7 iulie, pomenirea lui Chagall

marc_chagall

 

Când evaluez o operă de artă, o aşez lângă un obiect creat de Dumnezeu precum un copac sau o floare. Dacă nu se potrivesc împreună, nu e artă. (Marc Chagall)

 

Marc Zakharovich Chagall (n. 7 iulie 1887, Vitebsk, Belarus – d. 28 martie 1985, Saint-Paul-de-Vence, Franța) a fost un pictor modern, recunoscut prin stilul pictural deosebit de original și poetic, sub influența fanteziei și a melancoliei, și strâns legat de cultura ebraică.

De-a lungul unei vieţi aproape centenare, Chagall a cunoscut o revoluţie, două războaie mondiale şi exilul şi a produs o operă în care se poate citi această experienţă a timpurilor de război şi de pace, de fericire şi de nenorocire, dar şi îndoielile sale, amintirea întâlnirilor, călătoriilor şi cunoaşterea artei timpului său.

Îmi amintesc cu bucurie cum am așteptat două ore la rând, împreună cu oameni de toată mâna – mămici cu bebeluși în cărucior, copii, tineri, adulți, vârstnici, oameni foarte modest îmbrăcați –, pentru a putea intra în expoziția Marc Chagall, Entre guerre et paix/Chagall Between War and Peace, deschisă la Musée du Luxembourg, Paris, 21 februarie – 22 iulie 2013.
Călătoria în lumea pictorului zborului a meritat! Fie-i țărâna ușoară!