Amintiri vesele cu Părintele Teofil

După pregătirea celor trei serii de medicamente pentru zile negre (ambalate ingenios, cu posologie inclusă, câte 20 de tablete în fiecare cutie), printre primii prieteni care s-au bucurat de ele a fost și Părintele Teofil. Mi-a spus atunci (2002) că și dânsul ar putea alcătui o astfel de colecție, cu amintiri și istorisiri amuzante, numai bune pentru volumul 4 al acestei serii. Când ne-am reîntâlnit, părintele avea deja scrise în braille întâmplările promise, iar eu l-am înregistrat cu reportofonul în timp ce mi le citea, tare plăcut surpins de acest dar special!
Zilele astea am dat peste acea înregistrare – nu știu cum de am rătăcit-o –  și am decis că voi posta, rând pe rând, câte o „pastilă” din amintirile vesele ale părintelui. De dragul lui și al vostru!

 

Veselie duhovnicească

Vă amintiți? Din 2001 am lansat pe piață NEUROFENUL DUHOVNICESC (Editura Teognost), o serie de medicamente ideale pentru zile negre, frumos ambalate, cu posologie inclusă, câte 20 de tablete în fiecare cutie (de fapt o carte în format liliput).


Întâmplările culese și prezentate mai jos ar putea foarte bine face parte din seria cu numărul 4. Chiar mă gândesc că e cazul să pregătesc pentru tipar și cea de-a patra cutie. La ce vremuri trăim…

În timpul unei slujbe un preot a zis în altar:
– Ceva nu e în regulă cu microfonul ăsta!
Iar strana a răspuns:
– Și cu duhul tău.

Un cântăreț la strană se lăuda că îl va face pe preot să latre:
– Mă credeți că îl voi face pe părinte să latre?
– Nu credem, i se răspunse.
Apoi se citi o lectură despre Noe cu fiii săi Sem, „Hem” și Iafet.
La care părintele a replicat cu glas ridicat:
– „Ham, măi! Ham! Ham! Ham!”

Niște călugări i-au spus de curând unui părinte episcop:
– Ne îngrozim de câte vedem în lumea asta!
La care părintele episcop a replicat:
– Pe mine voi mă îngroziți!