Sunt la Paris…

Bucuros de încă un catalog realizat pentru artista pariziană Marie Lavie!
Îl puteți răsfoi aici.

catalog-Marie-Lavie---foto
[photo: Marie Lavie]

Votre âme est un paysage choisi

Marie Lavie - Paysage choisi
Exposition: 1 – 23 décembre 2017
Vernissage le samedi 2 décembre de 17h à 20h
Galerie Etienne de Causans, Paris
25 rue de Seine 75006
11h-13h, 14h30-19h | sauf dimanche et lundi matin
Autour d’un verre avec l ’artiste tous les samedis de 14h30 à 19h

Je dis Venise et aussitôt, dans la vacance du mot, éclatent des couleurs et des feux d’artifice. Turner, Renoir, Monet, Signac, une ville de papillotements et d’éclats, une ville carnavalesque et croustillante, dorée et cuite à point d’un midi sempiternel.

Il existe pourtant une Venise plus secrète, éloignée, silencieuse et crépusculaire, qui ne se laisse guère saisir. C’est celle de Music et de ses dessins à la plume, celle de Whistler et de ses gravures. C’est dans cette seconde lignée que s’inscrit la Venise de Marie Lavie.

Venise des ombres et des brouillards, Venise de la pluie tenace et de passants furtifs, c’est la Venise des Papiers d’Aspern de Henri James. C’est la ville des industries et non des plaisirs, des Moulins Stucky et des grues de la Giudecca, des visages dérobés derrière les grillages de fenêtres dans les calli étroites, des campielli déserts, des petits ponts qui font le gros dos… Permanence et précarité…

Pour fixer cet univers urbain de transitivité, d’éphéméréïté, de noirceur, il fallait un médium très particulier, un médium capable capable aussi de faire ressortir la gamme des noirs et la labilité des frottis : le monotype, si rare et si précieux, était trouvé. Il est aux fumées, aux suies, aux charbons, aux voilettes obscures qui se posent sur la peau de la cité ce que le pastel – autre médium privilégié de Marie Lavie, est aux couleurs, transitoire et pulvérulent, triomphant par sa légèreté et sa vulnérabilité mêmes.

Jean Clair

Marie-Lavie-2017_Page_45

lavie-3
Porto Marghera | monotype | huile sur vélin d’Arches | 45 cm x 16 cm | 2005

LAVIE-08
Le Monastère de saint Jean le Théologien | technique mixte | huile et tempera sur Vélin d’Arches | 38 cm x 28 cm | 2009

FullSizeRender-(2)
Des crêtes | monotype | huile sur Vélin d’Arches | 29 x 25 cm | 2017

7 iulie, pomenirea lui Chagall

marc_chagall

 

Când evaluez o operă de artă, o aşez lângă un obiect creat de Dumnezeu precum un copac sau o floare. Dacă nu se potrivesc împreună, nu e artă. (Marc Chagall)

 

Marc Zakharovich Chagall (n. 7 iulie 1887, Vitebsk, Belarus – d. 28 martie 1985, Saint-Paul-de-Vence, Franța) a fost un pictor modern, recunoscut prin stilul pictural deosebit de original și poetic, sub influența fanteziei și a melancoliei, și strâns legat de cultura ebraică.

De-a lungul unei vieţi aproape centenare, Chagall a cunoscut o revoluţie, două războaie mondiale şi exilul şi a produs o operă în care se poate citi această experienţă a timpurilor de război şi de pace, de fericire şi de nenorocire, dar şi îndoielile sale, amintirea întâlnirilor, călătoriilor şi cunoaşterea artei timpului său.

Îmi amintesc cu bucurie cum am așteptat două ore la rând, împreună cu oameni de toată mâna – mămici cu bebeluși în cărucior, copii, tineri, adulți, vârstnici, oameni foarte modest îmbrăcați –, pentru a putea intra în expoziția Marc Chagall, Entre guerre et paix/Chagall Between War and Peace, deschisă la Musée du Luxembourg, Paris, 21 februarie – 22 iulie 2013.
Călătoria în lumea pictorului zborului a meritat! Fie-i țărâna ușoară!

Cânt pe clape găsite sub iarbă

Un film de Ioan Gînscă
Cluj-Napoca, România, 2015

Premiera: 14 mai 2015
Institutul Cultural Român – Paris
În cadrul Festivalului Pour l’amour de la Beauté, ediția a V-a,
Paris, 16-17 mai 2015

Sinopsis: Filmul de scurt metraj „Cânt pe clape găsite sub iarbă” (10 minute) este un imn pentru o lume apusă, dar vie și regăsită interior. În povestea micuței Sara (10 ani), cuvântul și sunetul se transformă în poezie, iar tăcerea și imaginea în emoție.

afis-premiera-2015-in-FR

Moments de clarté – Ramona Novicov

« Si vous ne croyez pas, vous ne subsisterez pas. » (Isaïe 7, 9)

