce conţine în ea miracolul existenţei în totalitatea ei, aşa cum o picătură de apă conţine oceanul. Suntem îndemnaţi să nu vedem în această comparaţie doar un truism, pentru că, dacă putem să privim lumea prin filtrul umilei sale umanităţi şi, simultan, să credem ca ea este creaţia minunată a lui Dumnezeu, atunci am avea şansa să o vedem cu limpezime. Dar clipele de graţie ale privirii clare sunt rare. De ce? Pentru că ne mişcăm şi noi, abulici, în ritmul lumii. Dacă am încetini ritmul paşilor, al respiraţiei, al dorinţelor, al temerilor, dacă am sta locului o clipă, am putea vedea cât de preţioasă e frumuseţea anonimatului şi cât de bine ne potrivim şi noi în ţesătura acestei frumuseţi ascunse.

Despre înţelegerea prin credinţă vorbesc toate aceste imagini, fiecare înregistrând câte o uimire în faţa tuturor celor ce ne cad sub priviri. Nu doar atingerea prin privire e miza lor, ci şi cunoaşterea prin privire, înţelegerea prin privire, simţirea şi revelaţia prin actul de a privi în jurul nostru, oameni, păsări, catedrale sau sâmburi de cireşe. Fiecare clipă ascunde un miracol, îl îmbracă pentru a-l revela la o privire un pic mai statornică şi mai atentă. Dincolo de multitudinea, diversitatea şi seducţia filtrelor interpuse, totul în jurul nostru ne vorbeşte despre bucuria de a fi în lume şi de a ne împărtăşi cu Creatorul ei şi de a-i fi recunoscători – în fond, despre bucuria fiinţării noastre fugitive, dar care, dacă o înţelegem în coerenţa ei şi plenitudinea ei, ne duce dincolo de ea, la întâlnirea fulgurantă a feţei noastre cu faţa Lui.

Ramona NOVICOV
critic de artă

Culoarea scrisului

sub pleoape
găsesc un obstacol
care nu mă lasă
să închid ochii
și să renunț
la culoarea scrisului
când cânt pe clape
găsite sub iarbă
anii îmi trec mai ușor
în picurul meu de cerneală

(Pentru Iulian Nistea, unchiul meu interesant. Sara, 6 noiembrie 2014)

Expoziția FRUMUSEȚEA CRUCII ÎN LUME

Ioan Gînscă & Iulian Nistea
La beauté de la Croix dans le monde
Croix et calvaires de la Vallée d’Arieș (Transylvanie)
Exposition de photos, 20-31 mai 2013
Institut Culturel Romain
1 rue de l’Exposition, 75007 PARIS
Vernissage: Lundi, 20 mai 2013, 18h00
Ouverture avec :
Acad. Răzvan Theodorescu, Pr. Costion Nicolescu
Programme : Lundi-vendredi : 10h00 – 18h00

Visages de l’oubli – Chipuri ale uitarii

 

Pr. Iulian Nistea:
Expoziţia Chipuri ale uitării vorbește despre necunoscutul din deșertul zilelor și nopților, despre singurătatea mută, despre o ne-față-către-față: iar și iar.
Lucruri și ființe, chipuri iubite și alterate de uitare, călătoresc cu Străinul de lângă ele. Viața nu le șterge, Lumina nu le estompează, Cuvântul nu le tace: cu timp și fără timp.

Ramona Novicov, critic de artă:
Au adormit de atâta întristare (Luca 22, 45). L-au părăsit, fugind în somn. Au uitat de El. Preţ de o clipă, chipul Lui a fost chipul Celui uitat. Din durere, de neputinţă, din neînţelegere, din apărare. „Aş spune că din această teribilă abandonare se naşte marea iubire şi marea cunoaştere: cine s-a întâlnit cu Dumnezeu în experienţa ascuţită şi fără nume din faţa neantului lăuntric nu se mai desparte de el”, spune Andre Scrima în Antropologia apofatică. Chipuri uitate de timp, uitate de noi. Uitarea poate fi o formă a indiferenţei sau a împietririi inimii, dar poate crea şi locul gol în a cărui retragere poate coborî duhul. Căci chipurile acestea părăsite de noroc şi de noi desenează în pliurile lor un mesaj secret, acoperit de cenuşă. Contrase în alb-negru, aceste imagini fotografice descoperă în cotloanele lumii contemporane profeţi şi sibile a căror frumuseţe poate fi citită doar à rebours, din ricoşeul unei oglinzi sparte. Deloc întâmplător.

 


[Foto: Iulian Nistea]


[Foto: Ioan Gînscă]