Străinul

 

La câțiva ani după ce m-am născut, tata a întâlnit un străin care de-abia sosise în orășelul nostru mic. Chiar de la început, tata a fost vrăjit de charmul acestui nou venit și în scurt timp l-a invitat să locuiască cu noi. Străinul s-a integrat imediat și de atunci era prin preajmă cam tot timpul. Pe măsură ce am crescut, nici nu mi-am pus problema despre rolul lui în familia noastră. În mintea mea, ocupa un loc special.
Părinții mei ne educau completându-se. Mama m-a învățat să deosebesc Răul de Bine. Tata m-a învățat să mă supun. Dar străinul… străinul era povestitorul nostru. Eram fascinați de poveștile și de glumele lui. Dacă doream să știm ceva despre politică, istorie sau științe, el ne lămurea. Știa să descifreze trecutul, înțelegea prezentul și chiar era capabil să prezică viitorul!
Ne ducea să vedem și liga profesionistă de baseball. Ne făcea să râdem, să plângem… Străinul vorbea neîncetat iar tata nu părea deranjat.
Uneori, mama se ridica ușor, în timp ce noi toți şâşâiam să se facă liniște ca să-l putem auzi, și mergea în bucătărie pentru că dorea un moment de liniște. (Mă întreb acum dacă se ruga ca străinul să plece…)
Convingerile morale ale tatălui meu ne ghidau cu fermitate, însă străinul nu se simțea niciodată obligat să le respecte. Înjurăturile nu erau acceptate la noi în casă, nici din partea noastră, nici a prietenilor și nici a musafirilor. Și totuși, vizitatorul nostru scăpa ușor acele cuvinte din 4 litere care-mi ardeau urechile, îl agitau pe tata și o făceau pe mama să roşească.
Tata nu permitea consumul de alcool, însă străinul ne încuraja să-l consumăm zilnic. Pentru el ţigările erau „cool”, trabucurile erau super-masculine iar pipa era de-a dreptul distinsă. Vorbea liber, mult prea liber despre subiecte interzise. Comentariile lui erau mereu stânjenitoare.
Îmi dau seama acum că ceea ce credeam atunci despre relațiile dintre oameni era puternic influențat de părerile lui. De fiecare dată ele veneau în contrast cu sfaturile primite de la părinții mei. Cu toate acestea, rareori era respins și nu i s-a cerut niciodată să plece.
Au trecut mai bine de 50 de ani de când străinul s-a mutat la noi în casă. S-a integrat imediat, dar nu mai e atăt de fascinant ca la început.
Și totuși, dacă cineva ar intra azi în cuibul părinților mei, l-ar găsi stând într-un colțisor, așteptând să-i fie ascultate vorbele, să-i fie privite imaginile.
Numele lui…? îi spunem simplu TV!
Acum are şi o nevasta… calculatorul!

[sursa: www.skywriting.net. Publicată în Revista Apostolia nr. 50 mai 2012. Traducere: Laura Pamfiloiu]

Turn off TV – Turn on life

La insistentele copiilor mei am cautat intr-o vreme desene animate dublate in limba romana. Am gasit si desene frumoase – va recomand Nouky, un desen educativ, fara imagini sau cuvinte agresive –, insa am descoperit ca de fapt sunt o multime de desene animate pe care le credeam cuminti, nevinovate, care au lasat insa urme urate in comportamenul copiilor nostri.
De exemplu, dupa vizionarea celebrului 101 de Dalmatieni in limba romana, ne-am trezit ca fetita noastra spunea prin casa “Idiotilor! Imbecililor!”, exact cu intonatia Cruellei. Nici eu si nici sotia mea nu ne-am adus aminte ca ar fi cuvinte nepotrivite in acest desen. Ne aduceam aminte ca este un desen frumos, care ne-a placut candva…(Am patit la fel si cu alte desene, nu le mai amintesc aici.)
Ce era de facut? Am invatat de la alti pariti ca pentru a evita astfel de situatii au ales pentru copiii lor desenele in limba originala, nu in limba romana. Cred ca e o solutie buna.
Dar ce ne facem cand personajele desenelor sunt agresive?

 

 

Am citit de curand ca un grup de cercetatori din Germania a contabilizat cate lovituri au impartit Astérix si Obélix, aflati sub influenta substantei dopante preparate de druidul din satucul lor natal, si au numarat si ranile provocate victimelor lor. S-a stabilit cu precizie ca cei doi eroi au facut in cele 34 de povesti exact 704 victime. Studiul mai demonstreaza ca de cele mai multe ori exista o inadecvare intre lovitura aplicata si rana provocata. Asadar lectura albumelor de benzi desenate cu Astérix si Obélix poate da cititorilor tineri o perceptie eronata asupra realitatii. De pilda, un copil ar putea ramane cu impresia ca daca arunca o piatra in capul colegului antipatic, acesta s-ar putea alege, in cel mai rau caz, cu un cucui si cu o vaga ameteala. Cercetatorii concluzioneaza: “aceasta serie de benzi desenate contine scene de violenta” iar lectura lor constituie “un factor de risc”, prin urmare, trebuie practicata “moderat si cu precautie”.

Cei care au copii sau cei care predau in gradinite si scoli celor mici au descoperit deja aceste adevaruri cuprinse in studiul amintit, concluziile fiind valabile si pentru multe desene animate. Si am mai observat ca doar pana sunt mici mai putem sa ii protejam pe copii de toate aceste agresiuni si influente negative, iar cand cresc mai maricei si intra in colectivitati noi nu prea mai putem.
Imi amintesc de Teodora, o eleva cuminte de la scoala la care predau (intamplarea a avut loc in urma cu 9 ani cred, Teodora e acum studenta la Conservator si este solista vocala a trupei Lights Out din Cluj), care in clasa a 4-a mi-a marturisit: pana in clasa a 3-a nu stiam nici macar cuvantul “prost”. Va spun sincer, m-am mirat foarte tare, intrucat nu mi-am imaginat ca mai exista si astfel de exceptii fericite.

Mila Domnului!