Le moment où nous comprenons ce que l’on voit est le moment où tout est transfiguré autour de nous et l’on ne fait plus qu’un avec ce tout. L’exposition de deux jeunes prêtres, Ioan Gînscă et Iulian Nistea, est un carrousel d’images qui évoque cette recherche continue et irrépressible d’un sens plus profond, quelquefois essentiel, caché par des images du quotidien, sans importance, fuyantes, bribes du spectre visible. C’est une recherche continue et irrépressible, car elle est éclairée par la foi. Comme dans un portrait d’Arcimboldo, le livre du monde recueille des adnotations dans le registre mineur de l’existence, les deux photographes étant convaincus que l’humilité des petites choses mène à la compréhension du vrai sens qu’elles abritent. Cette exposition ne manquera pas de nous faire penser à ce passage des Corinthiens : « Aujourd’hui nous voyons au moyen d’un miroir, de manière peu claire, mais alors nous verrons face à face; aujourd’hui je connais partiellement, mais alors je connaîtrai complètement, tout comme j’ai été connu. » Chaque image est un filtre, une approximation, un miroir, une hésitation, une joie, une surprise, une attente fébrile de ce « face à face » promis dans l’épître. Recomposées, unies, ces images suggèrent un double portrait des deux chercheurs de lumière, Ioan et Iulian.

Chaque image de l’exposition surprend ou attend le moment qui abrite le miracle de l’existence dans sa totalité, à l’image de la goutte d’eau qui recèle en elle tout l’océan. On est invités à ne pas considérer cette comparaison comme un truisme, car, si l’on peut regarder le monde à travers le filtre de son humble humanité, et en même temps, croire qu’il est la création merveilleuse de Dieu, alors nous pourrons le voir vraiment. Mais les moments de grâce du regard sont rares. Pourquoi donc ? Car nous sommes toujours en mouvement, abouliques, au rythme du monde. Si nous ralentissions le rythme de nos pas, de notre respiration, de nos désirs, de nos peurs, si nous nous arrêtions un instant, nous pourrions voir combien est précieuse la beauté de l’anonymat et combien on est bien assortis avec le tissu de cette beauté cachée.

Toutes ces images parlent de la compréhension par la foi, et chacune d’entre elles enregistre la surprise de ceux qui les regardent. Leur but n’est pas de toucher le regard, mais la connaissance par le regard, la compréhension par le regard, le ressenti et la révélation engendrés par le regard qu’on pose autour de nous, sur les gens, les oiseaux, les cathédrales ou les noyaux de cerises. Chaque moment est un miracle, et chaque moment pare ce miracle afin de le révéler à un regard constant et attentif. Au-delà de la pluralité, de la diversité, et de la séduction des filtres interposés, tout autour de nous parle de la joie d’être au monde et de communier avec son Créateur et de lui être reconnaissants, de la joie de notre existence fugitive, mais qui, une fois comprise dans sa cohérence et sa plénitude, nous amène au-delà, à la rencontre fulgurante entre notre face et la Sienne.

Ramona NOVICOV
critique d’art

MOMENTS DE CLARTÉ

Ioan Gînscă & Iulian Nistea
MOMENTS DE CLARTÉ
Exposition de photographie
Commissaire de l’exposition : Ramona Novicov
Vernissage : Jeudi, 14 Mai 2015, 18h00
Institut Culturel Roumain
1 rue de l’Exposition, 75007 Paris
14 – 30 mai 2015
Programme : Lundi – Vendredi 10h00-18h00

 

ICR-2015---afis-Moments-of-clarity

 

„Dacă nu veţi crede, nu veţi înţelege” (Isaia 7, 9)

Clipa în care poţi să înţelegi ce vezi e clipa de lumină când totul se transfigurează în jurul tău şi tu devii una cu acest tot. Expoziţia celor doi tineri preoţi, Ioan Gînscă şi Iulian Nistea, e un carusel de imagini care vorbesc despre această căutare continuă şi irepresibilă a unui înţeles mai adânc, uneori esenţial, ascuns în imagini cotidiene, neînsemnate, fugare, frânturi ale spectrului vizibil. E o căutare continuă şi irepresibilă pentru că e luminată de credinţă. Pentru ei, asemeni unui portret al lui Arcimboldo, textul lumii e compus din notaţii în registrul minor al existenţei, convinşi fiind că tocmai umilitatea acestora conduce la înţelegerea sensului adevărat aflat dincolo de ele.

