DE CRĂCIUN: Așteptare – Zorica Lațcu

Recită: Sara Gînscă-Nistea, clasa a III-a.
(O variantă puțin modificată a poeziei „Așteptare”)

Colind – Zorica Lațcu

Recită: Sara Gînscă-Nistea, clasa a II-a, Scoala Elf, Cluj-Napoca. Poezie cuprinsă pe CD-ul intitulat DARURI, realizat împreună cu elevii Școlii Elf în decembrie 2013.

Pomenirea Maicii Teodosia Zorica Lațcu


[Poeta Zorica Laţcu, viitoarea monahie Teodosia, la absolvirea liceului. Fotografie din Colecţia Mănăstirii Vladimirești]

 

În ziua de 8 august se împlinesc 22 ani de când Maica Teodosia Zorica Lațcu trăiește în ceruri. Când îi citesc poeziile sau când o pomenesc, prima și prima dată dată îmi vine în minte glasul Părintelui Teofil Părăian, care îi recita poeziile într-un stil inconfundabil. Apoi îmi amintesc de scrisorile maicii adresate Părintelui Arsenie Boca, pe care tot Părintele Teofil mi le-a pus în atenție, știind că îmi vor plăcea și că mă voi regăsi în ele ca artist. Le citesc tare des în ultima vreme și mă folosesc de tot ce scrie acolo așa cum nu m-am folosit niciodată de mărturisirile vreunui alt artist.
Am selectat pentru voi patru fragmente din patru scrisori diferite și inedite!

6 martie 1945
„Am impresia că arta despovărează și odihnește toate sufletele, numai pe al artistului îl sfâșie între două tendințe potrivnice: trebuința de exteriorizare și insuficiența mijloacelor de expresie. Și totuși, de un an, multe s-au schimbat și aici, în poezia mea. Trăiesc lucruri a căror frumusețe intensă mă face să mă gândesc, de nu cumva sunt ispite. Dar am cuvântul Părintelui meu, că nu sunt ispite. Mă las, prin urmare, în voia lor cu bucurie, încercând, câteodată să le dau glas, în stihurile mele. Și bucuria mea, creează bucurie.”

28 iunie 1945
„Mă gândesc cu durere acută că, de multe ori, aș face mai mult oamenilor din jurul meu, cu un kg. de slănină pe care nu-l am, decât cu toată dragostea și mila, pe care o am. Așa este, știu bine, și tare mă doare asta. Durerea aceasta, a inutilității dragostei și dăruirii mele, mă face să mă îndoiesc de calitățile ei. Și totuși, continui să dăruiesc și să iubesc.
Aceste lucruri sunt petele de umbră, care s’au pus pe bucurie mea. Dar în acele clipe lungi de uitare, simt lucruri, care depășesc și puterea de expresie a unui suflet de poet.”

9 septembrie 1945
„Foarte mult am luptat împotriva acelei dulci, dar prea comode, smerenii. Părea că nu sunt și eu un suflet de creștin. Dar acum, știu că, prin Harul lui Dumnezeu, sunt capabilă să dau ceva, că am de spus ceva, care, dacă pentru unii este prăjitură de zile mari, pentru mulți este încă pâinea, de toate zilele. Că ceea ce știu să dau eu, reprezintă o valoare.”

18 aprilie 1946
„Mă gândesc de multe ori: când împrejurările și oamenii din jur, mă ajută, creezi frumusețe mai ușor… Nu trebuie să dau atâta de la mine. Nu trebuie să mă fac pe mine, și material de construcție, și zidar. Materialul îl am dinafară. Dar creezi cu mult mai greu frumusețe în juru-mi, când sunt între oameni care au pete de urâciune. Atunci trebuie s’o creezi, toată, din mine. Lupt, atunci cu imense greutăți… Dar de frumusețe am nevoie, ca de apă sau de pâine.”