Cu sms-urile nu-i de glumit!

Am primit aseara urmatorul sms:
“Mi-ai trimis pe telefon o fotografie cu o blonda. Nu o cunosc si nu inteleg de ce mi-ai trimis-o!” Mesajul a fost semnat de o prietena apropiata care se afla pentru cateva zile la Viena.
Cum, evident, nu ma ocup de asemenea prostii, mesajul m-a nedumerit. Mi-am spus ca sigur e o greseala, ca nu eu trebuia sa fiu destinatarul acestui mesaj dar, in acelasi timp, mi-am verificat telefonul. Am descoperit insa ca mesajul a fost trimis de pe telefonul meu, iar “blonda” cu pricina inca se afla acolo!
Pentru inceput am zambit… Ce se intamplase? Am mers cu trenul toata familia intr-o calatorie. Fetita mea (are 5 ani) era plictisita, era insuportabil de cald in tren, nu mai avea rabdare spre finalul calatoriei, asa ca mi-a venit in gand sa ii dau telefonul mobil sa se joace cu el, sa mai treaca vremea… Stia ca se pot face si poze cu el, ii place sa faca poze, asa ca am lasat-o sa butoneze de una singura, ca si de alte dati… Intre timp ii mai faceam vant cu evantaiul baietelului meu, mai numaram impreuna vacile ce le zaream pe dealuri… Dar fata mea tacea si facea! Ce anume? Fotografii-portret domnisoarei zambarete de langa ea, o sudenta blonda tapata cu cercei imensi roz fucsia cu zinzolin si bluza decoltata albastru turcoaz. Dupa care, butonand fetita mea in nestire, a expediat una din acele fotografii prietenei noastre.
Cum v-am spus, pentru inceput am zambit, dar in scurt timp m-am facut alb ca varul. De ce? Pentru ca, investigand, am inteles ca mesajul multimedia a fost trimis de fata mea din cateva tastari (facute la intamplare) ultimei persoane careia i-am trimis eu un sms, adica prietenei noastre plecata la Viena, intamplare fericita care m-a scutit de o posibila situatie jenanta, intrucat sms-ul anterior sms-ului “salvator” era adresat unui parinte staret.
(Nici nu vreau sa ma gandesc!)