Parcurgând expoziţia, e imposibil să nu te gândeşti la pasajul din Corinteni: „Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă: acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin”. Fiecare imagine e un filtru, o ghicitură, o aproximare, o oglindire, o ezitare, o bucurie, o mirare, o aşteptare fremătătoare a acestei întâlniri „faţă către faţă” promise în epistolă. Împreună, recompuse, ele lasă să se întrevadă un dublu portret cu chipurile celor doi căutători de limpezime, Ioan şi Iulian. Fiecare imagine a expoziţiei surprinde sau doar aşteaptă clipa ce conţine în ea miracolul existenţei în totalitatea ei, aşa cum o picătură de apă conţine oceanul. Suntem îndemnaţi să nu vedem în această comparaţie doar un truism, pentru că, dacă putem să privim lumea prin filtrul umilei sale umanităţi şi, simultan, să credem ca ea este creaţia minunată a lui Dumnezeu, atunci am avea şansa să o vedem cu limpezime. Dar clipele de graţie ale privirii clare sunt rare. De ce? Pentru că ne mişcăm şi noi, abulici, în ritmul lumii. Dacă am încetini ritmul paşilor, al respiraţiei, al dorinţelor, al temerilor, dacă am sta locului o clipă, am putea vedea cât de preţioasă e frumuseţea anonimatului şi cât de bine ne potrivim şi noi în ţesătura acestei frumuseţi ascunse.

Despre înţelegerea prin credinţă vorbesc toate aceste imagini, fiecare înregistrând câte o uimire în faţa tuturor celor ce ne cad sub priviri. Nu doar atingerea prin privire e miza lor, ci şi cunoaşterea prin privire, înţelegerea prin privire, simţirea şi revelaţia prin actul de a privi în jurul nostru, oameni, păsări, catedrale sau sâmburi de cireşe. Fiecare clipă ascunde un miracol, îl îmbracă pentru a-l revela la o privire un pic mai statornică şi mai atentă. Dincolo de multitudinea, diversitatea şi seducţia filtrelor interpuse, totul în jurul nostru ne vorbeşte despre bucuria de a fi în lume şi de a ne împărtăşi cu Creatorul ei şi de a-i fi recunoscători – în fond, despre bucuria fiinţării noastre fugitive, dar care, dacă o înţelegem în coerenţa ei şi plenitudinea ei, ne duce dincolo de ea, la întâlnirea fulgurantă a feţei noastre cu faţa Lui.

Ramona NOVICOV
critic de artă

Preview Apostolia 80, noiembrie 2014

apostolia-nr-80-nov-2014-cover1-RO-web
Apostolia-80_nov_coperta2-Paris

Hokusai – o expoziție care va face valuri

HOKUSAI (1760 – 1849)
1 octombrie 2014 – 18 ianuarie 2015
Închisă între 21 – 30 noiembrie 2014
Grand Plais, Galeries Nationales
3, avenue du Général Eisenhower
75008 Paris

În perioada 1 octombrie 2014 – 18 ianuarie 2015, la Grand Palais Paris, vom putea admira o impresionantă retrospectivă Hokusai, prima în afara Japoniei! Mai mult de 500 de piese vor fi prezentate publicului în ordine cronologică, un adevărat potop de capodopere care, pe unii, îi va învălui, copleși sau năuci.

affiche-hokusai

Cu o carieră de peste 7o de ani și aproape 30.000 de desene, celebrul artist japonez Katsushika Hokusai (1760 – 1849) a influențat numeroşi artişti europeni impresioniști și postimpresioniști, în special pe Claude Monet, Paul Gauguin și Van Gogh.

Les héros de personne – imagini din săli

Ioan Gînscă & Iulian Nistea
Les Héros de personne
Exposition de photographie
Commissaire de l’exposition :
Ramona Novicov
Institut Culturel Roumain
1 rue de l’Exposition, 75007 PARIS
29 mai – 13 juin 2014

Nu v-am arătat imagini din expoziția de fotografie de la ICR Paris. O fac acum, cu mare întârziere. Pentru asta am pregătit un slideshow cu panotarea finală, foarte apreciată și de această dată. Mulțumiri gazdelor! Mulțumiri prietenilor care ne-au sprijinit!

 

On a day like today, french photographer Robert Doisneau was born

 

Robert Doisneau, fotografiat de Bracha L. Ettinger în atelierul său din Montrouge, 1992.

 

Robert Doisneau s-a născut la 14 aprilie 1912 la Gentilly, Val-de-Marne, Paris. A publicat peste douăzeci de cărți cu fotografii care au surprins instantanee din viața oamenilor obişnuiţi.
El și Henri Cartier-Bresson au fost pionierii fotojurnalismului.
În timul celui de-al Doilea Război Mondial, Doisneau a activat atât ca soldat, cât și ca fotograf. După război a lucrat ca fotograf pentru revista Vogue, din 1948 până în 1951.
A câștigat premiul Kodak în 1947, apoi premiul Niepce în 1956. A lăsat în urma sa o colecție de peste 450.000 de negative.
Doisneau a fost numit Cavaler al Ordinului National al Legiunii de Onoare in 1984.
A murit la 1 aprilie 1994, la vârsta de 81 de ani, în Montrouge, la Paris.

 

 

Prima mea întâlnirea cu Doisneau a avut loc în 2012, la Paris, în expoziția Les Halles, Salon d’Accueil, Mairie de Paris. Cuvintele maestrului se adeveriseră: „Minunile din viața de zi cu zi sunt atât de interesante, încât nici un regizor de film nu poate aranja lucrurile neașteptate pe care le găsești într-o stradă”.