BRÂNCUȘI – o sculptură necunoscută

BRANCUSI, ROSSO, MAN RAY – FRAMING SCULPTURE
8 februarie – 11 mai 2014
Muzeul Boijmans Van Beuningen, Rotterdam, Olanda

web-brancusi-2

Constantin Brancuși, Cap de copil adormit, 1906-1907. Ghips patinat, 10,8 x 13,6 x 15,2 cm. Colecție privată.

Sculptura Cap de copil adormit, din fotografia alăturată – descoperită foarte de curând -, a maestrului Constantin Brancuși (1876-1957) poate fi admirată de publicul larg în expoziția Brancusi, Rosso, Man Ray – Framing Sculpture, la Muzeul Boijmans Van Beuningen din Rotterdam, începând de azi, sâmbătă, 8 februarie 2014.

Sculptorul Eugen Gocan

Sculptorul Eugen Gocan va implini maine 73 de ani.
Mi-a fost profesor timp de 6 ani la Academia de Arte Vizuale „I. Andreescu”, am invatat multe de la domnia sa, ii sunt recunoscator.
Imi amintesc ca in 2008, cand eram curator la Muzeul de Arta din Cluj, incercam sa organizam o intalnire a maestrului cu publicul. A refuzat. De ce? Pentru ca nu ii sta în fire sa se afiseze si, în plus, nu-i plac omagierile sau epitetele gadilitoare. Nu s-a exhibat niciodata pe sine folosind sculptura ca pretext. Eugen Gocan face parte din tagma celor care cred ca suprema frumusete a unei civilizatii rafinate este necultivarea atenta a eului.

Lucreaza in atelier netulburat de zgomotul lumii – un zbor cu batai mari de aripi, nu cu batai mici si precipitate. Pana mai este vreme buna si inca e cald ciopleste in piatra. Cand vine frigul incepe lucrul in lemn. Din cand in cand desen, mai ales monotipii. Marile teme ale lui Eugen Gocan au ramas femeia si cuplul (o poveste de dragoste pe termen lung). Departe de figurile rodiniene (cu „anatomii glorioase” care „isi incordeaza michelangiolesc muschii”), eroii sai statuari, de mici dimensiuni si realizati în ultimul timp mai ales in piatra, sunt niste copii mari si, bineinteles, cuminti, foarte cuminti, neumbriti de carne si trup. Risipiti prin gradina atelierului artistului ei amintesc de Adam si Eva dinainte de Cadere.

Se spune ca în fiecare femeie exista 20 de femei diferite si ca sotul, as spune eu, acum, sculptorul, hotaraste care din ele va predomina. Eugen Gocan a ales: „Cumintenia pamantului este evanghelia mea”. Detesta chipul femeilor „de revista”, adeseori „imitatii ratate de barbati ratati”. In viziunea domniei sale cochetaria cea mai sigura este inocenta.
Deci, nimic „la moda”, nimic spectaculos, ceea ce ar putea parea surprinzator si chiar ineficient. Toate aceste opere sunt remarcabile tocmai prin calitatea lor de-a nu seduce, nici prin subiect, nici prin tratarea ieftina a suprafetelor.

[Fotografiile postate aici sunt realizate de mine in atelierul artistului in 2002 si 2008]